CAPITOLUL III

§1. Aceleaşi principii se regăsesc în scrierea Legile2, compusă mai târziu. Astfel, mă voi mărgini la un mic număr de observaţii despre Constituţia pe care Socrate o propune acolo.

Lucr” I, ntr”? Devăr’ Platon susţine în Republica că femeile trebuie să ia parte la toate,; r-ar’. E barba! Ilor, deoarece căţelele ciobăneşti păzesc turmele tot aşa de bine ca §1 C*ln” V «i Republica, cartea V, pag. 451 d.

Sunt scrise la bătrâneţe. Principiile stabilite de Platon sunt mai i realit dă î

• egile tâneţe. E şi mai realiste decât în Republi i I

În tratatul Republicii, Platon nu aprofundează, decât foart puţine chestiuni; astfel, comunismul copiilor şi al femeilor, modul de aplicare al acestui sistem, proprietatea şi organizarea emământului. El împarte aici mulţimea cetăţenilor în doua clase: muncitorii de o parte, de cealaltă războinicii; o parte a: estora, care formează o a treia clasă, deliberează cu privire la afacerile statului şi le conduce independent. Socrate a uitat să spună dacă muncitorii şi meseriaşii trebuie să fie admişi la putere într-o proporţie oarecare ori dacă trebuie să fie cu totul înlăturaţi, dacă au ori nu dreptul de a purta arme şi de a hia parte la expediţiile militare. În schimb, el crede că femeile trebuie să însoţească pe războinici în luptă şi să primească aceeaşi educaţie ca şi ei. Restul scrierii este completat fie de digresiuni, fie de consideraţii privitoare la educaţia războinicilor.

§2. În Legile nu se găsesc decât aproape numai dispoziţii legislative. Socrate este foarte concis relativ la Constituţie; dar cu toate acestea, vrând să o facă pe cea pe care o propune aplicabilă statelor în general, el revine pas cu pas la proiectul său dintâi. Dacă las la o parte comunizarea femeilor şi a averilor, totul se aseamănă în cele două republici; educaţie, eliberarea războinicilor de muncile grosolane ale societăţii, prânzuri comune, toate sunt asemănătoare. Numai atât că într-a doua el extinde prânzurile comune până şi pentru femei1 şi măreşte de la o mie la cinci mii2 numărul cetăţenilor înarmaţi.

§3. Fără nici o îndoială, dialogurile lui Socrate sunt deosebit de vrednice de atenţie, pline de eleganţă, de originalitate, de imaginaţie; însă poate că ar fi fost greu să fie toate afirmaţiile deopotrivă de drepte. Astfel, să nu ne înşelăm, n-ar trebui altceva decât întreaga câmpie a Babilonului3 sau orice altă câmpie nesfârşită pentru mulţimea aceea care trebuie să hrănească cinci mii de paraziţi din sânul său, fără a mai număra cealaltă sumedenie de femei şi de slugi de tot felul. Fără îndoială, oricine

1. Platon, Legile, cartea VI.

2. Platon zice cinci mii patru sute, număr duodecimal (multiplu de 12), căruia îi atribuie o însemnătate deosebită. Vezi Legile, cartea V.

3. Critica lui Aristotel nu pare dreaptă. Sparta, fără să aibă câmpii ca ale Babilonului, întreţinuse până la zece mii de ostaşi (Barthelemyj.

