CAPITOLUL VI

§1. Cu privire la Constituţiile Lacedemonei şi a Cretei1 se pot pune două chestiuni care se aplică deopotrivă şi tuturor celorlalte: întâia, care sunt meritele şi defectele acestor state, comparate cu tipul Constituţiei perfecte2; a doua, dacă nu cuprind nimic contradictoriu cu principiul şi natura proprie a acestor Constituţii.

§2. Într-un stat bine constituit, cetăţenii nu trebuie să se îndeletnicească cu primele necesităţi ale vieţii; acesta e un punct pe care-l recunoaşte toată lumea; numai modul de realizare prezintă unele dificultăţi. De multe ori, sclavia penestilor a fost primejdioasă pentru tesalieni, cum a fost şi aceea a hiloţilor pentru spartani. Ei sunt inamicii perpetui, veşnic la pândă după un pnlej de a se folosi de vreo calamitate.

§3. Creta n-a avut niciodată a se teme de aşa ceva; iar cauza acestui lucru este probabil faptul că statele deosebite care o alcă-

: se> deşi poartă războaie între ele, n-au dat niciodată sprijin

1 revolte care se putea întoarce contra lor înşile, pentru că toa-

_eauperieci3. Lacedemona, dimpotrivă, n-avea decât duşmani

Vezi cap. VII, analiza Constituţiei cretane. 3 p.’ lncePutul cărţii IV.

Starea Io C” ^^ „ ^’ ^e şerl: >’ ‘eşaî’ ma’ mu’t c’e pământ decât de stăpânii lor. Era mai Pu? In aspră decât a sclavilor propriu-zişi.

^Jâfo; ^ în jurul ei: Messenia, Argolida, Arcadia. Cea dintâi răzvrătire sclavilor izbucni la tesalieni tocmai cu prilejul războiului 1 contra aheenilor, perebilor şi magnezienilor, popoare vecine

§4. Dacă este vreo chestiune care cere o atenţie încordat* aceea este negreşit purtarea pe care trebuie să o avem faţă de sclavi. Trataţi cu blândeţe, ei devin obraznici şi cutează îndată să se creadă egalii stăpânilor lor; trataţi cu severitate, ei conspiră contra lor şi îi urăsc. Evident, nu s-a dezlegat prea bine problema când cineva nu este în stare să provoace decât aceste sentimente în inima hiloţilor săi.

§5. Relaxarea legilor lacedemoniene cu privire la femei este totodată contrară spiritului Constituţiei şi bunei ordini a statului. Bărbatul şi femeia, amândoi elemente ale familiei, alcătuiesc totodată, se poate zice şi cele două părţi ale statului: aici bărbaţii, dincolo femeile; aşa că pretutindeni unde Constituţia a orânduit rău poziţia femeilor trebuie să se spună că o jumătate a statului este fără legi. Se poate vedea aceasta în Sparta: legiuitorul, impunând tuturor membrilor republicii sa^e temperanţă şi fermitate, a reuşit în mod glorios cu privire la bărbaţi; însă n-a reuşit deloc cu privire la femei, a eăror viaţă se petrece în toate neorânduielile şi excesele luxului.

§6. Urmarea necesară este că, sub un asemenea regim, banul trebuie să fie în mare cinste, mai ales când bărbaţii sunt împinşi a se lăsa dominaţi de către femei, pornire obişnuită la popoarele energice şi războinice. Fac totuşi excepţie celţii şi alte câteva naţiuni care, zice-se, cultivă făţiş amorul viril. Este foarte adevărată ideea mitologului aceluia care, cel dintâi, concepu unirea lui Ares cu Aphrodita; căci toţi războinicii sunt în mod firesc aplecaţi spre amorul unuia sau celuilalt sex.

§7. Lacedemonienii n-au putut scăpa de această condiţie generală şi atât timp cât a durat puterea lor, femeile lor au hotărât soarta multor afaceri. Dar atunci ce deosebire e între faptul ca femeile guvernează în persoană ori că aceia care guvernează sunt conduşi de către ele? Rezultatul este totdeauna acelaşi. Cu o îndrăzneală cu desăvârşire nefolositoare în împrejurările de ran ale vieţii şi care devine bună numai pentru război, lacedemoniene ‘le de război, au fost în schimb foarte păgubitoare băr-‘£’l0 Invazia tebană1 a arătat foarte bine aceasta; inutile ca ba’ ‘ deni aiurea, ele au pricinuit în cetate o tulburare mai mare înşişi inamicii.

