10 iunie.

Mai bine apa decât bombe.

Ieri am avut trei nunti. Dimineaţa, pe a lui Berea cu blonda dra Nielson – apoi pe a lui Hodos cu fata lui Leni Golescu, în fine, după-amiaza, la Tătărescu acasă, a lui Alexandru Romanescu cu Brâna Bellu.

Naşii lui Berea, Cancicov cu a sa Georgeta, au oferit un mare dejun la Clubul Miliardarilor. Era şi Malaxa. I-am spus buna ziua, dar am refuzat sa stau de vorba cu el. Prea e escroc şi prea şi-a luat nasul la purtare… As vrea sa trăiesc destul pana să-l vad în puşcărie.

Prăpădul ploilor continua. Rau ne pedepseşte Dumnezeu. Prin Oltenia ne-a mai lăsat. Ieri a turnat peste Bucureşti. Ca o consolaţie îmi zic: mai bine sa cada apa decât sa cada bombe…

Platitudine: dl Portocala a ţinut ieri o prelegere asupra legii armonizării salariilor pe care a numit-o: un dar regesc.

12 iunie.

Mascaltionii au intrat alaltăieri seara în război. M-am înşelat… Ceea ce am luat drept teatru menit sa acopere o derobare de la un tratat semnat într-un moment de supărare era teatru destinat sa acopere cu zdrenţele multicolore ale comediei oroarea unei ruşinoase tragedii… Mussolini a împins poporul italian, numai pentru satisfacerea ambiţiei sale personale, la un act de necinste pe care nimic nu-l va putea şterge de pe fruntea Naţiei sale. Iată italienii, asmuţiţi ca hienele pe la spate, împotriva trupului de martira sângerândă al Franţei, al Franţei care a făcut unitatea Italiei. Toate se plătesc, şi Dumnezeu va răsplăti aceasta fapta cum merita!

Declaraţia de război a fost făcută alaltăieri şi anunţată de Mussolini de pe balconul Venezia, la orele 16. Ministrul Italiei, Ghigi, ne-a poftit în ajun, duminica, la o masa pentru luni seara. N-ar fi făcut-o daca ar fi avut vreo bănuială despre cele ce trebuia sa se întâmple, caci la masa lui, pe care nici măcar n-a decomandat-o, facem toţi capete de un cot… Ghigi mi-a mărturisit ca n-a aflat decât la orele 15 conţinutul declaraţiilor lui Mussolini de la 16… La orele 18, Puricelli era la mine, venise să-mi povestească cele vorbite cu Regele. (Conversaţie fara mare importanta, caci vizita lui Puricelli la Bucureşti e mai mult sau mai putin ratata. Regele se aştepta să-i aducă ceva din partea Ducelui, iar Puricelii a venit sa duca ceva la Roma din partea Regelui). Nu numai ca nu ştia nimic, dar era, inca, convins ca Italia nu va intra în război. Trebuie sa mărturisesc ca seara, la masa, nici el, nici Ghigi nu înfăţişau mutre incantate. Sa fi citit pe fetele noastre adâncul nostru dispreţ?

Fabricius a închis radioul.

Desi telegramele de agenţie şi presa germana exalta intrarea Italiei în război, Cecropid mi-a povestit ce s-a petrecut luni după-amiaza la Legaţia germana, unde a fost de fata la reprezentarea unui film cu vederi de pe front. La orele 17 (la Roma 16) Fabricius a deschis radio ca sa audă onorabila asistenta declaraţiile Ducelui, anunţate de doua zile, ca foarte importante. Abia anunţase Mussolini intrarea Italiei în război, şi Fabricius a închis radio, ca sa dea drumul filmului, ca şi cum acesta n-ar fi putut fi întârziat cu 20 de minute pentru un eveniment de o asemenea importanta… Printre nemţii care mişunau acolo, un singur comentariu: „Ce vor zice ruşii?” – şi nici un entuziasm. Aceasta este adevărata stare de spirit şi în Germania…

De la masa lui Ghigi am plecat direct la gara, caci hotărâsem de sâmbătă sa petrec ziua de ieri la Breasta. Călătoria mi-a fost otrăvită prin ştirea sosita lui Giurescu în timpul mesei ca trupele italiene ocupaseră deja Menton, pe Coasta de Azur. Ştirea a fost dezminţita chiar ieri-dimineaţa. Azi aflam ca primul atac italian a fost dat împotriva insulei Malta, bombardata fara mare efect de avioane macaronare. In schimb, RAF din Egipt a bombardat cu efect serios bazele militare italiene din Libia.

