CAPITOLUL V

§1. Mai întâi, muzica trebuie cuprinsă în educaţie ori înlăturată din ea? Şi ce este ea de fapt în rolul întreit ce i se dă? O ştiinţă, un joc sau o simplă petrecere? Putem ezita între aceste trei caractere ale muzicii, căci ea le are pe toate trei deopotrivă. Jocul are drept obiect recrearea, dar recrearea trebuie să fie plăcută, căci ea este un leac pentru neplăcerea oboselilor. Petrecerea, de asemenea, trebuie să fie nu numai onorabilă, dar şi plăcută, căci fericirea există numai cu aceste două condiţii, iar muzica, toţi recunoaştem, este printre lucrurile plăcute, singură sau acompaniată de cântec.

§2. Şi Musaios2 a zis: „Muzica e cel mai plăcut lucru pentru muritori,.

Şi de aceea o introducem la toate reuniunile şi petrecerile, fiindcă poate să ne înveselească. Numai acest motiv şi ar fi de ajuns spre a se preda tinerilor muzica. Plăcerile nevinovate şi pure nu numai că sunt în legătură cu scopul vieţii, dar sunt şi recreări. Rareori atinge omul scopul suprem al vieţii, dar are trebuinţă adesea de repaus şi de joc; şi de n-ar fi decât plăcerea ce o dă şi tot ar fi bine să ne folosim de muzică pentru recrearea ce ne-o dă.

§3. Oamenii fac adesea din plăcere scopul de căpetenie al vieţii; scopul suprem are şi el de asemenea o plăcere, însă nu una obişnuită; căutând pe una, oamenii o iau pe aceasta drept cealaltă, care se confundă lesne cu ceea ce trebuie să fie obiectul tuturor sforţărilor noastre. Scopul acesta esenţial al vieţii nu trebuie ‘Vezi mai jos, cap. VI.

• ^Musaios, poet ce trăia cu patru sau cinci secole înaintea lui Aristotel.

Urmărit pentru vreun bine viitor şi tot astfel, plăcerile acestea nu trebuie căutate din cauza rezultatelor viitoare, ci numai din cau2a celor ce le-au precedat, adică din cauza ostenelilor şi neplăcerilor Aşadar, în aceasta ar trebui să se găsească pricina faptului că oamenii caută în aceste plăceri obişnuite fericirea lor§4. Cât priveşte cultura muzicii nu numai pentru ea însăşi, ci ca un mijloc, după câte se pare, foarte util de recreere, ne putem întreba dacă această utilitate nu este decât accesorie şi dacă muzica în natura sa nu are o valoare mai înaltă decât folosul acesta de rând. Nu trebuie oare a i se cere decât plăcerea aceasta banală pe care ea o deşteaptă tuturor oamenilor? Căci muzica are o plăcere fizică, a cărei bucurie este gustată de toate vârstele şi toate caracterele. Sau nu trebuie oare a mai cerceta dacă nu cumva ea poate avea o oarecare înrâurire asupra inimilor, asupra sufletelor? Ca să-l dovedim puterea morală, ar fi de ajuns să probăm că ea poate modifica sentimentele noastre.

§5. Or, desigur, ea le modifică. Să se vadă impresia lăsată asupra auditorilor de operele atâtor muzicanţi, mai ales de acelea ale lui Olympos’. Cine ar tăgădui că entuziasmează sufletele? Şi ce este entuziasmul, dacă nu o emoţie cu totul morală? Şi pentru a reînnoi -lmpresiile vii pe care această muzică ni le dă, este de ajuns a o auzi repetată fără acompaniament sau fără vorbe.

