29 MAI.

Pe ziua de ieri nu s-a vorbit pana şi în Bucureşti decât de „trădarea” Regelui Belgiei. Ce trebuie sa fi fost şi sa fie inca în Franţa şi în Anglia! Încep sa vina amănunte asupra acestui act covârşitor mai ales prin semnificarea lui morala. Regele Leopold nu s-a hotărât brusc; şi-a cumpănit actul zile întregi, a adus zbuciumul sau sufletesc la cunoştinţa miniştrilor sai, a Guvernelor aliate şi a generalului Blanchard, comandantul suprem al armatelor din Belgia şi nordul Franţei. Decizia capitularii a fost luata de Rege în urma unor lungi convorbiri cu generalii belgieni, convorbiri ce au avut loc în după-amiaza zilei de luni, Guvernele de la Paris şi Londra s-au străduit sa obţină ca Regele sa amâne pentru o săptămână hotărârea sa, insa Leopold III a refuzat sa mai lase sânge belgian sa se verse inutil. Bruscul zbor al lui Paul Reynaud la Londra, şi al primului ministru belgian Pielot, acum trei zile (vineri şi sâmbăta) – ştirile date luni de Reuter asupra agravării situaţiei în nordul Franţei, erau în legătură cu iminentul gest pe care Aliaţii il aşteptau din partea Regelui. Ultima întrevedere intre Leopold şi generalul Blanchard ar fi fost dramatica. Trupele belgiene ocupau frontul de lupta de la estuarul Escaut-ului pana la Armenti”res, aşa încât defecţiunea lor a deschis drumul nemţilor spre Ostende, Dunkerque şi Calais. Avangardele germane au intrat ieri-dimineaţa în Bruges. Capitularea a fost hotărâtă marţi dimineaţa (ieri) la ora 4 şi a fost comunicata la ora 4 şi 15 minute inaltului comandament german, cu care cartierul general belgian era deja în contact de doua ore prin comandamentul german de la Gând. La Paris „trădarea” Regelui Leopold a făcut o impresie adâncă. Guvernul belgian şi preşedinţii Corpurilor Legiuitoare, refugiaţi în Franţa, s-au întrunit, au declarat hotărârea Regelui ca nelegala şi au decis, în numele poporului belgian, pe care de azi înainte il reprezintă legal, în împiedicarea Suveranului prizonier de a guverna, război pana la capăt alături de Aliaţi. O noua armata se constituie în Franţa, dintre refugiaţii belgieni, armata care va purta steagurile Belgiei, alături de trupele franceze şi engleze. Conform Constituţiei belgiene, Consiliul de Miniştri şi-a asumat Regenta. Sediul Guvernului belgian a fost hotărât la Poitiers. In Germania şi în Italia, gestul Regelui Leopold este justificat prin grija Regelui de a nu sacrifica inutil armata şi populaţia civila. In acel nenorocit colt de pământ care mai rămăsese Belgiei se refugiaseră peste 2 milioane de oameni care se încurcau cu trupe în debandada (zic nemţii, dar contesta franco-englezii), oameni şi trupe supuse zi şi noapte celui mai infernal bombardament. Un act de disperare şi de slăbiciune – un act cuminte, iată definiţiile ce se dau de o parte şi de cealaltă a baricadei defecţiunii Regelui Leopold. In lumea întreagă aceasta defecţiune este insa mai mult judecata cu severitate. Alături de „Regele cavaler” Albert I, fiul sau Leopold va ramane „le Roi de la pi”tre figure” (Regele care a făcut impresie proasta). Omul n-avea sămânţă de erou, dar, fata de suferinţele pe care a trebuit sa le îndure, cred ca e nedrept sa i se arunce piatra, fiindcă n-a consimţit sa mai sacrifice mii de vitei unei cauze pierdute.