§8 Nu fără pricină, în Lacedemona s-a neglijat, chiar de la -ne educaţia femeilor. Reţinuţi multă vreme în afară, în nul luptelor contra Argolidei şi mai târziu contra Arcadiei şi Messeniei, oamenii pregătiţi de către viaţa de tabără, şcoală a • tâtor virtuţi, au constituit, după pace, o materie docilă pentru reforma legiuitorului. Cât despre femei, Lycurg, zice-se, după ce a încercat să le supună legilor, a trebuit să cedeze împotrivirii lor şi să părăsească proiectele sale.

§9. Astfel, oricare ar fi fost înrâurirea lor mai apoi, numai lor li se datoreşte această lacună a Constituţiei. Cercetările noastre au ca obiect, de altminteri, nu lauda ori critica a orice ar fi, ci examinarea calităţilor şi defectelor guvernămintelor. Voi repeta totuşi că neorânduiala femeilor, pe lângă că este în sine o pată pentru stat, împinge pe cetăţeni la lăcomie neînfrânată de avuţie.

§10. Un alt defect care se poate adăuga la acelea observate în Constituţia Lacedemonei este disproporţia proprietăţilor. Unii stăpânesc averi imense, alţii n-au aproape nimic; iar pământul este în mâna câtorva indivizi. Aici vina este chiar a legii. Legiuirea a asociat şi cu drept cuvânt, un fel de necinste de cumpărarea şi vânzarea unui patrimoniu, dar ea a permis a dispune după voie de avere, fie prin donaţii între vii, fie prin testament. Cu toate acestea, de o parte şi de alta, urmarea este aceeaşi.

§11. Pe lângă asta, două cincimi ale pământului sunt în posesiunea femeilor, pentru că un mare număr dintre ele rămân ice moştenitoare şi pentru că li s-a constituit zestre

• onsiderabilă. Ar fi fost cu mult mai bine ori să se fi anulat cu

°tul instituţia dotelor, ori să le fi fixat la un procent foarte redus

_ puţin mai mic. În Sparta, din contra, cineva poate so dea vrea pe unica sa moştenitoare; iar dacă tatăl moare fără să s ament, tutorele poate s-o mărite pe pupilă după alegerea

— 5 aic’ că o ţară care este în stare să înarmeze cinci- ‘aZla lui Epaminondas în Laconia are loc în anul 367 a. Chr.

Sprezece sute de călăreţi şi treizeci de mii hopliţi de-abia o mie de combatanţi.

Numără §12. Faptele însele au arătat îndeajuns viciul legii în acea -privinţă; statul n-a putut suporta o singură înfrângere1 şi tocm lipsa de oameni l-a ucis. Se zice că sub regii dintâi, spre a înlătur neajunsul acesta grav pe care trebuia să-l aducă războaiele luna-se dădu drept de cetăţenie străinilor; iar spartanii erau atunci’ zice-se, aproape vreo zece mii. De este adevărat ori neadevârat faptul acesta, interesează puţin; cel mai bun lucru ar fi să se asigure populaţia războinică a statului, făcând averile egale.

§13. Dar însăşi legea relativă la numărul copiilor se opune acestei îmbunătăţiri. Legiuitorul, în scopul de a mări numărul spartanilor, a făcut totul pentru a împinge pe cetăţeni să procreeze atât cât vor putea. Prin lege, tatăl a trei fii este scutit de gardă; cetăţeanul care are patru este scutit de orice impozit. Totuşi, se putea prevedea fără greutate că, mărindu-se numărul cetăţenilor, păstrând însă aceeaşi împărţire a pământurilor, nu se ajungea decât la mărirea numărului nenorociţilor.

§14. Instituţia eforilor este tot atât de defectuoasă. Deşi ei alcătuiesc cea dintâi şi cea mai puternică magistratură, toţi sunt luaţi din rândurile de jos ale spartanilor. Aşa s-a întâmplat că funcţiile acestea eminente s-au încredinţat unor oameni cu totul săraci, care s-au vândut din cauza mizeriei. S-ar putea cita multe exemple, dar ceea ce s-a petrecut în zilele noastre cu prilejul andriilor2 o probează îndeajuns. Câţiva oameni cumpăraţi prin bani au ruinat, cel puţin atât cât le-a stat în puterea lor, statul. Puterea nelimitată şi, s-ar putea zice, tiranică a eforilor i-a silit chiar pe regi să se facă demagogi. Constituţia a primit astfel o îndoită lovitură, iar aristocraţia a trebuit să facă loc democraţiei.

