CAPITOLUL VI

§1. Am hotărât mai sus limitele numerice ale corpului politic; să vedem aici ce calităţi naturale sunt cerute cu privire la membrii care îl alcătuiesc. Ne putem face deja oarecare idee despre aceasta aruncând o privire la cetăţile cele mai vestite ale

1. Vezi cartea VIII, cap. IV, §2 şi cap. V, §2.

Greciei şi la diferitele naţiuni1 care îşi împart pământul, popoarele care locuiesc climele reci, chiar în Europa, sunt îndeobşte pline de curaj. Însă ele sunt desigur inferioare ca inteligenţă şi industrie; astfel, ele îşi păstrează libertatea, dar politiceşte sunt nedisciplinabile şi n-au putut niciodată să-l cucerească pe vecinii lor. În Asia, din contra, popoarele au mai multă inteligenţă şi aptitudine pentru arte, dar n-au inimă şi rămân sub jugul unei sclavii perpetue. Rasa grecă, care topograficeşte este la mijloc, reuneşte toate calităţile celorlalte două. Ea posedă totodată inteligenţa şi curajul. Ea ştie să-şi păstreze neatârnarea şi în acelaşi timp să formeze guvernăminte foarte bune, capabilă, dacă ar fi strânsă într-un singur stat2, să cucerească universul.

§2. Chiar în sânul Greciei, popoarele deosebite înfăţişează între ele neasemănări la fel cu acelea despre care am vorbit: ici, se vede o singură calitate care predomină; dincolo, se armonizează toate într-un fericit amestec. Se poate zice fără teamă de a ne înşela că un popor trebuie să posede în acelaşi timp inteligenţă şi curaj pentru ca legiuitorul să-l poată conduce cu înlesnire la virtute. Câţiva scriitori politici pretind de la ostaşii lor dragoste pentru aceia pe care îi cunosc şi cruzime contra inamicilor lor; inima este cea care produce în noi dragostea şi inima este acea facultate a sufletului prin care iubim.

§3. Ca o probă despre aceasta este faptul că inima, când se crede dispreţuită, se irită mult mai mult contra amicilor decât contra unor necunoscuţi. Arhiloc3, când vrea să se plângă de amicii săi, se adresează inimii sale: „Căci tu de prieteni eşti chinuită.” lHipocrate este unul dintre cei dintâi care a observat influenţa climatului asupra caracterului şi instituţiilor neamurilor. Hipocrate a mai arătat cum legile lucrează, la rândul lor, asupra caracterului neamurilor şi a atribuit inerţia asiaticilor guvernelor despotice care apăsau asupra lor. Platon ne-a lăsat şi el câteva vederi despre acest subiect grav. Vezi Legile, cartea V.

2. Ideea aceasta a lui Aristotel are fără îndoială oarecare legătură cu întreprinderile politice ale regilor Macedoniei. Alexandru a fost acela care a reuşit sa reunească Grecia într-un singur stat şi aceasta a fost condiţia prealabilă a expediţiei sale celei mari.

— Arhiloc din Păros, poet liric şi satiric, trăia în secolul Vil a. Chr.

I

La toţi oamenii, dorul de libertate şi de dominaţie pleacă din acelaşi principiu: inima este poruncitoare şi nu-l place să se supună. Însă autorii pe care i-am citat mai sus n-au dreptate să pretindă ca cineva să fie aspru cu străinii; nu trebuie să fim aşa cu nimeni, iar sufletele mari nu sunt aspre niciodată decât contra crimei; dar, o repet, ele se îndârjesc mai tare împotriva unor amici, când cred că au fost nedreptăţiţi de către aceştia.

§4. Mânia aceasta este cu desăvârşire întemeiată; căci aici, pe lângă paguba pe care cineva o poate încerca, mai crede că a pierdut şi o bunăvoinţă pe care avea dreptul să se bazeze. De aici ideile acestea ale poetului: „Cea mai îndârjită luptă este aceea dintre fraţi” şi în parte „Cei ce iubesc prea mult ştiu să urască tot astfel”’.

§5. Specificând, cu privire la cetăţeni, care trebuie să fie numărul lor şi calităţile lor naturale şi hotărând întinderea şi condiţiile teritoriului, ne-am mărginit la aproximări; însă nu trebuie să se ceară în nişte simple consideraţiuni teoretice aceeaşi exactitate ca în observaţiile de fapte, care ne sunt date de către simţurile noastre.