2 IUNIE.

Dictatura comica: Majestatea Sa ne-a dat ieri o reprezentaţie neaşteptată. Iată cum s-a desfăşurat piesa: Actul 1. La Ministerul de Externe. Radu Crutescu, ambasadorul nostru la Ankara, sosit vineri seara de la Berlin, sta pe la amiaza de vorba cu Alexandru Creteanu şi cu Gafencu, care-l sfătuia sa nu plece imediat la post şi sa mai stea câteva zile în Bucureşti, sa se sature. Actul 2. La Gigurtu acasă. Gigurtu sta de vorba cu Murgasanu şi discuta afaceri de-ale Societăţii „Mica”, când l-a chemat cu telefonul la Palat. „Ce-o mai fi vrând?”, a spus Gigurtu şi l-a rugat pe Murgasanu să-l aştepte, ca probabil nu-l vor retine mult. Într-adevăr, după o jumătate de ceas, Gigurtu s-a înapoiat, cu fata pleoştita: „Sunt ministru de Externe.”. Nici el, nici Murgasanu – care mi-a povestit scena, nu pricepeau. Actul 3. La Palat. Macovei, de la CFR, a depus jurământul de ministru al Comunicaţiilor, în locul lui Gigurtu, numit la Externe, în locul lui Gafencu, demisionat. S-a anunţat în acelaşi timp ca Gafencu va fi numit ambasador la Ankara. S-a cerut şi agrementul. Crutescu va fi numit secretar general la Externe şi i s-a făgăduit „o Legaţie buna”, cat mai curând. Rolul mişcării e lămurit. Prin urmare, lui Gigurtu, Regele a dat nemţilor un germanofil notoriu şi supus, la Externe, dar numind un germanofil de speţa bovina. Regele mai socoteşte ca evita orice iniţiativă îndrăzneaţă la acel departament, pe care de acum înainte Palatul il va avea complect în mana. Sa nu se insele Regele în socotelile lui, caci sunt şi boi cu iniţiativa. După obiceiul lui, una la dreapta şi una la stânga, Regele, după ce a dat nemţilor un gaj prin numirea lui Gigurtu, a dat numaidecât altul Aliaţilor, prin numirea lui Gafencu, la Ankara, caci prietenia lui Gafencu cu turcii e notorie, ca şi sentimentele sale aliato-file. Rezultatele mişcării de ieri: nemţii, indiferenţi la numirea lui Gigurtu, pe care-l stiu ca lucrează numai cu picioarele, dar nemulţumiţi de numirea lui Gafencu la Ankara. Italienii, furioşi de aceasta numire. Aliaţii, consternaţi de înlocuirea lui Gafencu, printr-un bosofil. Excesul de abilitate il omoară pe bietul nostru Rege. Ce sa mai zic de numirea lui Macovei? E domnia lui Malaxa, în plin mers. Înlocuirea lui Gafencu prin Gigurtu va deschide apetitul nemţilor. In curând vor cere înlocuirea lui Tătărescu. Nu m-ar mira sa vad pe Gigurtu şi prim-ministru. Regele are o slăbiciune pentru boi. Săraca tara românească!

Rupere de nori, cu patron şi sate distruse.

Crutescu îşi trimisese bagajele şi mobilele direct de la Berlin la Ankara! Acum trebuie sa le oprească la Constantinopole şi sa le aducă, pe mare, la Bucureşti! Cu aceeaşi repezeala cu care a făcut mişcarea ieri, Regele ar fi putut sa o facă acum 10 zile şi sa evite situaţiile caraghioase pe care le-a creat. Vântul sufla deja, atunci, în favoarea nemţilor şi lumea ar fi priceput. Ce nu pricepe lumea – nici azi – e de ce Majestatea Sa nu întrebuinţează în serviciul politicii sale decât prosti şi excroci.

Fierbere mare pretutindeni, în ajunul intrării Italiei în război. La Paris s-a ţinut un consiliu suprem aliat la care au luat parte, pe lângă francezi, Churchill, Attlee, generalul Dill şi alţii. In oraşele Italiei freamăt, deprimare şi sărăcie. In Statele Unite discursuri pentru şi contra intrării Americii în război. In Spania manifestaţii antibritanice şi cererea Gibraltarului (sir Samuel Hoare va avea de furca cu pretenţiile spaniole.). Roosevelt dezminte ca ar fi intervenit acum, în urma, în Italia, pentru pace. URSS dezminte şi ea ca ar fi propus Ungariei să-i garanteze granitele. Zăpăceala şi încurcătură pretutindeni.

