Foicica fagului,

la poalele muntelui,

muntelui Pleşuvului,

în mijlocul Câmpului

la puţul porumbului,

pe câmpia verde, ’ntinsă

Şi de cetine coprinsă,

Șade Toma Alimoş,

haiduc din ţara de jos,

Nalt de stat

Mare la sfat

Şi viteaz cum n’a mai stat.

Şade Toma tolănit

Şi cu murgul priponit

în pripoane de argint,

Şi mănâncă frumuşel,

Şi bea vin din burduşel

Şi grăieşte în astfel:

„Inchinar'aş, şi n’am cui!

Inchinar’aş murgului,

murgului sirepului,

dar mi-e murgul vită mută

mă priveşte şi m'ascultă,

n’are gură să-mi răspundă.

Închinar’aş armelor,

armelor drăguţelor,

armelor surorilor,

dar şi ele-s fiare reci

puse ’n teci

de lemne seci.

Închinar’oi codrilor,

Ulmilor și fagilor,

brazilor, paltinilor,

Că-mi sunt mie frăţiori

de poteri ascunzători;

d’oi muri m’or tot umbri,

cu frunza m’or înveli,

Cu freamătul m‘or jeli“.

Şi, cum sta de închina,

Codrul se cutremura,

Ulmi şi brazi

Se clătina,

fagi şi paltini se pleca,

fruntea de i-o răcoria,

mâna de i-o săruta:

Armele din teci ieşia,

Murguleţu-i rânchezea.
Până vorba ’şi isprăvia,

burduşelul ridica,

Vinişororul că gusta
Şi ’n picioare se scula

Ochii-şi negri d’arunca,

peste câmpuri se uita
Şi departe ce-mi zăria
Ce-mi venia, măre, venia,

Stăpânul

Moşiilor

Şi domnul

Câmpiilor,

Manea, slutul

Şi urîtul;

Manea, grosul

şi-arţăgosul;

Venia, măre, ca vântul

Ca vântul şi ca gândul,

cu părul lăsat în vânt,

cu măciuca de pământ.

Pan’ la Toma când sosia,

din guriţă mi-i grăia,

—Bună ziua, verişcane!

— Mulţumescu-ţi frate Mane!

— D’alei, Tomo Alimoş,

Haiduc din ţara de jos,

Nalt la stat


Mare la sfat,


pe la mine ce-ai cătat?

florile
mi le-ai călcat,
apele
mi-ai turburat,


livezi
 verzi
 mi-ai încurcat,


păduri mari 
mi-ai dărâmat.

Ia să-mi dai tu mie seama,

ia să-mi dai pe murgul vamă

Toma, măre, d’auzia,

din guriţă-i cuvânta:

— Ce-ai văzut om mai vedea,

ce-am făcut om judeca;

pân’ atuncia măi fărtate,

dă-ţi mânia la o parte

Şi bea ici pe jumătate,

Ca să ne facem dreptate.

Toma, pan’ să isprăvească

îi dă ploscă haiducească,

pe jumate s’o golească mânia

să-şi potolească

ca c-un frate să vorbească

Manea stânga şi ’ntindea
sa ia plosca şi să bea,

iar cu dreapta ce-mi făcea?

Paloş mic că răsucia,

pântecele i-atingea,

maţele i le vărsa

şi pe cal încăleca,

şi fugia, nene, fugia;

vitejia cu fuga!

Foicică de rogoz

Savai, Toma Alimoş,

Haiduc din ţara de jos

nalt la stat

mare la sfat

şi viteaz cum n’a mai stat,

cumpătul că nu-şi pierdea

mâna la rană punea

şi din gură cuvânta:

„d’alelei, fecior de lele

şi viteaz ca o muiere,

nu fugi, ca n’am dat vama,

nu fugi, c’o să-mi dai seama“ !

Vreme multă nu pierdea,

maţele că-şi aduna
cu brâu lat se încingea,

mijlocul că-şi strângea

Şi la murgul se ducea,

şi pe murg încălica,

iar din gură mi-i grăia:
—Murgule, murguţul meu

datu-mi-te-a taică-tău

Ca să-mi fii de ajutor

la nevoie şi la zor,

să te ’ntreci cu şoimii ’nsbor

pân’ o fi ca să nu mor.

Tinerel că m-ai slujit,

Dar şi-acum îmbătrânit,

Să te ’ncerci la bătrâneţe

Cât puteai la tinereţe.

Azi te jur pe Dumnezeu

Să mă porţi ca gândul meu,

şi s’ajungi p’ăl câine rău,

ce mi-a răpus zilele

zilele ca câinile,

pentru tine murgule.

Până Toma se găteşte

murgul coama-şi netezeşte

Şi din gură mi-i grăieşte.

— Lasă şaua, săi pe mine,

şi de coamă ţin-te bine,

Ca s’arăt la bătrâneţe

Ce-am plătit la tinereţe!

Până Toma se ţinea

murgul, măre, şi sbura:

şi sbura tocmai ca vântul,

fără s’atingă pământul.

Cât o clipă de sbura,

mult pe Manea-l întrecea,

iară Toma de-l vedea,

îndărăt se întorcea

Şi din fugă-i cuvânta:

— Maneo, Maneo fiară rea,

Vitejia ţi-e fuga,

Că de m’ai junghiat hoţeşte,

mi-ai fugit şi mişeleşte,

Ia mai stai ca să-ţi vorbesc

pagubele să-ţi plătesc,

pagubele cu tăişul

faptele cu ascuţişul!

Bine vorba nu sfârşia
murguleţu-şi repezia

şi cu sete mi-l lovia:

capu ’n pulbere-i cădea,

iar, cu trupul sus pe şa,

calu ’n lume se ducea.

Foicică micşunea,

Vreme multă nu trecea

şi pe Toma-l ajungea

moartea neagră,

moartea grea.

De pe cal descălica,

ochiul se ’mpăiejena,

capul i se învârtia
şi ’n des codru se pleca

iar din gură ce-mi grăiă?

— D’alelei, murguţule

d’alelei, drăguţule,

ce-am gândit am izbândit,

dar şi ceasul mi-a sosit.

Sapă-mi groapa din picior

Şi-mi aşterne fânişor,

iar la cap şi la picioare

pune-mi, pune-mi câte-o floare;

la cap floare de bujor

să mi-o ia mândra cu dor,

la picioare busuioc

să mă plângă mai cu foc.

Apoi, măre, să te duci,

drumu ’n codri să apuci,

pân’ la paltinii trăsniţi,

unde-s fraţii poposiţi!

Nimeni frâul să nu-ţi puie,

nici pe tine să se suie

fâr’ d’un tânăr sprâncenat

şi cu semne de vărsat

cu păr lung şi gălbior,

care-mi este frăţior,

frăţior de vitejie

tovarăş de haiducie

Numai el frâul să-ţi puie

şi pe tine să se suie;

tu să-l porţi şi pe el bine,

că m-ai purtat şi pe mine:

Bine vorba nu sfârşia,

Sufletul că-şi dădea;

Codrul se cutremură,

ulmi şi brazi

fagi şi paltini

se plecă

fruntea

de i-o răcoria

mâna

de i-o săruta

şi cu freamăt el plângea.

Murgul falnic rânchezea

cu -copita că-mi săpa,

groapă mică că-i făcea

fânişor îi aşternea,

floricele că-i sădia

cu trei lăcrămi le stropia,

drum ’n codri apuca
şi mergeă, măre, mergea,

Pân’ la paltinii trăsniţi,

la voinicii poposiţi.