CAPITOLUL III

ş 1. Astfel, trebuie să recunoaştem că există anumite lucruri ce trebuie predate copiilor nu ca lucruri utile sau necesare, ci ca lucruri vrednice de îndeletnicirea unui om liber, ca lucruri care sunt frumoase. Oare nu exfstă decât o ştiinţă de felul acesta? Sunt mai multe? Care sunt? Cum trebuie predate? Iată ce vom examina mai târziu. Tot ce pretindem a constata aici este că părerea celor vechi despre obiectele esenţiale ale educaţiei dă mărturie în favoarea părerii noastre şi că ei aveau despre muzică întocmai ideile pe care le avem noi înşine. Vom mai adăuga că dacă tinerimea trebuie să dobândească cunoştinţe utile, precum aceea a gramaticii, nu este numai din pricina folosului special al acestor cunoştinţe, dar şi pentru că ele înlesnesc dobândirea a o mulţime de alte cunoştinţe.

§2. Aşa cu desenul. Se învaţă desenul nu atât spre a fi scutit de greşeli şi erori în cumpărarea şi vânzarea de mobile şi ustensile, cât pentru a ne forma o înţelegere mai aleasă a frumuseţii corpurilor. De altminteri, această preocupare exclusivă cu idei de utilitate nu se potriveşte nici sufletelor nobile, nici oamenilor • iberi.

§3. Am demonstrat că trebuie să ne gândim a forma deprinderile mai înaintea raţiunii, corpul înaintea spiritului; urmează de aici că trebuie a supune pe copii la arta pedotribului3 5’ a gimnasticii; aceleia spre a asigura corpului o bună constituţie,

1 Odiseea, cântul XVII, vers 385; ţodiseea, cântul IX, versul 7. Homer zugrăveşte moravurile timpului său.

— Vezi mai sus, cartea III, cap. IV,§5.

Acesteia spre a-l dezvolta dibăcia. În guvernăminte care par a s ocupa în mod cu totul special de educaţia tinerimii, ei caută rje cele mai multe ori a forma atleţi1; şi astfel se împiedică deopotrivă şi graţia şi creşterea corpului. Spartanii, evitând această greşeală, săvârşesc o alta; toţ fortificând pe copii, îi fac brutali sub pretext de a-l face curajoşi. Dar, o repet încă o dată2, nu trebuie să ne ţinem numai de un singur obiect, iar când ne ocupăm de educaţie nu trebuie să lăsăm pe acesta să predomine. Dacă cineva nu se gândeşte decât să-l dezvolte curajul, nu se atinge nici măcar acest scop. Curajul, printre animale ca şi printre oameni, nu aparţine celor mai sălbatici; aparţine, din contră, acelora care reunesc blândeţea cu mărinimia leului.

§4. Câteva seminţii de pe ţărmurile Pontului Euxin, acheii3, heniochii, au deprinderea omuciderii şi sunt mâncătoare de oameni. Alte neamuri şi mai înăuntrul uscatului au moravuri asemănătoare, câteodată chiar mai îngrozitoare; dar aceştia sunt tâlhari; ei n-au adevăratul curaj. Chiar şi lacedemonienii, care au datorat mai întâi superioritatea lor unor deprinderi de exerciţii şi de osteneli, sunt întrecuţi astăzi de către multe alte popoare în gimnastică şi chiar la luptă; pricina este că superioritatea lor se baza nu atât pe educaţia tinerimii, cât pe ignoranţa adversarilor lor în gimnastică.

§5. Trebuie deci a pune în rândul întâi un curaj generos, iar nu ferocitatea. A înfrunta cu nobleţe primejdia nu este nici curajul unui lup, nici al unei fiare, este partea exclusivă a omului curajos. Dând prea multă importanţă acestei părţi secundare a educaţiei şi nesocotind obiectele indispensabile, nu faceţi din copiii voştri decât nişte adevăraţi muncitori cu braţele; n-aţi vrut să-l faceţi buni decât pentru o singura îndeletnicire în societate şi ei rămân, chiar în această specialitate, inferiori multor altora, după cum raţiunea o spune îndeajuns. Pricina este că trebuie să judecăm luerurile nu după faptele trecute, ci după faptele de acum; astăzi cineva are rivali tot aşa de instruiţi precum poate fi şi el însuşi; odinioară n-avea.

1. Aristotel îi are în vedere pe tebani.

2. Vezi mai sus, cartea IV, cap. XIII,§10.

3. Etica nicomahică cartea VII, cap. V.

§6. Trebuie deci să ni se recunoască şi că întrebuinţarea ‘mnasticii este necesară şi că limitele pe care i le punem sunt ce-e adevărate. Până la adolescenţă, exerciţiile trebuie să fie uşoare j se va respinge o hrană prea nutritoare şi munci prea trudnice, de teamă să nu împiedicăm creşterea corpului. Primejdia acestor osteneli premature este probată de către o mărturie gravă: la jocurile olimpice, de-abia dacă doi sau trei învingători încoronaţi în copilăria lor au izbutit şi mai târziu, la o vârstă matură; exerciţiile prea violente din prima lor vârstă le răpise orice vigoare.

§7. Trei ani după terminarea adolescenţei vor fi deci consacraţi pentru studii de alt fel; iar atunci se vor putea întrebuinţa anii ce vor urma cum se cuvine, la exerciţii grele şi la regimul cel mai sever. Aşa se va feri să obosească totodată corpul şi spiritul, ale căror lucrări produc, în ordinea naturală a lucrurilor, efecte cu totul contrare: lucrările corpului vatămă spiritul’, lucrările spiritului sunt funeste corpului.