R să creeze după voia sa fel de fel de închipuiri; însă nu ie să le împingem până la imposibil

§4 Socrate afirmă că, în ce priveşte legislaţia, nu trebuie sa dă din vedere două lucruri: pământul şi oamenii. El ar fi S£ ^adău’m şi statele vecine, afară numai dacă nu se tăgăduieşte Patului orice viaţă politică externă. În caz de război, trebuie ca trta militară să fie organizată, nu numai pentru a apăra ţara, dar • entru a ataca în afară. Admiţând că viaţa războinică nu este ici aceea a indivizilor, nici a statului, totuşi trebuie să ştii să te faci temut faţă de duşmani; nu numai când năvălesc în ţară, dar şi când au evacuat-o. _

§5. Cât despre întinderea loturilor proprietăţii, s-ar putea cere ca ele să fie altele decât acelea pe care le fixează Platon şi, mai ales, să fie mai precise şi mai clare. „Proprietatea, zice el, trebuie să se întindă până când satisface trebuinţele unei vieţi cumpătate”, vrând să spună prin aceasta ceea ce se înţelege îndeobşte printr-un trai bun (viaţă lesnicioasă), expresie care are desigur un înţeles cu mult mai larg. O viaţă cumpătată poate să fie foarte anevoioasă. „Cumpătată şi liberală” ar fi fost o definiţie mult mai bună. Dacă lipseşte una din aceste două condiţii, se cade sau în lux sau în mizerie. Folosirea proprietăţii nu cere alte calităţi; astfel, nu se poate zice de întrebuinţarea proprietăţii că este blândă ori curajoasă, însă se poate vorbi de o folosire moderată şi darnică; şi acestea sunt în mod necesar virtuţile ce se pot arăta în folosirea proprietăţii.

§6. De asemenea, este o mare greşeală că Socrate împarte loturi egale tuturor cetăţenilor1, dar nu determină nimic cu privire la numărul acestora şi-l lasă să procreeze fără limită, lăsând întâmplării să echilibreze numărul legăturilor sterile cu acela al naşterilor, sub pretext că, în starea de acum a lucrurilor, pare că această echilibrare se face de la sine. Însă mai trebuie mult până a o asemănare între statul acesta şi cele existente. În cetăţile laton prescrie anume ca numărul caselor şi a! Loturilor să nu treacă de cinci acest m S-Ute Numărul °°piilor nu-l limitează, însă mijloacele pentru a restrânge cap iv s-^ Se POt ve (^ea ‘n cartea a V-a a Legilor, iar aici, în cartea aceasta, în (ÎS* noastre nu este nimeni pauper, pentru că proprietăţile se îmPa între copii, oricare ar fi numărul lor. Admiţând, din contră, că el vor fi indivizibile, toţi copiii supranumerari, puţini ori mulţi n vor poseda nimic.

§7. Lucrul cel mai înţelept ar fi să se limiteze populaţia nu proprietatea şi să se fixeze un lot maximal, care nu trebuie depăşit, ţinând seamă la fixarea lui şi de proporţia eventuală a copiilor care mor şi de sterilitatea căsătoriilor. A ne lăsa la voia întâmplării, ca în cea mai mare parte dintre state, ar fi o cauză inevitabilă de mizerie în această republică; iar mizeria aduce războaiele civile şi crimele. In scopul de a preveni aceste rele unul dintre cei mai vechi legislatori, Phaidon din Corint, decidea ca numărul familiilor şi al cetăţenilor să rămână neschimbat, chiar când loturile primitive ar fi fost toate inegale. În Legile s-a făcut tocmai contrariul. De altminteri, vom spune mai târziu părerea noastră cu privire la acestea.

§8. S-a mai omis, în tratatul Legilor, a se determina deosebirea guvernanţilor de guvernaţi. Platon se mărgineşte a spune că raportul unora cu ceilalţi va fi acelaşi ca şi al urzelii cu bătătura, făcute amândouă din alt fel de lână.

Pe de altă parte, deoarece permite creşterea bunurilor mobile până la o încincire a lor, de ce n-ar lăsa oarecare latitudine şi pământurilor? În plus, trebuie să se ia aminte că depărtarea locuinţelor una de alta este, poate, un principiu fals în economia domestică. Platon nu dă cetăţenilor săi mai puţin de două locuinţe cu totul izolate şi este întotdeauna foarte anevoios a ţine două case.