§6. Muzica. Este deci o adevărată bucurie; iar pentru că virtutea constă tocmai în faptul de a putea să ne bucurăm, să iubim, să urâm potrivit raţiunii, urmează că nimic nu merită mai mult studiul şi grija noastră ca deprinderea de a judeca sănătos lucrurile şi de a pune plăcerile noastre în senzaţii morale şi în fapte virtuoase. Iarăşi, există în ritmuri şi melodii imitaţii» foarte apropiate de realitate ale mâniei şi duioşiei şi apoi ale vitejiei, înţelepciunii şi ale contrarelor lor şi îndeobşte ale tuturor sentimentelor, după cum ne arată experienţa. Căci ascultând acestea ne prefacem sufletul. Şi tot astfel, ascultând simple povestiri de felul acesta, toate sentimentele se nasc în noi; şi dacă în faţa unor imitaţii suntem pătrunşi”de durere, de bucurie, simţim aceleaşi sentimente în faţa realităţii. Dacă Ia vederea unui portret

1. Olympos trăia, după cum se crede, în sec. X a. Chr.

Tem mişcaţi de plăcere numai privind forma pe care o avem h ochi, vom fi desigur fericiţi să contemplăm chiar persoana a îrei imagine ne-a fermecat mai întâi.

§7. Celelalte simţuri, ca pipăitul şi gustul, nu dau naştere „ntru nimic la senzaţii morale; simţul vederii le produce liniştit şi treptat, iar imaginile care sunt obiectul acestui simţ în cele din yrmă înrâuresc asupra privitorilor care le contemplă. Dar acestea nu sunt exact o imitaţie a sentimentelor morale; nu sunt decât un semn învestit cu forma şi culorile pe care ele le iau şi sunt mărginite numai la modificările pur corporale care trădează pasiunea. Dar orice importanţă am da acestor senzaţii ale vederii, nu vom povăţui niciodată tinerimea să contemple lucrările lui Pauson1, însă putem să i le recomandăm pe acelea ale lui Polignot sau ale oricărui alt pictor sau sculptor tot aşa de moral ca el.

§8. Muzica, din contră, este evident o imitaţie directă a senzaţiilor morale. De îndată ce variază natura armoniilor, impresiile auditorilor se schimbă cu fiecare din ele şi le urmează. La o armonie plângătoare ca aceea a modului numit mixolidian2, sufletul se întristează şi se strânge; alte armonii înduioşează inima şi acestea sunt cele mai puţin grave; între acele extreme, o altă armonie procură sufletului mai ales o linişte desăvârşită; acesta este modul dorian, care pare că numai el dă această impresie; modul frigian, din contră, ne entuziasmează.

§9. Aceste diferite calităţi ale armoniei au fost bine înţelese de către filozofii3 care s-au ocupat cu această parte a educaţiei, iar teoria lor se sprijină pe mărturia faptelor. Ritmurile variază tot „atât cât şi modurile: unele liniştesc sufletul, altele îl zguduie, iar mişcările acestora din urmă pot fi ori mai vulgare, ori de rafinate.

Este deci imposibil, în urma tuturor acestor fapte, de a nu recunoaşte puterea morală a muzicii şi, deoarece această putere la

1 Pauson din Efes şi Polignot din Tasos trăiau cu puţin înainte de Aristotel.

2. Mixolidianul se deosebea în grav şi ascuţit şi corespundea cu modul nostru 1 minor natural şi la diez. Vezi şi Boeckh în notele sale despre Pindar, partea II

Din vol. I.

3. Aristotel are în vedere lucrările şcolii pitagoreice şi, de asemenea, lucrările arte savante care se ocupau cu muzica în timpul şi mai ales în şcoala sa. Vezi maiJos, cap. VII,§3.

Este foarte reală, trebuie în mod necesar să se introducă şi muzic în educaţia copiilor.

§10. Acest studiu este chiar foarte potrivit cu aplecările vârstei acesteia, care nu suportă niciodată cu răbdare ceea ce îj pricinuieşte plictiseală, iar muzica, prin natura sa, nu aduce niciodată aşa ceva. Armonia şi ritmul par chiar lucruri inerente firii omeneşti şi unii înţelepţi1 au susţinut că sufletul este o armonie2 sau că oricum este ceva armonios.