Regele Italiei, în calitate de sef suprem al Armatei, a plecat într-un cartier oarecare general şi a dat o proclamaţie cam peltea poporului sau. In rivalitatea care se desenase în ultima vreme intre Casa Savoia şi Duce, acesta a câştigat partida. Casa Savoia s-a plecat, dar n-a amuţit, ci canta partitura fostului rival… Se zice ca la acest „reviriment” în Casa Savoia a contribuit şi atitudinea Guvernului francez fata de Regele Leopold al Belgiei. Declararea acestuia ca „trădător”, eliminarea sa din Legiunea de Onoare şi aproape de pe tronul Belgiei au schimba atitudinea perechii Piemonte, şi chiar pe a Regelui… Puricelli mi-a spus ca şi Regele nostru (Carol) a fost indignat de cele petrecute cu Regele Belgiei; exista o solidaritate a tronurilor mai puternica decât orice alt sentiment.

Regi şi mareşali.

Italienii continua sa facă teatru şi după intrarea lor în război. Regele lor l-a numit pe prim-maresalul Italiei (!) Benito Mussolini (care pana acum n-a condus în război decât o căprărie) comandant al tuturor trupelor italiene de pe pământ, din aer şi de pe mare – şi de pe toate fronturile. Mareşalul Mussolini a confirmat pe Mareşalul Badoglio ca sef de stat major al Inaltului Comandament. Miniştrii vor merge cu randul pe front şi vor îndeplini funcţii militare timp de şase săptămâni. Ciano a şi plecat cu prima echipa. Principele de Piemont comanda armata de Vest; cum şi-a luat comandamentul în primire a şi telegrafiat cu supunere Ducelui, semnând „Generalul Umberto di Savoia”, Ducele a răspuns „generalului de Savoia” ca e mulţumit de dansul!…

De pe frontul francez, ştirile arata ca presiunea germana tot împinge linia franceza înspre sud. Aceasta linie a ajuns acum la 45 km de Paris. Se pare ca francezii vor să-şi facă efortul cel mare pe linia Seina-Marna, linie ce ar trece prin Paris, sacrificat astfel „furiei teutonice, în nădejdea indignării lumii întregi fata de sacrilegiul unei asemenea distrugeri, daca nemţii ar îndrăzni sa o săvârşească… Parisul e aproape evacuat. Ieri a apărut ultimul jurnal în Paris, o foaie de informaţii… Fumul acoperă tot oraşul cu o ceata atât de intensa, încât pe Sena nu se vede de la un pod la altul…

Neutralitatea de pe Dâmboviţa.

Nimeni nu poate lupta peste puterile sale. S-a poticnit şi Norvegia. Cel putin Regele, familia regala şi primul ministru au căutat sa scape fata, părăsind tara şi declarând în manifestul lor ca renunţarea Norvegiei la lupta se face cu asentimentul aliaţilor „siliţi să-şi concentreze aiurea” şi ca vor lupta mai departe şi ei, pe alte fronturi, pentru independenta Norvegiei…

Justiţia belgiana nu e mai presus de a noastră. Cu prilejul unui recent proces a calificat drept neconstituţionala atitudinea Guvernului refugiat în Franţa şi a dat dreptate Regelui Leopold… Are, se vede, şi Belgia Iamandii şi Miceştii ei.

Ziarele noastre au publicat în ziua de 8 iunie ştirea telegramei trimise de Hitler regelui nostru. Cele de azi aduc la cunoştinţă şi o telegrama de urări cordiale din partea Regelui George al Angliei…

Echilibristica lui Franco.