§9. Îndeobşte, sistemul politic al lui Platon nu este nici -democraţie, nici oligarhie; este guvernământul care se numeşte republică, fiindcă el se compune din toţi cetăţenii care poartă arme. Dacă el pretinde a da această Constituţie ca fiind cea mai obişnuită în cele mai multe state, poate că are dreptate. Insă este greşit dacă crede că ea vine îndată după Constituţia perfectă. Mulţi i-ar putea prefera fără ezitare pe aceea a Lacedemonei’ sau oricare alta ceva mai aristocratică.

1. Vezi mai jos, cartea II, cap. VI.

810 Câţiva autori pretind că Constituţiî. Perfectă trebuie să că elementele tuturor celorlalte iar pentru această însuşire r£Un H” ne aceea a Lacedemonei, în care se găsesc combinate cele

61 1 mente oligarhie, monarhie şi democraţie, reprezentate, una

1 «w rp? I alta de către geronţi, a treia de către efori, care ies totdeauna din rândurile poporului1. Alţii, este adevărat, văd în f ri elementul tiranic şi descoperă elementul democratic în prânzurile comune şi în disciplina zilnică a vieţii.

811. În tratatul Legilor2 se pretinde că trebuie a se alcătui Constituţia perfectă din democraţie3 şi din tiranie, două forme de guvernământ pe care suntem în drept ori să le negăm cu totul, ori să le considerăm ca cele mai rele din toate. Unii au deci multă dreptate să susţină o combinaţie mai largă; şi cea mai bună Constituţie este aceea care admite cât mai multe elemente diferite. Sistemul lui Platon n-are nimic monarhic; el nu este decât oligarhic şi democratic, sau mai curând are o tendinţă pronunţată către oligarhie, după cum o probează modul de instruire a magistraţilor săi. A lăsa să decidă sorţii printre candidaţii aleşi este un fapt şi în democraţie şi în oligarhie; însă a impune bogaţilor îndatorirea de a lua parte la adunări, de a numi autorităţile şi de a exercita acolo toate funcţiile politice, scutind totodată pe ceilalţi cetăţeni de aceste datorii, este o instituţie oligarhică. Tot oligarhie este a voi să chemi la putere mai ales pe bogaţi şi a rezerva funcţiile cele mai înalte censului celui mai ridicat.

§12. Alegerea Senatului său4 este, de asemenea, întocmită oligarhic. Toţi cetăţenii aleg în mod obligatoriu, însă aleg pe magistraţi din clasa întâia a censului, apoi un număr egal din clasa a doua, apoi tot aşa din clasa a treia. Numai că aici, toţi cetăţenii clasei a treia şi a patra sunt liber! Să nu voteze; iar în alegerile censului al patrulea şi a clasei a patra, votul nu este obligatoriu decât pentru cetăţenii din cele două dintâi. În fine, Platon vrea ca

Popor, aici în sensul celei din urmă clase a cetăţenilor. 2- In cartea III, pag. 693 d. >• In sens de demagogie. 4- platon. Legile, cartea VI, pag. 756 b.

Toţi aleşii să se împartă egal pentru fiecare clasă de cens. Sistemul acesta va face să precumpănească în mod necesar. Cetăţenii car plătesc censul cel mai mare, căci mulţi cetăţeni săraci se abţine de la vot pentru că nu vor fi obligaţi la aceasta.

§13. Că o asemenea Constituţie nu este alcătuită din monarhie şi democraţie, este clar. Se poate convinge cineva de aceasta după ceea ce am spus; şi se va încredinţa şi mai bine când voi vorbi1 despre acest fel particular de Constituţie. Aici voi adăuga numai că este primejdios a alege pe magistraţi după o listă de candidaţi aleşi. Este suficient atunci ca oricâţi cetăţeni, chiar un mic număr, să se unească, pentru a dispune mereu de alegeri.

§14. Termin aici observaţiile mele cu privire la sistemul dezvoltat în tratatul Legilor.