5 IUNIE

Pamfil Şeicaru, Radian, Cecropid, care sunt bine cu nemţii, au venit să-mi raporteze ce se gândeşte şi se spune în cercurile acestora. Schimbarea de la Externe e departe să-i fi mulţumit. Nu dau mare importanta numirii lui Gigurtu, care prin el însuşi, desi e un prieten, nu reprezintă lucru mare. Nemţii n-au nici o încredere în Tătărescu şi nu pot suferi pe Miţita Constantinescu, pe Ghelmegeanu şi pana la un punct şi pe Cancicov. Ei pretind ca Guvernul actual n-a executat convenţiile cu Germania decât cu sila, scuzându-se pe lângă Aliaţi şi pândind momentul când sa se poată arunca asupra Germaniei. Germania vrea o colaborare sincera şi de încredere cu Romania si, daca aceasta s-ar putea realiza, ar fi gata sa ne garanteze pacea şi granitele noastre ca sa putem demobiliza şi munci cu folos. Omul care le-ar inspira o încredere desăvârşită as fi eu.

Am spus şi lui Şeicaru şi lui Radian şi lui Cecropid ca din nefericire nu sunt disponibil, fiindcă, pe de o parte, nu vreau sa fiu „omul nemţilor” şi nu mai pot colabora cu Regele Carol sub tutela lui Malaxa şi controlul lui Urdareanu. As mai primi sa fiu „omul nemţilor” daca prin acest sacrificiu as putea salva tara, dar vechilul lui Malaxa, niciodată.

După Şeicaru, nemţii socotesc ca numirea lui Gigurtu a fost ultima încercare a lui Tătărescu de a se crampona de Guvern şi sunt convinşi ca ea nu va servi la nimic.

Muntele şi şoricelul.

Dunkerque e în mana germanilor care anunţa 40.000 prizonieri şi o mare prada de război. Cu căderea Dunkerqueului s-a încheiat o faza a războiului. Din ştirile din urma rezulta ca a doua faza va începe, aproape cu certitudine, printr-un atac violent german impotiva frontului francez. Atacul masiv al avioanelor nemţeşti asupra Parisului nu e decât un preludiu la acest atac. La acest atac masiv al forţelor germane aeriene, aviaţia anglo-franceza a răspuns şi ea cu un atac masiv în Valea Rinului şi spre Est pana la Osnabruck şi Dortmund.

Ieri a avut loc la Consiliul de Miniştri la Roma, după care se aştepta de atâtea zile cu înfrigurare declaraţia de război a Italiei. De zece zile, presa italiana a înnebunit lumea cu 4 iunie. Consiliul a avut loc, dar. n-a ieşit nimic. „Parturiunt montes, nascitus ridiculus mus!” (s-au ostenit munţii şi s-a născut un biet şoricel). Pe de alta parte, se telegrafiază de la New York ca transatlanticele italiene îşi anunţa plecări regulate la diferite date din întreagă luna iunie. La Londra şi la Paris, în schimb, se da intrarea Italiei în război ca sigura.

„Lumea noua va veni sa scape lumea veche”

Camera Comunelor a ţinut şedinţa ieri şi Churchill a pronunţat un mare discurs, un discurs patetic în care a mărturisit dezastrul suferit, dar totdeodată şi încrederea lui în viitor. In total au fost evacuaţi prin Dunkerque şi alte porturi 335.000 de englezi şi francezi, ceea ce constituie un mare succes, caci nu s-au pierdut decât 30.000 de oameni (nemţii zic 40.000).

Primul ministru englez a insistat asupra meritelor aviaţiei aliate, afirmând ca la un avion aliat căzut au căzut patru germane. Flota a avut pierderi neînsemnate, în total 40 de mii de tone, vase mici, din care numai 20.000 tone britanice – pierderi neînchipuit de mici pentru o operaţiune ca aceea care s-a efectuat sub focul intens inamic. Churchill a adus omagiile sale apărării oraşului Calais, care a rezistat patru zile cu o mana de oameni şi a permis trupelor engleze sa se îmbarce la Dunkerque.

Churchill a mai mărturisit pierderea a aproape întregului material de război al armatei de Nord: peste 1.000 de tunuri, toate vehiculele de transport, toate carele de asalt. Pentru „trădarea” Regelui Leopold a avut cuvinte crude. De notat în peroraţia lui o fraza ciudata: vorbind de hotărârea britanica de a duce războiul pana la victorie, a strigat „vom lupta, daca va fi nevoie chiar singuri, pana ce lumea noua va veni sa scape lumea veche.”.

Johnson, viceprim-ministrul Apărării Naţionale din Statele Unite, a ţinut un discurs în care a spus ca America nu va putea evita sa intre în războiul din Europa şi ca trebuie sa se pregătească.

Focul şi apele „Luna cărţii” a fost deschisa ieri fara prezenta Regelui. De mirare. Tot ieri (sau alaltăieri?) a început aşa-zisa săptămână a restauraţiei. In fiecare zi şi chiar de doua ori pe zi, cate un îmbuibat al regimului va preamari la Radio cei zece ani de domnie ai Regelui Carol şi va canta gloria Suveranului. Cum nu ii e greata?

Ploile continua. Dezastru. De data asta ne-a nimerit şi pe noi în Oltenia. Intre Strehaia şi Butoesti (Valea Motrului), linia ferata Craiova-Severin a fost inundata şi întreruptă. Pe toate văile Mehedintiului curg puhoaiele şi strica tot. La Breasta s-a inundat tot ce se poate inunda. Peste 100 de vagoane de semănaturi sunt pierdute. La Craiova, pivniţele de prin cartierele joase au fost din nou inundate. Doamne, Doamne, nu ne-ai pedepsit destul cu războiul?

Blumenfeld intra pe usa şi-mi aduce doua telegrame. Una relatează manifestul lui Hitler către poporul german prin care preamăreşte victoria din Flandra şi anunţă începutul unei noi ofensive a armatelor din aer şi de pe pământ – cealaltă conţine comunicatul francez de la ora 11: „Germanii au dezlănţuit o violenta ofensiva intre Amiens şi Laon.”.

Actul al doilea al tragediei