Luni dimineaţă am fost sa primesc la gara pe Monsignorul Korosec, preşedintele senatului iugoslav. Cu acest prilej, Avacumovici, noul ambasador iugoslav care vine de la Madrid, mi-a vorbit în termeni foarte pesimişti despre situaţia din Spania. O buna parte din populaţie o constituie „prizonierii”, partizanii regimului republican; sute de mii de oameni sunt închişi şi scoşi din puşcărie numai ca sa fie pusi la lucrări de interes obştesc. Ura de moarte nu numai intre albi şi roşii, dar chiar printre albi, care se subdivid în mai multe grupări. Franco face echilibristica pe o funie întinsă, dar toată lumea se întreabă cata vreme va reuşi sa se strecoare intre atâtea patimi aprinse…

Toţi spaniolii urăsc pe italieni. Avacumovici cita aceasta lozinca: „Vrem Gibraltarul, dar, decât sa fie al italienilor, mai bine sa fie al englezilor!”. Iar Puricelli, care a fost şi el în Spania, pretinde „ca italienii sa fie mulţumiţi daca spaniolii nu le vor cere pana şi plata pământului în care soldaţii lui Mussolini au fost îngropaţi!”.

Roosevelt a ţinut un mare discurs la Universitatea Virginia de la Charlotteville, după intrarea italienilor în război. Un mare blam la adresa acestora, tot ajutorul aliaţilor, dar inca nici un pas decisiv pentru o eventuala schimbare a politicii Statelor Unite de neutralitate… Londra şi Parisul (!) în nădejdea zilei de maine se mulţumesc şi cu atât. Berlinul şi Roma fulgera şi ameninţa!

Albania a declarat război Franţei şi Angliei! Egiptul a rupt relaţiile economice cu Italia. Ocupat cum e de trupele engleze care au şi pornit la ofensiva spre Libia, nu încape îndoială ca va intra şi el în război. Mai importanta va fi hotărârea Turciei. Tătărescu îmi spunea azi ca din ştirile primite ar rezulta ca Turcia deocamdată nu se va mişca…

Escroci, beţivi şi opozanţi.

Excrocul de Manoilescu cauta pe orice cale o reabilitare. S-a declarat germanofil şi a ţinut doua conferinţe (ma întreb pe ce limba, pe franţuzeşte? caci nemţeşte nu ştie) la Berlin şi la Viena, conferinţe în care a preamărit nazismul şi a oferit Romania Germaniei pe un taler. Toate, în speranţa ca nemţii să-l aducă la putere! Nu e vina lui. E vina cui l-a lăsat sa treacă peste granita şi nu l-a împuşcat…

La alegerea de ieri a episcopului Huşilor (s-a ales Leu, apiscopul Argesului), alegere la care n-am asistat, deoarece eram la Breasta, dl Lupu a înjurat de mama în incinta pe Negura de la Vaslui. Acesta l-a tratat apoi de beţiv şi de pungaş. şi dl Lupu era sa fie numit zilele trecute consilier regal…

De altminteri, Regele n-are mana fericita cu alegerea consilierilor regali: a numit pe Mihalache, care în schimb nu s-a desistat de procesul intentat statului pentru admiterea sa în Parlament ca senator de drept – aşa cum se înţelesese – ci, dimpotrivă, la ultima înfăţişare (acum câteva zile) a mai adăugat o acţiune la procesul sau. Un consilier regal în proces politic cu stăpânirea, iată o dictatura „sui generis”…

Ghelmegeanu face mare caz de faptul ca Popp Jancsi, nepotul favorit al lui Maniu, a trecut la FRN semnând o peltea de supunere Regelui, alături de 30-40 de derbedei fara nici o vaza în Ardeal. Ghelmegeanu crede ca a distrus astfel pe Maniu! Săracul! Cum spunea foarte bine Vaida, la dejunul de la Palat, Maniu canalizează nemulţumirile, care sunt mari. Când nu va mai fi Maniu, va fi altul care le va canaliza, şi tot „la treaba” va fi! Decât sa se alerge după capul lui Maniu, mai bine s-ar reduce numărul nemulţumirilor prin ceva mai multa omenie…

Ducele a aranjat plecarea ambasadorilor inamici cu eleganta. A pus un tren de lux la dispoziţia francezilor şi un transatlantic – „Il conte Rosso” – la dispoziţia ambasadorului britanic şi a tuturor englezilor care vor fi debarcaţi la Lisabona sau în alt port neutru, după cerere…

Constantin Argetoianu – Vae Victis! Vae Victis!

29 Iulie 2006 | de