Meşterii cei mari,

Calfe şi zidari,

Mult înveselia

Dacă o vedea;

Iar Manea turba,

Mândra-şi săruta,

În braţe-o lua,

Pe schele-o urca,

Pe zid o punea

Şi glumind zicea:

„Stai, mândruţa mea,

Nu te speria,

Că vrem să glumim

Şi să te zidim !”

Ana se ’ncredea,

Şi vesel râdea,

Iar Manea ofta

Şi se apuca

Zidul de zidit,

Visul de ’mplinit.

Zidul se suia

Şi o cuprindea

Pân’ la glesnişoare,

Pân’ la pulpişoare.

Iar ea, vai de ea?

Nici ca mai râdea,

Ci mereu zicea:

„Manole, Manole,

Meştere Manole,

Ajungă-ţi de şagă

Că nu-i bună, dragă,

Manole, Monole,

Meştere Manole!

Zidul rău mă srânge,

Trupuşoru-mi frânge

Iar Manea tăcea

Și mereu zidia,

Zidul se suia

Şi o cuprindea

Pân’ la glesnişoare,

Pân’ la pulpişoare,

Pân’ la costişoare,

Pân’ la, ţâţişoare

Dar ea, vai de ea,

Tot mereu zicea:

„Manole, Manole,

Meştere, Manole!

Zidul râu mă strânge

Ţâţişoara-mi plânge,

Copilaşu-mi frânge!

Manole turba

Și mereu lucra,

Zidul se suia

Şi o cuprindea

Pân la costişoare,

Pân’ la ţâţişoare,

Pân’ la buzişoare,

Pân’ la ochişori,

Încât, vai de ea!

Nu se mai vedea,

Ci se auzia

Din zid că zicea:

„Manole, Manole,

Meştere, Manole!

Zidul rău mă strânge,

Vieaţa mi se stinge!“