CAPITOLUL IV

§1. Aceste puncte o dată lămurite, prima chestiune care le urmează este: există una sau mai multe Constituţii politice? Şi dacă sunt mai multe, care este natura lor, numărul şi deosebirile lor? Constituţia este ceea ce determină în stat organizarea sistematică a tuturor puterilor, dar mai ales a puterii suverane; iar suveranul cetăţii, în toate locurile, este guvernământul’. Guvernământuleste însăşi Constituţia. Mă explic: de exemplu, în democraţii, poporul este suveranul; în oligarhii, din contră, este minoritatea compusă din bogaţi; deci se zice că Constituţiile democraţiei Şi ale oligarhiei se deosebesc fundamental, iar noi vom face aceleaşi deosebiri între toate celelalte.

§2. Mai întâi trebuie să reamintim aici care este scopul pe care l-am recunoscut statului şi care sunt deosebirile pe care ‘• Până la Contractul social al lui Rousseau, părerea tuturor era că suveranul şi guvernământul sunt acelaşi lucru.

Le-am găsit în sfera puterilor, atât acelea care se aplică individului cât şi acelea care privesc viaţa comună. (La începutul) acestui studiu am spus, vorbind despre administraţia casnică şi despre autoritatea stăpânului, că omul este din firea sa o fiinţă socială; înţeleg prin aceasta că, chiar fără nici o nevoie de sprijin mutual, oamenii doresc instinctiv viaţa socială.

§3. Aceasta nu înseamnă că pe ei nu-l reuneşte şi folosul comun, întrucât fiecăruia îi revine partea sa proprie din perfecţionarea şi înfrumuseţarea vieţii. Acesta este desigur scopul tuturor în masă şi al fiecăruia în particular; dar oamenii se mai reunesc fie şi numai pentru fericirea de a trăi; iar această dragoste de viaţă este, fără îndoială, una dintre perfecţiunile omenirii. Omul se alătură asociaţiei politice chiar când nu găseşte mai mult în ea decât viaţa, afară numai dacă suma relelor pe care le pricinuieşte ajunge s-o facă nesuferită. Într-adevăr, se vede ce grad de mizerie îndură cei mai mulţi oameni numai din dragoste de viaţă; natura pare a fi pus în ea un farmec şi o dulceaţă firească.

§4. De altminteri, sunt foarte lesne de distins deosebitele feluri de putere despre care vrem să vorbim aici; vorbim despre aceasta în mai multe locuri din lucrările noastre exotericel. Deşi interesul stăpânului2 şi al sclavului este acelaşi, când voinţa reală a naturii dă stăpânului şi sclavului rangul pe care-l ocupă fiecare dintre ei, puterea stăpânului are totuşi drept obiect direct folosul stăpânului şi drept obiect întâmplător folosul sclavului, pentru că sclavul o dată nimicit, puterea stăpânului dispare cu el.

§5. Puterea tatălui asupra copiilor, asupra femeii şi a familiei întregi, putere pe care am numit-o domestică, are ca ţintă interesul administraţilor ori cel mult un interes comun lor şi aceluia care îi conduce. Deşi această putere, în ea însăşi, fiinţează mai ales pentru administraţi, ea poate, ca în atâtea alte arte -medicina, gimnastica – să aducă, în al doilea rând, un folos

1. Scrierile lui Aristotel erau împărţite în două clase: cele exoterice, care se adresau mulţimii elevilor săi şi cele acroamatice sau ezoterice, rezervate discipolilor mai bine iniţiaţi. Din acest pasaj rezultă că Politica face parte din cele din urmă.

2. Vezi mai sus, cartea I, cap. II, §13 şi urm.

Aceluia care administrează. Astfel, maestrul de gimnastică poate foarte bine să se amestece printre tinerii pe care îi antrenează, după cum pe punte pilotul este deopotrivă şi pasager. Ţelul maestrului de gimnastică, ca şi al pilotului, este binele celor pe care-l conduce; ei nu iau partea lor de folos decât întâmplător, unul ca simplu matelot, celălalt ca elev, deşi este maestru (pedotrib).1 §6. Cu privire la puterile politice, când sunt bazate pe egalitatea cetăţenilor, toţi fiind asemenea, fiecare are dreptul să exercite autoritatea la rândul său. Mai întâi, lucru natural, toţi privesc această alternativă ca perfect legitimă şi dau altuia dreptul de a hotărî de interesele lor, după cum şi ei au hotărât mai înainte de ale acelora, însă mai târziu, foloasele ce le aduce puterea şi administrarea intereselor generale insuflă tuturor oamenilor dorinţa de a se perpetua în funcţie; şi ca şi cum toţi ar fi bolnavi şi numai posedarea puterii le-ar putea da sănătate, într-atât de morţiş tind să păstreze autoritatea, o dată ce o stăpânesc.

§7. Deci este evident din acestea că toate Constituţiile care au în vedere folosul obştesc sunt pure, pentru că sunt conforme dreptului absolut; din contră, acelea care au în vedere numai folosul guvernanţilor sunt defectuoase şi numai nişte forme corupte ale Constituţiilor bune, căci sunt despotice (adică tratează pe guvernaţi ca pe nişte sclavi), pe câtă vreme cetatea este o asociaţie de oameni liberi.

După ce am stabilit aceste principii, putem cerceta numărul şi natura Constituţiilor şi mai întâi ne vom ocupa cu Constituţiile pure; o dată acestea determinate, vom recunoaşte lesne Constituţiile corupte.

‘ Pedotribul este maestru de gimnastică.