CAPITOLUL III

§1. Ceea ce face să fie mai multe forme de Constituţii este tocmai mulţimea elementelor care alcătuiesc totdeauna un stat. Mai întâi, orice stat se compune din familii, după cum se poate vedea; pe urmă, în această mulţime de oameni, printre bogaţi ca şi printre săraci, unii posedă arme, alţii n-au arme. Poporul de jos se împarte în agricultori, negustori, meseriaşi. Chiar printre clasele ridicate sunt multe nuanţe de avuţii şi de proprietăţi, care sunt mai mult sau mai puţin întinse. Întreţinerea cailor, de exemplu, este o cheltuială pe care numai bogaţii o pot îndeobşte suporta.

§2. Astfel, în timpurile vechi, toate statele a căror forţă constă în cavalerie1 erau state oligarhice. Cavaleria era pe atunci singura armă ce se cunoştea spre a ataca popoarele vecine. ‘ Martoră este istoria Eretriei, a Chalcidei, a Magnesiei de pe ţărmurile Meandrului şi a mai multor oraşe de Asiei. La deosebirile create de avere trebuie adăugate acelea ale naşterii, ale virtuţii şi ale atâtor alte avantaje, menţionate de noi când am vorbit de aristocraţie şi când am trecut în revistă elementele indispensabile oricărui stat. Or aceste elemente ale statului pot lua parte la putere, fie toate, fie în număr mai mare ori mai mic.

§3. Urmează în chip evident că speciile de Constituţii trebuie să fie, în mod cu totul necesar, tot aşa de diverse precum

• • Observaţia aceasta s-a confirmat în evul mediu. Nobilimea, care ea singură avea ca’. Care forma singură „cavalerii”, a fost o oligarhie puternică; ea a pierdut supremaţia când infanteria a început să aibă întâietatea în armatele europene.

Sunt şi aceste părţi între ele, după speciile lor diferite. Constitm’ nu este altceva decât repartiţia ordonată a puterii, care se împan totdeauna între asociaţi, fie potrivit cu însemnătatea lor na ticulară, fie potrivit oricărui principiu de egalitate obştească; adie” se poate face o parte bogaţilor, o parte săracilor, sau li se pot da drepturi comune. Astfel, Constituţiile vor fi în mod necesar tot aşa de numeroase pe cât sunt şi combinaţiile de superioriate şi ţje diferenţă între părţile statului.

§4. Pare că s-ar putea recunoaşte două specii principale în aceste părţi, după cum se recunosc două feluri mai însemnate de vânturi: cele de nord şi cele de miazăzi, iar celelalte sunt derivate din acestea. Tot astfel în politică ar fi democraţia şi oligarhia; căci se presupune că aristocraţia este o formă a oligarhiei, cu care se confundă, după cum ceea ce numim republică este o formă a democraţiei, precum şi printre vânturi, vântul de apus derivă din vântul de miazănoapte, iar vântul de răsărit din vântul de la miazăzi. Unii autori au împins asemănarea şi mai departe. În armonie, spun ei, nu se recunosc decât două moduri fundamentale, doricul şi frigianul; şi în sistemul acesta toate celelalte combinaţii se referă sau la unul sau la celălalt din aceste două moduri.

§5. Vom lăsa la o parte aceste clasificări arbitrare ale formelor de guvernământ, ce se adoptă prea adesea, preferând-o pe aceea pe care am făcut-o noi înşine, ca mai adevărată şi mai exactă. Pentru noi, nu sunt decât două Constituţii, ori mai bine o singură Constituţie bine combinată, din care toate celelalte Constituţii derivă (oarecum) degenerând. Dacă toate modurile, în muzică, derivă dintr-un mod perfect de armonie, toate Constituţiile derivă din Constituţia model: oligarhice, dacă puterea în ele este mai concentrată şi mai despotică; democratice, dacă resorturile le sunt mai slăbite şi mai blânde.

§6. Este o eroare gravă, deşi foarte răspândită, a crede că democraţia se întemeiază numai pe suveranitatea numărului, căci şi în oligarhii şi se poate zice că pretutindeni, majoritatea este totdeauna suverană. Pe de altă parte, oligarhia nu constă nici ea în suveranitatea minorităţii. Să ne închipuim un stat alcătuit din treisprezece sute de cetăţeni şi printre ei bogaţii în număr de o

Să presupunem că aceştia îi despoaie de orice putere politică | c’eilalţi trei sute, care, deşi săraci, sunt totuşi tot atât de liberi ca şi ei şi egalii lor în toate privinţele afară de aceea a bogăţiei; în ipoteza aceasta va putea cineva să spună că statul este democrat-c? Şi de asemenea, dacă săracii în minoritate sunt politiceşte deasupra celor bogaţi, deşi aceştia din urmă sunt mai numeroşi, se va putea zice nici atunci că este o oligarhie, dacă ceilalţi cetăţeni, bogaţii, sunt înlăturaţi de la guvernare.

§7. Negreşit, este mult mai exact să se spună că este > democraţie acolo unde suveranitatea o au toţi omenii liberi, oligarhie – acolo unde ea aparţine numai oamenilor bogaţi. Majoritatea săracilor ori minoritatea bogaţilor nu sunt decât împrejurări secundare. Însă majoritatea este liberă şi minoritatea este cea bogată. Ar fi, fără îndoială, tot atâta oligarhie dacă s-ar împărţi puterea după statură şi frumuseţe (a corpului), după cum se obişnuieşte, zice-se, în Etiopia1 căci frumuseţea şi înălţimea taliei sunt avantaje puţin comune.