§15. Trebuie să recunoaştem totuşi că această magistratură poate da stabilitate guvernului. Poporul rămâne calm3 când ia

1. Bătălia de la Leuctra, 371 a. Chr.

2. Andrii. Cuvântul poate însemna „locuitorii din Andros” şi „prânzuri e comune”; însă Aristotel spune el însuşi mai departe, în cartea II. Cap. VII, v’ vorba aceasta, cu sensul de „prânz comun”, este cuvânt vechi.

3. Vezi mai sus, cartea II, cap. III, §10.

Ceea ce se istratura supremă; iar rezultatul acesta, fie că-l parte la m iuitorui; fie că-l aduce întâmplarea, nu este mai puţin -t” Statul nu-şi poate găsi salvarea decât cu învoirea prielni. ^^ ^ fiinţa şi durata lui. Or, aceasta este tocmai se întâlneşte în Sparta: regalitatea este mulţumită cu ik care îi sunt date; clasa de sus, cu locurile Senatului, a „intrare este răsplata virtuţii; în fine, restul spartanilor, cu foriile, care se bazează pe alegerea obştească.

SI6 Dar dacă e bine să se lase pe seama votului universal alegerea eforilor, ar fi trebuit, de asemenea, să se fi găsit un mod de alegere mai puţin copilăresc1 decât sistemul actual. Pe de altă parte, fiindcă eforii, deşi aleşi din rândurile cele mai obscure, hotărăsc în mod suveran în procesele însemnate, ar fi fost bine ca acestea să nu fie lăsate la arbitrariul lor, ci să se impună judecăţilor lor reguli scrise şi legi pozitive. În fine, chiar moravurile eforilor nu sunt în armonie cu spiritul Constituţiei, pentru că ele sunt foarte neînfrânate, iar restul cetăţii este supus unui regim care s-ar putea socoti mai curând de o severitate excesivă; astfel, eforii n-au curajul să se supună lui şi eludează legea, dedându-se pe ascuns tuturor plăcerilor.

§17. Instituţia Senatului2 este de asemenea foarte departe de a fi perfectă. Compus din oameni în vârstă matură şi a căror educaţie pare că le asigură meritul şi virtutea, s-ar putea crede că adunarea aceasta prezintă toate garanţiile statului. Dar a lăsa în mâna unor oameni hotărârea în chestiuni importante pe tot restul vieţii lor este o instituţie al cărei folos se poate contesta, căci mteligenţa, ca şi corpul, are bătrâneţea sa, iar primejdia este atât le mare, încât educaţia senatorilor n-a împiedicat pe legiuitor să se îndoiască de virtutea lor.

8io. S-au văzut oameni investiţi cu această magistratură _Ţejs-au lăsat cumpăraţi şi care au jertfit hatârului interesele

Lvr „~, U a’egere al eforilor, era acelaşi ca al senatorilor. Plutarh, Viata lui 87) că „s ^vl> SP, ii descrie pe acesta din urmă. Tucidide zice (cartea I, cap. Politicii Partanu aleg cu irigate, nu cu voturi”. Vezi şi cartea II, cap. VI, §18 al fost întemeiat de Lycurg. Membrii lui erau în număr de 28 ori 30 şi vârsta de cel puţin 60 ani.

Statului. Astfel, ar fi fost mai bine de a nu-l face nerăspn cum sunt în Sparta. Ar fi greşit să se creadă că suprave h ^ I eforilor chezăşuieşte răspunderea tuturor magistraţilorace rea I însemna să se atribuie prea multă putere eforilor şi, <je ajtI * I nu în sensul acesta recomandăm responsabilitatea. Trebu’ ‘ «adăugăm că alegerea senatorilor este în forma sa tot a-copilărească ca aceea a eforilor şi nu s-ar putea încuviim cetăţeanul care este vrednic de a fi chemat într-o funcţie puhr să vină s-o ceară în persoană. Magistraturile trebuie încredint meritului, fie că le primeşte, fie că le refuză.

