3 iunie.

Cazul Gafencu.

Prietenii lui Gafencu pretind ca demisia lui, care a surprins lumea neiniţiată ca o lovitura de teatru, s-ar datora exclusiv iniţiativei fostului ministru de Externe. Gafencu s-ar fi dus sâmbătă la ora 11 dim. la Tătărescu şi i-ar fi spus ca nu mai merge (?) şi ca e ferm hotărât sa plece. A rugat pe primul-ministru sa obţină aprobarea Regelui chiar în acea zi. Tătărescu a observat ca Regele reînnoise ministrului sau de Externe încrederea sa cu câteva zile înainte şi a rugat la randul sau pe Gafencu sa renunţe la demisie. Acesta a persistat. Tătărescu s-a dus la ora 12 la Palat, cu demisia. şi Regele ar fi respins-o mai întâi – dar fata de încăpăţânarea lui Gafencu, raportata de Tătărescu, a primit-o. A urmat numirea lui Gigurtu. Gafencu n-a cunoscut decât la ora 1 hotărârea Regelui, când a aflat din gura lui Tătărescu intenţia.

M. Sale de a-l trimite la Ankara. aşa se explica ca la ora 1 a mai putut vorbi cu Crutescu despre plecarea acestuia la turci.

Toată istorioara asta îmi pare literatura. Care a fost faptul determinant ce a impus lui Gafencu ieşirea lui „instantanee” din Guvern? A fost un gest al Regelui în direcţia Berlinului pe care sa nu-l fi putut înghiţi? Nu. Atunci? Cred – şi după conversaţia avuta ieri la Curse cu Urdareanu, as putea zice ca sunt sigur – ca Gafencu a fost scos şi ca gestul a fost făcut sub influenta directa a lui Urdareanu. Daca ar fi plecat de buna voie, Gafencu n-ar face capul de un cot pe care-l face.

Ieri la Derbi, Regele a venit vesel parcă-ar fi câştigat el bătălia din Flandra. Cu o jumătate de ora înaintea lui, cam o data cu mine a sosit Urdareanu şi a venit să-mi ceara părerea asupra schimbării de la Externe: „Ştii foarte bine ca de la începutul războiului am susţinut ca singura grija a României trebuie sa fie Rusia şi ca politica noastră trebuie sa se alinieze cu cei care ne pot ajuta împotriva barbarilor de la Răsărit. Daca pana în ultima vreme mai putea fi un echivoc, azi lucrurile s-au lămurit – si, oricât ne-ar durea inima de francezi, trebuie sa fim alături de nemţi, care singuri ne mai pot apăra de muscali. Gestul de apropiere de Berlin, pe care il reprezintă înlocuirea lui Gafencu printr-un germanofil, îmi pare potrivit. N-ar fi ales pe Gigurtu, dar asta e alta chestiune. Ceea ce nu pricep e numirea lui Gafencu la Ankara, care anulează tot efectul înlocuirii sale la Externe.” „Chiar daca se explica ca e trimis acolo ca sa împiedice pe turci (!) sa intre în război?” „Copilării, am răspuns numaidecât, cum vrei sa împiedice Gafencu pe turci sa facă ce le dictează interesele lor? In politica, explicaţiile nu fac cinci parale. Stiu ca nemţii, şi mai ales italienii, sunt furioşi de numirea lui Gafencu.”

Urdareanu bea lapte. Mi-am dat imediat seama cat il urăşte pe Gafencu. „Da, a continuat el, şi trimiterea lui Gafencu la Ankara va putea să-i facă pe germani şi pe italieni sa creadă ca ne-am bătut joc pana acum de ei.” Urdareanu m-a strâns apoi de brat si, la ureche: „De ce nu spui şi Regelui toate astea?” „Fiindcă nu mai vorbesc politica cu Majestatea Sa. Şi-a luat singur răspunderea fata de tara şi fata de istorie, face cu dvs. ce vrea şi pe noi oamenii cu cap şi cu experienta ne-a dat la o parte. Foarte bine. Daca va reuşi, va fi un Rege mare. Daca nu va reuşi, va plati oalele sparte.” „Dar nu v-a chemat fiindcă nu toţi vorbesc ca dta şi cine ştie unde ne-am fi dus.” „Sa ne cheme pe toţi împreună, să-şi aducă fiecare argumentele. Cântecele din ghitara nu vor rezista expunerii realităţilor.” Urdareanu a insistat sa vorbească chiar acolo cu Regele ca numirea lui Gafencu mai putea fi înlăturată etc. şi ca va aranja el ca Regele sa ma întrebe.

Popular printre comunişti.

