CAPITOLUL X

ş 1. Nu vom repeta3 de ce cetatea trebuie să fie totodată şi continentală şi maritimă şi în legătură, pe cât posibil, cu toate punctele teritoriului; am spus-o mai sus. Cât despre poziţia ei considerată în sine, patru condiţii trebuie să împlinească. Cea dintâi şi cea mai importantă este salubritatea; situarea înspre răsărit şi înspre vânturile ce suflă dinspre partea aceasta este cea mai sănătoasă dintre toate; expunerea spre miazăzi vine în al doilea rând şi are folosul că frigul este mai suportabil în timpul iernii.

§2. În celelalte privinţe., aşezarea oraşului trebuie de asemenea aleasă în vederea îndeletnicirilor interioare pe care cetăţenii le au acolo şi a atacurilor pe care poate să le primească. Trebuie ca, în caz de război, locuitorii să poată să-l evacueze lesne şi duşmanii să nu poată pătrunde decât cu mare greutate în el şi să-l asedieze. Cetatea trebuie să aibă înăuntrul zidurilor sale apă şi izvoare naturale în mare cantitate sau, în lipsa lor, trebuie să se sape cisterne mari şi numeroase, menite să strângă apa de ploaie, ca să nu fie lipsă de apă în cazul când, în timp de război, comunicaţiile cu ţara ar fi tăiate.

§3. Fiindcă cea dintâi condiţie este sănătatea pentru locuitori Şi pentru că ea rezultă mai întâi din poziţia şi situarea oraşului, după cum am spus şi în al doilea rând din întrebuinţarea apelor sănătoase, punctul acesta cere de asemenea atenţia cea mai serioasă. Lucrurile a căror acţiune se face mai des şi mai temeinic asupra corpului nostru au de asemenea cea mai mare înrâurire l. în Economicul, cartea I, cap. V.

— Aristotel eliberează prin testamentul său, pe care ni l-a păstrat Diogene Laerţiu (cartea V, cap. I, pag. 9), pe toţi sclavii săi şi-l recomandă bunăvoinţei executorului său testamentar.

— Vezi cap. V, §2.

Asupra sănătăţii; şi astfel este anume acţiunea naturală a aerului şi a apei. Astfel, oriunde apa naturală nu va fi nici deopotrivă de bună nici destul de abundentă, va fi lucru înţelept să se deosebească apa bună de băut de aceea ce poate servi la întrebuinţări obişnuite.

§4. În ce priveşte locurile de apărare, natura şi folosul terenului variază după Constituţii. Un oraş-cetăţuie convine oligarhiei şi monarhiei; democraţia preferă şesul. Aristocraţia respinge toate aceste poziţii şi îşi alege mai cu seamă câteva puncte dominante fortificate.

Cu privire la aşezarea locuinţelor particulare, ea pare mai plăcută şi îndeobşte mai la îndemână dacă ele sunt aliniate după orânduirea modernă şi după sistemul Iui Hippodamus’. Metoda veche2 avea, din contră, avantajul de a fi mai sigură în caz de război; străinii, o dată intraţi în oraş, anevoie puteau să iasă din el şi pătrunderea în el nu le fusese mai lesnicioasă.

§5. Trebuie să se combine aceste două sisteme şi va fi bine să se imite ceea ce cultivatorii noştri numesc şiruri în cruce în cultura viei. Se va alinia aşadar oraşul numai în câteva părţi, în câteva cartiere, iar nu în toată întinderea sa; şi în modul acesta se va uni eleganţa cu siguranţa. În fine, în ceea ce priveşte întă-riturile, aceia care nu vor pentru cetăţi alte întăriri decât curajul locuitorilor sunt înşelaţi de către o prejudecată veche, deşi faptele3 au dezminţit în mod vădit înaintea ochilor lor cetăţile care au ţinut la această ciudată cinste.

§6. Într-adevăr, n-ar fi cine ştie ce vitejie să te aperi împotriva unor duşmani egali ori ceva mai numeroşi numai la adăpostul zidurilor; dar s-a văzut şi se mai poate întâmpla ca năvălitorii să sosească în masă, fără ca vitejia supraomenească a unei mâini de viteji să poată să-l respingă. Deci, spre a se feri de neno-

1. Metoda lui Hippodamus constă în împărţirea oraşelor în străzi regulate. Vezi cartea II, cap. V, §1,

2. Metoda veche aglomera fără nici o ordine casele unele lângă altele. Se credea că orânduirea aceasta permitea o apărare mai uşoară şi mai viguroasă contra duşmanului.

3. Aristotel face aluzie, probabil, la asediul Lacedemonei de către Epaminondas, 376 a. Chr. Vezi mai sus, cartea II, cap. VI, §7.

Rociri şi de dezastre, spre a scăpa de o înfrângere sigură, mijloacele cele mai militare sunt fortificaţiile de neînvins, mai ales astăzi când arta asediilor, cu armele sale de azvârlit şi cu maşinile sale1 îngrozitoare, a făcut atâtea progrese.

§7. A lăsa un oraş fără întărituri ar fi tot atât de imprudent ca şi cum s-ar alege o ţară deschisă ori s-ar nivela toate înălţimile; ca şi cum, oprind pe particulari de a-şi împrejmui casele cu ziduri, le poţi insufla vitejie locuitorilor. Dar trebuie să fim încredinţaţi că, dacă avem întărituri, putem după voie să ne servim sau să nu ne servim de ele; dar într-un oraş deschis nu avem nici o alegere.

§8. Dacă reflecţiile noastre sunt juste, trebuie nu numai să înconjurăm oraşul cu întăriri, dar mai trebuie, pe lângă ornamentul ce-l reprezintă, să le construim astfel încât să reziste tuturor sistemelor de atac şi mai cu seamă acelora ale tacticii moderne. Atacul nu nesocoteşte nici un mijloc de izbândă; apărarea, de partea sa, trebuie să caute, să mediteze şi să inventeze mijloace noi; iar cel dintâi folos al unui popor care se păzeşte este că ceilalţi se gândesc mai puţin să-l atace. Însă, precum la mesele comune trebuie a se împărţi cetăţenii în mai multe secţiuni, precum şi zidurile trebuie de asemenea din distanţă în distanţă şi în locurile cele mai potrivite să aibă turnuri şi corpuri de strajă, este clar că aceste turnuri vor fi în mod natural menite să primească adunările de cetăţeni pentru mesele., comune.

Acestea sunt principiile ce se pot urma cu privire la poziţia cetăţii şi la utilitatea întărituri lor.