§19. Dar aici legiuitorul s-a călăuzit după principiul car pătrunde toată Constituţia sa. Numai aţâţând ambiţia cetăţenilor el procedează la alegerea senatorilor, căci niciodată cineva nu solicită o magistratură decât din ambiţie; şi cu toate acestea, cele mai multe dintre crimele conştiente ale oamenilor n-au alt’izvor decât ambiţia şi lăcomia.

§20. Cât despre regalitate, voi cerceta în altă parte1 dacă ea este o instituţie rea ori bună pentru state. Dar, desigur, organizarea pe care a primit-o şi o păstrează2 în Lacedemona nu echivalează cu alegerea pe viaţă a fiecăruia dintre cei doi regi. Legiuitorul însuşi n-a mai avut nici o speranţă cu privire la virtutea lor şi legile sale probează că el nu se încredea nici în probitatea lor. Astfel, lacedemonienii i-au pus adesea pe duşmanii lor personali3 să-l însoţească în expediţiile militare, iar discordia celor doi regi li se părea că este spre paza statului.

§21. Prânzuţile comune, pe care ei le numesc Phiditii, au fost, de asemenea, rău organizate, iar vina este a întemeietorului lor. Cheltuielile trebuiau puse în sarcina statului, ca în Creta4. In Lacedemona, din contră, fiecare trebuie să aducă acolo partea prescrisă de lege, deşi sărăcia prea mare a câtorva cetăţeni nu le permite să facă nici măcar aceste cheltuieli. Intenţia legiuitorului

1. Vezi cartea III, cap. X şi XI.

2. Se ştie că cei doi regi ai Spartei au fost aleşi totdeauna dintre primi! Născu, ai celor două ramuri ale familiei Heraclizilor.

3. Xenofon, Republica Lacedemonei, cap. XIII. §5. De obicei, doi efori însoţeau pe rege.

4. Vezi mai jos, cap. VII, §4.

Este deci cu comune un zădărnicită; el voia să facă din prânzurile cu totul popular şi, din cauza legii, ele nu ^. ^^ ^ ^ lua pafte Ja acestg prânzuri estea din cele mai vechi timpuri, dreptul politic nu de ^ecât cu condiţia aceasta; iar el este pierdut pentru ţi poate suporta sarcina aceasta

822 Cu drept cuvânt s-a criticat legea relativa la amirali; ea or de neînţelegeri, căci aceasta va sa zică a crea, alături care sunt în tot timpul vieţii lor1 generalii armatei de scat o altă regalitate, aproape tot aşa de puternică ca şi a lor.

§23 întregului sistem al legiuitorului i se poate adresa imputarea pe care i-a făcut-o deja Platon în Legile sale2: el tinde numai şi numai să dezvolte o singură virtute, curajul războinic. Nu tăgăduiesc folosul curajului spre a ajunge la dominaţie, dar Lacedemona s-a menţinut tot timpul cât a făcut războaie; triumful a ruinat-o, pentru că nu ştia să se bucure de pace şi fiindcă ea nu se dedase unor exerciţii ceva mai înalte decât acelea ale luptelor. O greşeală nu mai puţin gravă este că, deşi recunoaştem că cuceririle sunt răsplata virtuţii, iar nu a laşităţii, idee desigur foarte justă, spartanii au ajuns să pună cuceririle cu mult deasupra chiar a virtuţii, ceea ce este mult mai puţin de lăudat.

§24. Tot ceea ce priveşte finanţele publice este foarte defectuos în guvernământul Spartei. Deşi expus a susţine războaie foarte costisitoare, statul n-are tezaur; mai mult, contribuţiile publice sunt aproape nule; deoarece solul aparţine aproape în întregime spartanilor, ei nu prea se zoresc să încaseze impozitele între ei. Legiuitorul a înţeles aici cu totul greşit interesul general; el a făcut foarte sărac statul, iar pe particulari lacomi peste măsură.

Iată criticile principale care s-ar putea aduce Constituţiei Lacedemonei. Închei aici observaţiile mele3.

! V^mentul flotei nu era dat Pe viaţâ> Pentru că ° le8e expresă interzicea

2 PiT, d°Uă ori aceluiaşi cetăţean.

3 p^ legile, cârteai, pag. 672-688.

Vl11 Şi micul °nstltuţla Lacedemoniei în general, vezi Platon, Republica, cartea ttatat al lui Xenophon despre republica Spartei.