Regele a fost fata de mine de o amabilitate cum n-a mai fost de mult. şi asta începe sa ma iubească. Am evitat insa orice vorba politica. Am vorbit despre Jocker Club, despre încasările lui, despre masa care urmează sa o dam în ziua premiului Regal, după recolte, despre ploaie, despre Flandra, despre toate, numai despre politica noastră, nu. La un moment dat s-a vârât Urdareanu intre noi şi a invocat părerea mea în chestiunea Ankara (o avea la inima!). M-am mulţumit sa spun: „Sire, am spus lui Urdareanu punctul meu de vedere în aceasta chestiune şi-l rog să-l raporteze Majestăţii Voastre.” şi am trecut la alt subiect.

Regele a aflat ca as fi ajuns om popular printre ruşi, ca am fost foarte „anturat” la recepţia Legaţiei sovietice. „Da, Sire – am răspuns eu – am ajuns popular şi printre comunişti, ceea ce n-aş mai fi crezut în viaţa mea.” „Lasa, ca e bine!”, a replicat Regele şi s-a pus pe ras.

Regele a fost cam plictisit ca n-a câştigat derby-ul. Începe sa fie ambiţios! N-a felicitat pe Schwartz (câştigătorul), adus conform tradiţiei în loja Regala, decât „du bout des levres” (din vârful buzelor. Ca să-i facă placere, jidanul i-a făgăduit ca va câştiga şi derby-ul din anul viitor!

În loja Jockeu-clubului, Gigurtu venise sa primească entuziaste felicitări. In lipsa lor, se plimba în fata scaunelor ca un bou jenat. Ne-a cinstit cu prezenta şi dl Ghelmegeanu. Regele nu i-a adresat cuvântul, aşa încât a jucat rol de personaj mut, făcând concurenta Voievodului pe acest teren.

Înainte de derby, la ora 3, au avut loc funeraliile lui Callimachi.

M-am dus un moment. Toată boierimea românească era acolo. şi o profunzime de flori. Sub pretext ca trebuie sa treacă Regele la curse la ora 4, cortegiul a fost ţinut aproape un ceas pe loc (Regele n-a trecut decât la ora 5) în curtea lui Callimachi. Ruşine!

În Flandra, cercul german în jurul Dunkerque-ului se tot strange. Se pare ca anglo-francezii, cu toate bombardările germane, au parvenit sa evacueze cu 4/5 din efectivele lor din Flandra. Un succes relativ. Un succes în mijlocul dezastrului. E probabil ca azi-mâine Dunkerque-ul va fi ocupat şi el de trupele germane care vor stăpâni astfel toată coasta de la Abbeville, la granita germana, peste Belgia şi Olanda.

Pe de alta parte, se anunţă ca avioane germane au bombardat portul Marsiliei, unde au înecat doua vapoare mari şi au stricat linia ferata Lyon-Marsilia. Ce are sa fie când o mai veni şi aviaţia italiana. Biata Franţa, cu frumuseţile ei!

Associated Press din Statele Unite afirma ca, în zilele ce vin, Germania şi Italia vor face propuneri de pace. Daca aceste propuneri nu vor fi acceptate, Italia va intra în război.

În Italia, preparativele pentru război continua. Ansaldo, cunoscutul publicist de la Telegrafo (ziarul lui Ciano), a adresat prin Radiodifuziune un discurs armatei, discurs prin care precizează revendicările italiene: Corsica, Tunis, Suez şi Gibraltar – Gibraltarul pentru Spania. Ciudat: a uitat Malta, Savoia şi Djibouti.

Îmbarcare – debarcare.

Numirea lui Gigurtu a făcut impresie rea în mai toate cercurile politice. Chiar în cele germane e primita cu un surâs.

4 iunie.

Senzaţionalul pe ziua de ieri il reprezintă bombardarea Parisului prin avioane. E prima, în acest război. Un număr de 83 de bombe a căzut asupra Parisului propriu-zis şi 977 asupra zonei suburbane; şase imobile au fost dărâmate în incinta oraşului, provocând opt morţi şi 37 de răniţi. Bilanţul suburbanelor e de 98 de imobile, 54 de morţi şi 95 de răniţi. Nemţii pretind ca n-au atacat decât aerodromul de la Issy-les-Moulineaux, ceea ce nu corespunde cu adevărul, caci bombe au căzut în mijlocul Parisului. O bomba a căzut chiar în curtea casei în care ambasadorul Statelor Unite, Bullit, dejuna cu Laurent-Eynac, ministrul Aerului, şi a explodat cu un zgomot infernal. O a doua bomba a căzut pe acoperişul aceleiaşi case şi din întâmplare n-a explodat. Bullit şi Laurent-Eynac au scăpat astfel ca prin minune.

Francezii fac mare caz de pericolul la care a fost supus ambasadorul Statelor Unite, în speranţa sa emoţioneze America. Roosevelt a telefonat lui Bullit şi a cerut amănunte. De la Londra se pretinde ca bombardarea Parisului constituie represaliile nemţilor fata de bombardarea intensa a Ruhrului, unde oraşul Essen ar fi suferit rau, şi a Hamburgului.

