15 Aprilie 2005 „Ei, ma, sunt nebun, ce zici?”

Constantin Argetoianu

19 ianuarie. După cuvântarea mea, ca şi înainte de ea, nimeni nu s-a înscris la cuvânt. Fie ca adunarea de slugi se temea de stăpân, fie ca „chestiunea” nu interesa pe nimeni… Niţel din una, niţel din alta…

Victor Iamandi a căutat sa apere în câteva cuvinte Guvernul Călinescu de învinuirea de inacţiune ce i s-a adus – Malaxa, galben ca un căcat nemistuit, a întrebat daca uniformele raman (asta-l interesa pe el!), iar Tătărescu, după ce a spus ca va raporta M. Sale observaţiile mele, a declarat proiectul adoptat (!) şi a ridicat şedinţa.

Desi am simţit pe când vorbeam ca toţi ma aprobau, unul din pestii prezenţi n-a îndrăznit sa mi-o spună, chiar după şedinţă. Ba aproape nu îndrăznesc să-mi întindă mana, de frica sa nu se raporteze stăpânului… Erau acolo o droaie de miniştri. Rareori am văzut aşa nulităţi cocoţate în posturi considerate pana acum ca „înalte”, dar care nu mai reprezintă astăzi nimic… In ce hal ne-a umilit banda de străini – de la Hohenzollern la Malaxa – care a pus mana pe biata noastră tara! O, laşitate românească!

Titulescu, sosit la Paris, e mai bine. Dovada mai mult ca a fost o criza de uremie, cu delir – şi nu dementa.

Cat va putea tine ameliorarea şi cat va putea fi ţinut în viaţa, e alta chestiune. Se zice ca abia venit în fire ar fi dat prin gazetele din Paris dezminţiri cu privire la boala lui şi ca ar fi telefonat lui Urdareanu, întrebându-l după o scurta conversaţie: „Ei, ma, sunt nebun, ce zici?”. Nu stiu ce a zis Urdareanu…

Telegramele de azi anunţa ca ruşii s-au retras de la Salla, în regiunea în care lupte înverşunate au fost duse zilele din urma. Ruşii s-au retras ca sa nu fie încercuiţi şi fiindcă nu mai puteau tine piept vrăjmaşului pe frigul cumplit ce domneşte pe acolo. La Nikky, în Finlanda mijlocie, s-au înregistrat 56 de grade sub zero! Se zice ca pierderile ruşilor la Salla întrec 40.000 de oameni, morţi, răniţi şi prizonieri! E o strălucită victorie pentru finlandezi!

Frankgurter Zeitung anunţa ca Petsamo şi regiunea de nord a Finlandei constituie una din principalele revendicări ale Sovietelor, agenţia TASS da o dezminţire oficiala acestei informaţii şi afirma ca niciodată Rusia Sovietica n-a revendicat Petsamo, nici regiunile învecinate… Simptomatic!

În Riksdagul suedez, mare şedinţa consacrata politicii suedeze fata de conflictul ruso-finlandez. Mare manifestaţie în favoarea Finlandei. Ministrul de Externe Günther a declarat ca, „fiind hotărâtă să-şi păstreze neutralitatea, Suedia regreta ca n-a putut face tot ce ar fi dorit pentru a ajuta Finlanda…” Fostul ministru de Externe, Sandler, a protestat viguros împotriva acestei politici prin care înţelegerea nordica a fost sfărâmată în dauna statelor scandinave şi în favoarea Rusiei…

Share on Twitter Share on Facebook