Avatarele păcii din 1919

S-a vorbit mult ieri despre posibilitatea unei paci apropiate. Cel putin a unei paci separate a Franţei. Nemţii o nădăjduiesc. Ei spun ca Germania nu va cere nici un sacrificiu teritorial Franţei, şi nici, de altfel, Italia: un regim special în Tunisia, egalitate de drepturi la Suez şi Djibuti. Se zice ca sunt oameni la Paris care-şi dau seama ca războiul e pierdut, ca în faza actuala s-ar mai putea încheia o pace onorabila, dar ca, mai târziu, după ce va interveni şi Italia şi Germania, va ocupa toată Franţa, condiţiile de pace ar deveni mult mai grele. Se vorbea ieri de un minister Laval-Flandin, care sa semneze pacea. Toţi francezii n-au uitat ca sabotarea păcii din 1919 se datorează Angliei şi lui Lloyd George şi ca, daca nemţii au putut sa cotropească din nou Franţa, i-au adus de mana englezii care după război au favorizat toate revendicările germane împotriva Franţei. Sa se descurce acum Anglia cum va putea, zic multi printre francezi. şi mai sunt şi comunişti, multi, care vor pacea, dincoace de Mânecă. Totuşi, cat vor fi la Guvern Reynaud-Daladier-Mandel, de pace nu se va putea vorbi pe fata în Franţa. Păcat. Ar trebui sa facă pace toţi, şi englezii. Un război dus pana la absurd nu va restabili situaţia celor învinşi azi, dar va mina lumea întreagă. Cu toate urletele războinice de la Paris şi de la Londra, eu sper într-o apropiata pace. Nu se poate ca inteligenta şi bunul-simţ sa nu învingă pana la sfârşit.

Fericiţi, dar cam jenaţi.

Fost ieri la Legaţia Sovietelor. Caraghiosul de Kukoliev ne poftise la un film, pentru inaugurarea noului palat de la Sosea. Palatul e frumos, ţinut în linii simple, cu un lux insa de amănunte neaşteptat într-un lăcaş sovietic. O serie de anticamere duce la o imensa sala de recepţie. La cele doua capete alte saloane în care fuseseră instalate doua bufete bogate. Paralel cu sala de recepţie, o sala de cinematograf transformabila în sala de banchete! Lume destula, dar nu prea multa. Guvernul, aproape tot, dar fara Tătărescu, care nu stiu de ce n-a venit. Blumenfeld pretindea ca plânge acasă asupra defecţiunii Regelui Leopold. Dintre membrii corpului diplomatic, nemţii şi neutrii. Francezii şi englezii lipseau cu totul. Am rugat şi pe nevastă-mea (pana acum ireconciliabila cu Sovietele!) sa vina; s-a supus. De ce sa ne punem rau cu oameni care ne pot face, ei, atât rau? Am revăzut acolo cu emoţie toată gazetăria tartaneasca, dispărută din circulaţie şi care nu se mai vede nicăieri. Fabricius şi toţi nemţii fericiţi, dar cam jenaţi. Îşi dau oamenii seama ca cu tot succesul lor, opinia publica românească nu e cu ei, şi acest fapt ii acreşte. Se simte în tot ce spun. Kukoliev e interesant pentru noi în acest moment. E prea prost ca sa aibă păreri personale, si, de altminteri, Sovietele nu i le-ar îngădui – aşa încât ce spune ca el nu poate fi decât ecoul celor ce-i parvin, pe o cale sau pe alta, de la Moscova. El spune (mi-a spus-o mie şi i-a spus-o lui Ralea) ca Rusia n-are pretenţii teritoriale fata de noi şi ca Basarabia e numai un pretext de discuţie pentru a ajunge la o înţelegere. Ce înţelegere? Rusia vrea pace. Ea ne va scăpa de război, cum a scăpat de război şi Suedia. Pentru ca e pacifica, pentru ca vrea pace, ne va cere sa încheiem nu un pact de neagresiune, astea sunt fleacuri, ci un pact de asistenta mutuala. Atât spune Kukoliev. Ceea ce nu spune e ca, probabil, ca sa ne poată garanta şi mai bine pacea, ca sa poată sari şi mai lesne în ajutorul nostru (asistenta mutuala.), Rusia ne va cere câteva puncte de sprijin, câteva puncte în care sa întreţină forte sovietice gata sa răspundă la orice alarma. Aici e buba. Oricum, se pare ca şi pesimistul Gafencu e de aceasta părere – fie ca au intervenit germanii la Moscova, cu un veto de atingere în ce priveşte vaca lor cu lapte, fie ca ruşii nu vor sa se încurce în operaţiuni militare – pericolul de război cu Rusia s-a îndepărtat deocamdată pentru noi.

Istorie politica – Joc de război sau exerciţii higienice?

03 Iunie 2006 | de