CAPITOLUL XI

§1. Edificiile consacrate zeilor vor fi măreţe, după cum trebuie să fie şi vor servi totodată pentru ospeţele solemne ale magistraţilor mai însemnaţi şi pentru facerea tuturor slujbelor pe care legea sau un oracol al Pythiei nu le-a făcut secrete. Locul lArchidamus, fiul lui Agesilau, văzând o catapultă venită din Sicilia, eXclamă: „Curajul individual nu mai face două parale!” (Plutarh, Apoftegmele Lacedetn). Vezi şi Diodor Sicii., cartea XII, cap. 28, §3 şi cartea XIV, cap. XLII.

Acesta, care se va vedea din toate cartierele învecinate, pe care trebuie să le domine, va fi aşa cum cere vrednicia dregătorilor pe care îi va primi.

§2. La poalele colinei pe care va fi aşezat edificiul va fi bine să se clădească piaţa publică, aşezată ca aceea care în Ţesalia se numeşte Piaţa Libertăţii. Piaţa aceasta nu va fi niciodată murdărită de mărfuri şi intrarea în ea va fi interzisă meşteşugarilor, muncitorilor şi oricărui alt ins din această teapă, decât dacă magistratul nu-l cheamă formal. De asemenea, trebuie ca aspectul acestui loc să fie plăcut, pentru că acolo oamenii maturi se vor deda exerciţiilor gimnastice; căci chiar în această privinţă trebuie să se separe vârstele deosebite. Câţiva maeştri vor asista la jocurile tinerimii, după cum oamenii maturi se vor duce câteodată să asiste la acelea ale maeştrilor. A se simţi sub privirea magistratului inspiră adevărata pudoare şi teamă care sade bine omului liber. Departe de această piaţă şi despărţită de ea, va fi aceea destinată târgului; locul va fi astfel încât să poată intra lesne în el transporturile sosite de la mare sau dinăuntrul ţării.

§3. Pentru că corpul cetăţenilor se împarte în pontifi şi în magistraţi, se cuvine ca mesele comune ale pontifilor să aibă loc în apropierea edificiilor consacrate. Cât despre magistraţii însărcinaţi să decidă relativ la contracte, cu privire la acţiunile criminale şi civile şi la toate afacerile de felul acesta sau însărcinaţi cu supravegherea târgului sau cu ceea ce se numeşte poliţia oraşului, locul meselor lor trebuie situat aproape de piaţa publică şi de un cartier mult umblat. Vecinătatea pieţei târgului, unde se fac toate vânzările, va fi mai ales potrivită în scopul acesta. Iar în ce priveşte piaţa cealaltă, despre care am vorbit mai sus, ea trebuie să se bucure totdeauna de un calm absolut; aceasta, din contră, va fi hotărâtă pentru toate relaţiile materiale şi indispensabile.

§4. Toate diviziunile urbane pe care le-am enumerat vor trebui să se repete, de asemenea, în circumscripţiile rurale. Acolo, magistraţii, fie că se numesc custozi ai pădurilor sau supraveghetori ai ţarinelor, vor avea corpuri de gardă pentru supraveghere şi mese comune. În provincie se vor ridica de asemenea câteva temple, închinate unele zeilor, altele eroilor.

De altminteri, este nefolositor să ne oprim la amănunte mai precise despre această materie; acestea sunt lucruri lesne de închipuit, deşi sunt mai puţin uşor de înfăptuit. Ca să le exprimi, e destul să te laşi în voia dorinţei; însă este nevoie de sprijinul averii spre a le împlini. Astfel, ne vom mulţumi cu ceea ce am expus cu privire la acest obiect.

Share on Twitter Share on Facebook