Agenţia „Reuter” comunica din Londra: „Ofensiva diplomatica şi economica a aliaţilor, care este actualmente în desfăşurare, se manifesta în 3 direcţii: 1) Notele adresate guvernelor suedez şi norvegian cu privire la intenţia aliaţilor de a intensifica blocada. 2) Conversaţiile dintre dumnealor domnii Monnet şi Cross menite sa strângă blocada. 3) Începerea, luni (azi) a conversaţiilor dintre lord Halifax şi miniştrii Angliei în Balcani. Este probabil ca Norvegia şi Suedia vor raspunde la notele britanice. Este sigur ca aceste note nu conţin clauze de intimidare, notele având caracterul unei declaraţii a drepturilor britanice şi de apărare a acestor drepturi în legătură cu încercările Germaniei de a folosi apele scandinave drept drum pe care sa scape de blocada. Dumnealor, Domnii Monnet şi Cross au căzut de acord sa astupe unele din găurile controlului contrabandei şi sa coordoneze chiar mai strâns ca pana acum mijloacele aliate pentru exercitarea controlului. Când miniştrii britanici în tarile balcanice vor începe luni conversaţiile lor la Londra, ei vor putea – pe baza societăţii ENCO, recent creata de guvern – sa discute cum poate fi îndrumat comerţul cu Balcanii pentru ca el sa folosească cat mai mult aliaţilor şi cum pot fi îndreptate orice produse vitale din aceasta regiune către pieţele aliaţilor, împiedicând astfel Germania sa prelungească războiul.
Războiul diplomatic.
Conferinţa va avea de examinat şi proabilitatea reinsarcinarii dlui Schacht de către Hitler de a stavili aceste eforturi aliate. Nu este probabil ca aceasta eventuala reinsarcinare să-i neliniştească prea mult pe membrii Conferinţei de la Londra. Într-adevăr, aliaţii dispun de bani şi de organizaţie şi sunt hotărâţi sa atragă o tot mai importanta parte a comerţului tarilor balcanice. Nici un „vrăjitor financiar”, oricât de abil ar fi el, nu poate rezista unei presiuni serioase cu o moneda blocata şi cu tocul drept singura arma. Ministerul Aprovizionării şi ministrul războiului economic sunt tot atât de mult interesaţi în conferinţă diplomaţilor britanici din Balcani cat este şi Foreign Office. Miniştrii britanici din Balcani vor coopera la o întreprindere care depăşeşte cu mult cadrele diplomaţiei, aşa cum era înţeleasă înainte”. Pe de alta parte corespondentul ziarului olandez Telegraf, din Belin, scrie: „In cercurile politice germane se declara ca orice concesiuni făcute de neutrii blocadei constituie un ajutor dat aliaţilor. Germania sta de veghe şi aşteaptă sa vadă care vor fi reacţiile Suediei şi Norvegiei la notele franceze şi engleze. Războiul pare a continua sa se desfăşoare pe plan diplomatic. Situaţia continua a se prezenta confuza. Ofensiva diplomatica începută de Germania acum trei săptămâni nu a dat pana acum rezultate pozitive. Scopul principal al întrevederii de la Brenner, care a fost realizarea unei apropieri intre Moscova şi Roma a fost mult stânjenit prin ultimul discurs al dlui Molotov”.
Cataclismele.
După doua zile de crivat, ier-dimineata ne-am deşteptat în plina iarna. Toată ziua a nins, ca în Ajun de Crăciun. Desi în Bucureşti termometrul nu s-a coborât zub zero grade, zăpadă a căzut atât de abundent încât seara un strat de zăpadă de vreo 5-10 centimetri s-a întins pe tot oraşul. La munte a fost mai rau: termometrul a căzut pana la -8 grade, iar intre Sinaia-Predeal-Brasov zăpadă căzută s-a ridicat pana aproape de un metru înălţime. Cum a fost şi viscol, o suma de automobile au rămas înzăpezite intre Sinaia şi Timiş. Trenurile n-au mai putut circula în acea regiune. In schimb, Dunărea creste într-una. La Severin a trecut peste cheiuri, a înecat podul caii ferate de peste Topolnita şi a întrerupt linia intre Simian şi Severin. De-a lungul fluviului, pana la cotul Galatilor, sute de hectare de semănaturi au fost distruse. In Iugoslavia, peste 15.000 de oameni sunt fara adăpost. Cataclismele nu s-au năpustit numai asupra Europei: furtuni groaznice sunt semnalate şi în America de Nord, în Statele Unite. Vanturile continua şi ele sa provoace pagube mari: la Fălticeni au ars alte 30 de case de jidani (au mai ars tot atâtea şi mai mult, acum câtva timp!), iar la Giurgiu internatul gimnaziului industrial.
Ca urmare, la demersurile Crucii Roşii s-a efectuat primul schimb de prizonieri civili şi militari, intre Franţa şi Germania. Un prim transport de 120 de prizonieri germani au sosit la Geneva. In total vor fi schimbaţi mai multe mii.
Istorie politica – Războiul din Nord
28 Ianuarie 2006 | de