CAPITOLUL IX

ş 1. Dezvoltările de mai înainte ne conduc destul de bine la studiul regalităţii, pe care am clasificat-o2 printre formele bune de guvernământ. Cetatea sau statul bine constituit trebuie ori nu

Vezi mai

SUS, cap.

VIII şi cap

XI

Vezi mai sus, cap.

V, §1

MM

Trebuie, în interesul său, să fie guvernat de către un rege? Nu există oare nici un alt guvernământ mai bun ca acela, care, dacă e folositor câtorva popoare, se poate să nu prea fie multor altora? Acestea sunt chestiunile ce avem de examinat. Dar mai întâi să cercetăm dacă regalitatea este simplă sau dacă se împarte în mai multe specii deosebite.

§2. Este uşor de recunoscut că ea este multiplă şi că atri-buţiunile sale nu sunt aceleaşi în toate statele. Astfel, regalitatea în guvernământul Spartei1 pare a fi aceea care este cea mai legală2, dar ea nu este stăpână absolută. Regele dispune în mod suveran numai de două lucruri: de afacerile militare, pe care le conduce în persoană când se află în afara teritoriului naţional şi de afacerile religioase. Regalitatea astfel înţeleasă este un gene-ralat inamovibil, investit cu puteri supreme. Ea nu are deloc drept de viaţă şi de moarte decât într-un singur caz, rezervat de asemenea şi la cei vechi: în expediţiile militare, în focul luptei. Homer ne-o spune. Agamemnon, când se deliberează, se lasă insultat şi rabdă, însă când merg contra inamicului, puterea sa se întinde până la dreptul de moarte şi atunci poate să strige: „Dar întrucât3 zăresc pe vreunul ce încearcă să fugă, zadarnic Caută cu ochii-mprejur să scape de câini şi de păsări, Căciîn mâna-mi e viaţa şi moartea.” §3. Această primă specie de regalitate este aşadar un generalat pe viaţă; de altminteri, ea poate fi când ereditară, când electivă.

După aceasta, voi pune o a doua specie de regalitate, care se găseşte întocmită la câteva popoare barbare; în general, ea are aproape acelaşi puteri ca şi tirania, deşi ea este legitimă şi ereditară. Popoarele împinse de un spirit firesc de servilism4, pornire mult mai dezvoltată la barbari decât la greci, la asiatici decât la europeni, suportă jugul despotismului fără murmur; iată de ce regalităţile care apasă asupra acestor popoare sunt tiranice,

1. Vezi mai sus analiza Constituţiei lacedemoniene, cartea II, cap. VI.

2. Cu alte cuvinte, regalitatea constituţională.

3. Versuri din lliada, cântul 11, versul 391 şi cântul XV, versul 349.

4. Vezi un pasaj din cartea IV, cap. VI, §1.

Deşi altfel ele se sprijină pe temelia solidă a legii şi a eredităţii.

§4. Lată şi pricina pentru care garda care îi înconjoară pe aceşti regi este într-adevăr regală şi pentru ce nu este o gardă cum o au tiranii. Cetăţeni înarmaţi sunt aceia care veghează la siguranţa regelui; tiranul şi-o încredinţează pe a sa străinilor. Acolo, supunerea este legală şi de bunăvoie, aici este silită. Cei dintâi au o gardă de cetăţeni, ceilalţi o gardă împotriva cetăţenilor.

§5. După aceste două feluri de monarhii, vine a treia, cum se găsesc exemple la vechii greci şi care se numeşte aesymneţie1. Aceasta este, la drept vorbind, o tiranie electivă, deosebindu-se de regalitatea barbară nu întru cât nu este legală, ci întru cât nu este ereditară. Aesymneţii primeau puterile lor când pe viaţă, când pe un timp determinat sau pentru un anumit fapt. Astfel, Mitilene îl alese pe Pittacus2, pentru a-l alunga pe exilaţii pe care îi conduceau Antimenide şi Alceu3 poetul.

§6. Alceu însuşi ne spune într-una din scoliile sale că Pittacus a fost înălţat la tjfanie; el îi mustră acolo pe concetăţenii săi „de a fi luat pe un Pittacus, duşmanul patriei sale, spre a face din el tiranul acestui oraş, care nu simte nici povara nenorocirilor sale, nici povara ruşinii sale şi care nu are laude îndeajuns pentru ucigaşul său”. Aesymnetiile vechi sau actuale au ceva şi din firea despotismului, prin puterile tiranice care li se încredinţează şi din firea regalităţii, prin alegerea liberă care le-a creat.

§7. O a patra specie de regalitate este aceea a timpurilor eroice, consimţită de către cetăţeni şi ereditară prin lege. Întemeietorii acestor monarhii, binefăcători ai popoarelor, fie luminându-le prin arte, fie călăuzindu-le la biruinţă, reunindu-le în state ori cucerindu-le pământuri, fură numiţi regi din recunoştinţă şi transmiseră puterea fiilor lor. Regii aceştia aveau la război comanda supremă4 şi făceau toate sacrificiile la care slujba pontifilor nu era necesară. Pe lângă aceste două prerogati-

1. Dionysios Halicarnassianul îi compară pe aesymneţi cu dictatorii romani. Vezi finele cărţii VI a Antichităţilor romane.

2. Pittacus, tiran din Mitilene, unul din cei şapte înţelepţi ai Greciei, cam la 600 a. Chr.

3. Faimosul poet liric.

4. Aceasta este regalitatea lui Homer.

Ve erau judecători suverani în toate procesele, când fără jurământ, când cu jurământ. Formula jurământului consta în a ridica sceptrul în aer1.

§8. În timpurile de demult, puterea acestor regi cuprindea toate afacerile politice interne şi externe fără excepţie; însă mai târziu, fie în urma renunţării de bunăvoie a regilor, fie în urma revendicărilor poporului, această regalitate s-a redus aproape peste tot numai la prezidenţia sacrificiilor; iar acolo unde merita încă numele său, nu păstrase decât comandamentul armatelor în afara teritoriului statului.

§9. Am recunoscut aşadar patru feluri de regalităţi: una, aceea a timpurilor istorice, liber consimţită, însă limitată la funcţiile de general, de judecător şi de pontif; a doua, aceea a barbarilor, despotică şi ereditară prin lege; a treia, aceea numită aesymneţie şi care este o tiranie electivă; în sfârşit, a patra, aceea a Spartei, care nu este, propriu vorbind, decât un generalat perpetuu ereditar într-o rasă. Aceste patru regalităţi sunt astfel îndeajuns de diferite între ele.

§10. Mai este şi a cincea, unde un singur şef dispune de toate, precum în alte părţi corpul naţiunii, statul, dispune de lucrul public. Această regalitate are multe asemănări cu puterea domestică; după cum autoritatea tatălui este un fel de regalitate în familie, tot aşa regalitatea despre care vorbim aici este o administraţie de familie aplicată unei cetăţi, uneia sau mai multor naţiuni.