Operaţiunile în jurul Dunkerque-ului sunt aproape pe sfârşite. Ultimele unităţi transportabile anglo-franceze au fost îmbarcate şi probabil ca ultimul petic de pământ din acea nenorocita regiune va fi ocupat de nemţi fara întârziere. şi astfel s-a sfârşit prima faza a războiului din Franţa.

Faza a doua şi cea decisiva va începe probabil imediat. Pana săptămâna trecuta se credea ca nemţii îşi vor îndrepta acţiunea lor spre Anglia, unde ar fi încercat chiar o debarcare, şi ca frontul francez urma sa rămână liniştit. aşa spunea şi Neubacher joia trecuta. Acum se zice ca Statul Major german nu se mai gândeşte la o debarcare în Anglia şi ca forţele nemţeşti vor căuta sa le răpună întâi pe cele franceze.

„Porcăria se plăteşte întotdeauna”

Frontul actual germano-francez se întinde de la Abbeville la frontiera lângă Montmedy, trecând prin Amiens, la sud de Peroune, de St. Quentin şi de Laon şi la nord de Rethel. Aceasta linie se afla situata mult mai la nord decât cea care a reprezentat maximum de înaintare germana în 1914. Oamenii care vin din Berlin – intre alţii Crutescu – pretind ca, daca Aliaţii ar putea rezista pe aceasta linie numai o luna, Germania ar fi pierduta din cauza situaţiei interne.

Italia îşi continua palinodiile ei. Marele Consiliu fascist ieri, Consiliul de Miniştri azi. Se zice ca vom afla în fine ce vrea. Marele Consiliu, după ce a evocat nedreptăţile Aliaţilor fata de Italia în 1919 şi sancţiunile, s-a declarat solidar cu orice hotărâre a Ducelui.

Sir Reginald Hoare a fost ieri la mine mai mult ca sa afle decât ca sa spună. L-am liniştit cat am putut pe chestiunea numirii lui Gigurtu, care il îngrijorase mult. I-am explicat ca nimic nu era schimbat, ca Regele continua mai departe sa fie ministru de Externe, ca numirea lui Gigurtu nu era decât putin praf în ochi aruncat nemţilor (Telegramele de azi-dimineaţă de la Berlin spun ca în cercurile politice germane nu se acorda mare importanta numirii lui Gigurtu, care n-a înlăturat suspiciunile existente.).

Sir Reginald mi-a afirmat ca e pozitiv informat despre succesele aviaţiei engleze care provoacă mari pierderi şi mari tulburări în dosul frontului german. El pretinde ca proporţia pierderilor e de un avion britanic pentru patru germane şi ca peste 1.000 de avioane nemţeşti ar fi fost distruse (sunt vreo 10.000!) şi ca din ce în ce superioritatea aviaţiei britanice asupra celei germane se va accentua. „Cine nu spune nimic consimte”

Soneriu vine să-mi spună ca Lloydul, care suspendase asigurările în Mediterana, le-a reluat pe ziua de azi şi ca i s-ar fi spus ca totul e liniştit şi ca nu se va declara războiul (?).

Thyerry s-a înapoiat! Telegrafiase vineri la Quai D'orsay ca pleacă si, cum pana duminica dimineaţa nu primise nici un răspuns, a conchis ca „qui ne dit rien consent” (cine nu spune nimic consimte) şi s-a urcat în tren. După ce a plecat, a sosit insa o telegrama prin care i se cerea sa rămână la post pana la sosirea lui Peyrouton. Cum acesta vine de la Buenos Aires, Parisului i-a fost teama ca nu va mai putea trece daca Italia ar intra în război şi n-a vrut sa lase ambasada din Bucureşti pe mana unui însărcinat cu afaceri. Telegrama Ministerului de Externe francez a fost trimisa după Thierry şi l-a prins înainte de a ajunge la Timişoara. Thierry s-a urcat la Timişoara în trenul care pornea spre Bucureşti, unde a sosit ieri disperat şi cu cinci ore întârziere din cauza inundaţiilor din Oltenia.

Gafencu a predat ieri Ministerul de Externe lui Gigurtu. Sa fi vrut sa fie ironic? In tot cazul a spus de succesorul sau ca e înzestrat cu „cele mai alese însuşiri de inteligenta şi de patriotism”. In răspunsul sau, Gigurtu a pretins ca are un program! Mai aproape de adevăr a fost când a declarat ca va lucra „sub înaltele îndrumări ale Majestăţii Sale”. A vorbit şi Macovei la înscăunarea sa la Comunicaţii. Mai bine tăcea.

Istorie politica – 'S-a supărat rau Dumnezeu pe noi'

01 Iulie 2006 | de.

Constantin Argetoianu.

Boii lui Vaida-Voievod