ş 1. După cum în celelalte compuse pe care le creează natura nu este identitate între toate elementele corpului întreg, deşi ele sunt esenţiale existenţei sale, tot astfel se poate, evident, să nu se numere printre membrii cetăţii toate elementele de care ea are cu toate acestea o trebuinţă absolută, principiu deopotrivă de aplicabil oricărei alte asociaţii care nu trebuie să se formeze decât din elemente de una şi aceeaşi specie. Le trebuie în mod necesar unor asociaţi un punct de unitate comună, fie că părţile ar fi de altfel asemenea ori inegale: spre exemplu, alimentele, posesiunea pământului sau orice alt lucru asemănător.
§2. Două lucruri pot fi făcute unul pentru altul, unul ca mijloc, celălalt ca scop, fără să fie între ele nimic comun decât
1. Versuri din piese ale lui Euripide care nu s-au păstrat.
Ctiunea produsă de unul şi primită de altul. Aşa este, într-o lucrare oarecare, relaţia de la unealtă la lucrător. Casa n-are, (jesigur, nimic care să poată deveni comun între ea şi zidar şi, cu toate acestea, arta zidarului n-are alt obiect decât casa. Şi de asemenea, cetatea are nevoie desigur de proprietate; dar proprietatea nu este câtuşi de puţin parte esenţială din cetate, deşi proprietatea cuprinde ca elemente fiinţe vii. Cetatea nu este decât o asociaţie de fiinţe egale1 ce caută cel mai bun fel de viaţă2.
§3. Dar, cum fericirea este binele suprem şi fiindcă ea se întemeiază pe săvârşirea şi deprinderea deplină a virtuţii şi fiindcă, în rânduirea firească a lucrurilor, virtutea este foarte inegal împărţită printre oameni, căci unii au foarte puţină din ea sau chiar sunt cu totul lipsiţi de ea, aici trebuie evident căutat izvorul deosebirilor şi împărţirii guvernămintelor. Fiecare popor, urmărind fericirea şi virtutea pe căi deosebite, îşi organizează de asemenea viaţa sa, precum şi statul, pe baze de asemenea deosebite.
Să vedem, aşadar, câte elemente sunt indispensabile pentru existenţa cetăţii; căci cetatea se va baza pe acelea cărora le vom recunoaşte acest caracter. De aceea. E nevoie ca să existe.
§4. Să enumerăm lucrurile însele, spre a desluşi chestiunea: mai întâi subsistenţele, apoi artele, toate lucruri indispensabile vieţii, care are nevoie de multe instrumente; apoi armele, de care asociaţia nu se poate lipsi pentru a sprijini autoritatea publică mlăuntrul său contra răzvrătiţilor şi pentru a respinge pe inamicii din afară care pot năvăli asupra ei; în al patrulea rând, o anumită abundenţă de avuţii, atât pentru trebuinţa lăuntrică, cât şi pentru războaie; în al cincilea rând şi aş fi putut pune aceasta în frunte, cultul divin sau, cum i se mai zice, sacerdoţiul; în fine şi acesta este netăgăduit elementul cel mai important, hotărârea intereselor generale şi a proceselor individuale.
1 Aristotel a proclamat în tot cursul lucrării sale acest principiu de egalitate pentru toţi membrii statului. Vezi începutul Politicii, cartea I, cap. I, §1 şi cartea M. cap. VIU, §1.
2. Vezi mai sus. Cartea 111, cap. V, §14 şi deosebirea guvernămintelor, cap. IV, §7.
§5. Acestea sunt lucrurile de care cetatea, oricare ar fi, nu Se poate lipsi. Agregatul care constituie cetatea nu este un agregat oarecare; însă, o repet1, este un agregat de oameni în stare să-şj mulţumească toate trebuinţele vieţii lor. Dacă lipseşte unul din elementele enumerate mai sus, din momentul acesta este cu totul imposibil ca asociaţia să se îndestuleze pe sine. Statul cere în mod imperativ toate aceste funcţii deosebite; îi trebuie deci plugari, care să-l dea hrana cetăţenilor, îi trebuie meseriaşi, oşteni, oameni bogaţi, pontifi şi magistraţi, ca să îngrijească de trebuinţele şi interesele sale.