Weygand ar propune, după telegramele engleze, reorganizarea armatei franceze şi sporirea elementelor motorizate spre a le putea opune forţelor similare germane. Cam târziu. E o reorganizare ce ar fi trebuit sa fie întreprinsă acum 5 ani. Săptămânile ce vin vor fi decisive. Daca Germania trece peste liniile franceze, de la sudul Sommei şi Aisnei, a câştigat războiul. Daca nu, daca războiul de mişcare se transforma într-un război de poziţie, l-a pierdut – orice ar face Italia.

Ieri au început la Belgrad şedinţele conferinţei economice a Înţelegerii Balcanice. A deschis dezbaterile dl Tzintzar, printr-un discurs pe care nu l-am citit. Rahat. E destul sa spun ca Romania e reprezentata prin Tabacovici, ca sa subliniez importanta acestor discuţii.

Joi a fost o rupere de nori în judeţul Turda. Apele s-au urcat în unele vai pana la 8 metri şi patru sate au fost distruse. In acelaşi timp, o grindina cat oul s-a năpădit asupra judeţului Mehedinţi. In împrejurimile oraşului Severin, viile, arborii au fost distruşi şi oameni şi animale răniţi şi ucişi. Prăpădul s-a întins şi peste o parte din Gorj. La Craiova, ploaie mare, fara grindina. A inundat pivniţele, în mahalalele de jos.

Steagul alb al capitularii.

Am primit la Senat o circulara din partea FRN-ului. Membrii Frontului vor trebui de acum înainte sa se salute intre ei, dar pe categorii (!). Astfel, parlamentarii, unii pe alţii. Am transmis fiecărui senator o copie de pe circulara.

Fost azi-dimneata la gara pentru plecarea lui Thierry. Nu m-aş fi ostenit pentru Thierry, dar m-am dus pentru ambasadorul Franţei şi bine am făcut, caci printr-un oribil act de laşitate, Guvernul n-a fost reprezentat de nimeni. A fost Gafencu, dar Gafencu nu mai este ministru de ieri. De la Externe, Creteanu, Grigorcea şi Stănescu (protocol); atât ar mai fi lipsit, sa nu vina nici funcţionarii de la Externe. Zevzecul de Thierry a sosit cu 4 minute înainte de plecarea trenului – ce zăpăcit şi el. Toţi francezii şi englezii de seama din Bucureşti prezenţi. Foarte putini romani. Pe lângă laşitatea noastră, congenitala, mai era şi faptul ca perechea Thierry nu era deloc simpatizata. M-am fotografiat cu Thierry, ca sa fac venin lui Fabricius.

Gafencu, cu care am schimbat doua vorbe la gara, mi-a părut foarte plictisit. El pretinde ca n-a mai vrut el sa rămână la Externe (!), fiindcă prea se mergea repede spre Germania. El nu e contra unei politici de apropiere cu Berlinul, dar mai cu demnitate. Tătărescu vrea sa meargă „olteneşte” (e propria expresie, după cate spune Gafencu), adică sa nu se încurce, sa se arunce în braţele nemţilor ca sa nu-l arunce aceştia din Guvern. Plecarea sa, adăugă Gafencu, era poate necesara şi înlesnea o politica mai intima cu Germania, dar înlocuirea sa prin Gigurtu e deplorabila. „Gigurtu vorbeşte – înseamnă steagul alb al capitularii înfipt la Ministerul de Externe.” Or nimeni nu ne-a cerut sa capitulam. Gafencu pretinde ca Fabricius regreta chiar plecarea sa. Aici cred ca se înşală, caci telegramele sosite de aseară, de la Berlin, ca şi de la Roma, comentează în modul cel mai călduros schimbarea înfăptuită la Ministerul nostru de Externe. Gigurtu e prezentat ca un „eminent om de Stat” (!), a fost colaborator al lui Goga si, prin urmare, antisemit şi ca un prieten intim (!) al lui Goring! Nemţii au aerul sa creadă, în comentariile lor, ca cu instalarea caraghiosului la Ministerul de Externe, întreaga politica românească s-a schimbat de pe făgaş! Ce păpuşărie mai e şi toată politica asta.

Puricelii vine, dar mai întârzie. N-a vrut sa vina decât cu aprobarea Ducelui. Aceasta aprobare a primit-o prin Ciano – dar acesta i-a cerut sa mai amâne cu câteva zile plecarea sa, ca sa poată duce la Bucureşti un mesaj de cea mai mare importanta. Iată ştirile pe care mi le trimite, printr-o scrisoare adusa de Berea, o secătură din diplomaţia noastră.

Ruperea negocierilor anglo-italiene a fost urmata de ruperea negocierilor franco-italiene – şi aşa s-a făcut un pas mai mult spre război, din partea Italiei. Totuşi, cu toate apelurile de rezervişti, cu toate proclamaţiile belicoase, cu toată atitudinea ameninţătoare a Ducelui – toate nădejdile de pace nu sunt inca pierdute. Dar sunt puţine.

Istorie politica – Manevre regale

24 Iunie 2006 | de