CAPITOLUL VIII

Se pare că şi cartaginezii se bucură de o bună Constitue cuprinde multe instituţii ce nu se găsesc aşa lesne la alţii, l£ ‘^ni cu seamă în unele privinţe este asemenea aceleia a

Saedemonei. Aceste trei guvernăminte, al Cretei, al Spartei şi al clrtaginei, au multe asemănări1 între ele şi sunt mult superioare iror celorlalte Constituţii cunoscute. Mai cu seamă cartaginezii li instituţii foarte bune, iar ceea ce probează toată înţelepciunea

Constituţiei lor este faptul că, cu toată puterea pe care o acordă poporului, nu s-a văzut niciodată în Cartagina o schimbare de

Constituţie şi n-a avut, lucru remarcabil, nici răscoale, nici tirani2.

§2. Voi cita câteva asemănări între Sparta şi Cartagina.

Prânzurile comune ale societăţilor politice3 se aseamănă cu phiditiile lacedemoniene; cei o sută patru îi înlocuiesc pe efori, însă magistratura cartagineză e mai bună, deoarece la alegerea lor se ţine seamă de merit, pe când efor poate fi ales primul venit.

Regii şi Senatul se aseamănă mult în cele două Constituţii; însă

Cartagina este mai prudentă şi nu îi cere pe regii săi unei singure familii, nici nu-l ia din toate familiile fără deosebire; ea recurge la alegere, iar nu la vârstă, spre a aduce meritul ia putere. Regii, învestiţi cu o autoritate imensă, devin foarte primejdios! Când sunt oameni mediocri; iar ei au făcut mult rău Lacedemonei.

§3. Deviaţiile de principiu4 în comparaţie cu idealul de

— Onstituţie5, menţionate şi criticate aşa de des, sunt comune tuturor formelor de guvernământ pe care le-am studiat până acum.

Onstituţia cartagineză, ca toate acelea a căror bază este totodată rutocratică şi republicană, înclină când spre demagogie, când

2 X, §3 ‘ XL1X

^ l p XL1X şi capLlSe contrazice, vorbind de Un tiran în Cartagina, în cartea VIII, cap.

XXXIV, cap. LXI.

Aparte, cartea III, cap. V §3.

Wnâît spre oligarhie: spre exemplu, regalitatea şi Senatul, când lor este unanimă, pot să aducă unele afaceri, iar pe altei ^ sustragă de la cunoştinţa poporului, care n-are dreptul să d a ‘e privinţa lor decât în caz de neînţelegere. Dar o dată ce est ^ zat, poporul poate nu numai să ceară să i se expună de eăt CS’” fi] A

Gistraţi motivele lor, ci şi să se pronunţe în mod suvera fiecare cetăţean poate lua cuvântul cu privire la obiect l discuţie, prerogativă ce zadarnic s-ar căuta altundeva.

§4. Pe de altă parte, a lăsa pentarhiilor1, însărcinate cu sumedenie de îndatoriri importante, facultatea de a se alege ele ele înşile, a le permite să numească cea dintâi dintre magistratm-‘ aceea a celor o sută, a le acorda un exerciţiu mai lung decât tuturor celorlalte funcţii, pentru că şi ieşiţi din funcţie şi ca simpli candidaţi, pentarhii sunt deopotrivă de puternici, acestea sunt instituţii oligarhice. Pe de altă parte, existenţa funcţiilor onorifice, nealese prin sorţi, este un aşezământ aristocratic şi regăsesc aceeaşi tendinţă în alte câteva instituţii, ca aceea a judecătorilor, care se pronunţă în orice fel de cauze, fără a avea, ca în Lacedemona, atribuţii speciale.

§5. Dacă guvernământul Cartaginei degenerează mai ales de la aristocraţie spre oligarhie, cauza trebuie văzută într-o opinie care pare acolo în general destul de bine primită: ei au • convingerea că funcţiile publice trebuie încredinţate nu numai unor oameni distinşi, ci şi bogaţi şi că un cetăţean sărac nu poate să-şi părăsească afacerile şi să le administreze cinstit pe ale statului. Deci, dacă a alege după avere este un principiu oligarhic, iar a alege după merit, un principiu aristocratic, guvernământul Cartaginei ar forma o a treia combinaţie, pentru că acolo se ţine seamă totodată de amândouă aceste condiţii, mai ales în alegerea magistraţilor supremi, a regilor şi generalilor.

§6. Această prefacere a principiului aristocratic este greşeală, a cărei pricină trebuie să o căutăm chiar la legiuitor; una din grijile sale mai însemnate trebuie să fie, chiar de la început, sa asigure timp liber cetăţenilor celor mai destoinici şi să facă ast e

1. Partea aceasta, din lipsă de documente istorice, este foarte obscură. Nu «

Aristotel vorbeşte despre această magistratură compusă din cinci persoane. 66

— Atinsă consideraţia, fie ca magistraţi, fie ca s^aria sa nu ie <ui”s ca săraci ^ ^^ trebuie sa recunoaştem ca averea simP1’ Par ‘ din pricina răgazului pe care-l dă, nu este mai puţin

„a se pune în vânzare funcţiile cele mai înalte, ca aceea

• de general. O lege de felul acesta face banul mai de ^tabiî decât meritul şi inspiră întregii republici dragostea de ‘ §7 Opinia celor de sus în stat devine regulă pentru ceilalţi cetăţeni, gata totdeauna să-l urmeze. Or, pretutindeni unde meritul nu este mai stimat decât orice altceva, nu poate exista Constituţie aristocratică într-adevăr solidă. Este cu totul firesc ca aceia care şi-au cumpărat funcţiile să se despăgubească prin mijlocul lor, când au ajuns la putere prin bani; ceea ce este absurd este să presupui că dacă un om sărac, dar cinstit, poate să voiască a se îmbogăţi, un om stricat, care a plătit scump slujba lui, nu va voi acest lucru. Funcţiile publice trebuie încredinţate celor mai capabili; dar legiuitorul, dacă a neglijat a asigura o avere cetăţenilor însemnaţi, ar putea cel puţin să garanteze o oarecare bunăstare magistraţilor.

§8. Se mai poate critica şi cumulul funcţiilor, care la Cartagina trece drept o cinste mare. Un om nu poate îndeplini bine decât o singură treabă. Este de datoria legiuitorului să stabilească această diviziune a slujbelor şi să nu ceară de la aceeaşi persoană să cânte din flaut şi să facă încălţăminte. Când statul nu este prea mic, este mai politic şi mai democratic să poată ajunge cât mai mulţi la putere, căci astfel se obţine, după cum am! S, acel folos dublu, că afacerile administrate mai în comun se Plinesc mai repede şi mai bine. Se poate vedea adevărul acestei nafn în operaţiile războiului şi ale marinei, unde fiecare om lre> ca să zicem astfel, o slujbă de comandaşi una de executare. Pric – °nCât „ fi de oli8arnica Constituţia lor, cartaginezii se insa să evite cât mai bine (orice răscoală), dând poporului el în^r ^ îmb°găţească Prin faPtul ca trimite mereu o parte din _J^kMonizate). Acesta este un mijloc de a purifica şi de

1 Cart «I, cap. i, §5 a conserva statul; dar în acel caz el nu datoreşte liniştea s întâmplării; şi ar fi datoria înţelepciunii legiuitoare să i-0 -^ re1. Astfel, în caz de nenorocire, dacă mulţimea poporului -vrăteşte contra autorităţii, în legi nu se găseşte nici un leac a păstra liniştea (poporului).

Închei aici cercetarea Constituţiilor, pe drept celebre Spartei, Cretei şi Cartaginei.