§8. Iarăşi ar fi o greşeală tot aşa de mare să se bazeze drepturile politice pe temeiuri tot aşa de uşoare. Deoarece democraţia şi oligarhia cuprind mai multe feluri de elemente, trebuie să facem mai multe rezerve. Nu este democraţie acolo unde oamenii liberi în minoritate comandă unei mulţimi care nu se bucură de libertate. Voi cita Apollonia2, la golful Ionic3 şi Thera4. În aceste două oraşe puterea aparţinea câtorva cetăţeni de naştere ilustră şi care erau fondatorii coloniilor, imensa majoritate fiind exclusă de la putere. Nu este democraţie nici atunci când suveranitatea este în mâna bogaţilor, chiar dacă presupunem că ei formează majoritatea, ca odinioară la Colophon5, unde, înainte de războiul cu Lydia, majoritatea cetăţenilor posedau averi considerabile. Nu este democraţie reală decât acolo unde nişte oameni -liberi, dar săraci, formează majoritatea şi sunt suverani0.

lVezi Herodot, Thalia, cap. XX.

2. Apollonia era o colonie a Corintului.

— Marea Ionică este Golful Adriatic.

4. Thera, o mică insulă în apropierea Cretei.

— Colophon, oraş al loniei, în Asia Mică.

„ Ceea ce face la noi votul universal.

Oligarhie este numai acolo unde bogaţii şi nobr posedă suveranitate.

§9. Aceste consideraţii sunt îndestulătoare Constituţiile pot fi numeroase şi diverse şi pentru Adaug că sunt mai multe feluri de Constituţii despre6 aici. Care sunt aceste forme politice? Cum se nasc el 9 vom examina pornind totdeauna de la principiile fixat ^^ ‘e

Se recunoaşte că orice stat este alcătuit nu dintrT ^) arte, ci din mu multe părţi. Or, când voim a cunoaşte uf* ipeciile regnului animal, începem prin a determina or indispensabile oricărui animal; spre exemplu, câteva din simtâr pe care le are, organele de nutriţie care primesc şi mistuie alime? Tele, ca gura şi stomacul şi apoi aparatul locomotor al fiecărei specii.

§10. Presupunând că nu mai sunt alte organe decât acestea că sunt neasemănătoare între ele, că, spre exemplu, gura, stomacul şi pe deasupra aparatele de locomoţie nu se aseamănă, numărul combinaţiilor lor reale ar forma în mod necesar tot atâtea specii distincte de animale, căci este imposibil ca o aceeaşi specie să aibă mai multe feluri deosebite ale aceluiaşi organ, gură ori ureche. Toate combinaţiile posibile ale acestor organe vor fi îndestulătoare să constituie specii noi de animale şi aceste specii vor fi cu precizie tot atât de multe câte vor putea fi şi combinaţiile organelor indispensabile.

Aceasta se aplică întocmai şi formelor politice, despre care tratăm aici; căci statul, cum am spus-o adesea1, se compune nu dintr-un singur element, ci din foarte multe elemente.

§11. Aici o clasă numeroasă pregăteşte hrana pentru societate – aceştia sunt agricultorii; dincolo meseriaşii formează o altă clasă, ocupată cu toate artele, fără care societatea n-ar pu trăi, unele absolut necesare, altele spre plăceri, ca podoabe. ^ treia clasă este clasa negustorilor, cu alte cuvinte, clasa ce or vând şi cumpără în târgurile cele mari, în prăvălii. O a patra ^ se alcătuieşte din salahori (zilieri). O a cincea clasă este ro din războinici, clasa tot aşa de necesară ca şi toate ce e 1. Vezi în acest cap.§9 şi mai sus, cap. III,§2 şi cartea IV cap. VIU, e de invazii şi de sclavie; căci este cu putinţă ‘ ^ aPun stat vrednic de acest nume ar putea fi socotit 6111 Ca.? Statui se poate îndestula pe sine; sclavia nu o , în Republica lui Platon1, problema aceasta a fost od foarte ingenios, însă neîndestulător. Socrate

„că statul se compune din patru clase cu totul

„sători, agricultori, cizmari, zidari. Apoi, găsind, fără l’asocierea aceasta incompletă, mai adaugă la acestea pe păstor şi în fine pe negustor şi pe comerciant; şi crede,

Tw că prin aceştia a umplut toate golurile primului său plan.

‘8 Astfel după părerea sa, orice stat se formează numai spre i mulţumi trebuinţele materiale, iar nu cu deosebire într-un scop moral, care, negreşit, după părerea lui Platon, nu este mai necesar decât cizmarii şi agricultorii.

§13. Socrate nici n-are nevoie de clasa războinicilor decât în momentul în care statul, mărindu-şi teritoriul său, se găseşte în conflict şi în război cu popoarele vecine. Dar printre aceşti patru asociaţi, sau mai mulţi, pe care îi enumera Platon, trebuie neapărat un individ care să distribuie dreptatea şi care să regleze drepturile fiecăruia; şi dacă se recunoaşte că în orice fiinţă însufleţită, sufletul este partea esenţială, iar nu corpul, nu trebuie oare; e recunoască, de asemenea, că deasupra acestor elemente: sare satisfacerii trebuinţelor de neînlăturat ale vieţii, există în t clasa războinicilor şi aceea a arbitrilor justiţiei sociale? La a două oare nu trebuie să se adauge şi clasa care decide de sele generale ale statului, atribuţie specială a inteligenţei îtice? Fie că toate aceste funcţii ar fi izolat împărţite între oarecare, ori exercitate toate de către aceleaşi mâini, U; i! Cesta nu modiflcă raţionamentul nostru; căci adesea e răz°oinic şi de agricultor se găsesc reunite, dar dacă exP”nerea ideii „’î’ ’”^ învinovatit; Pe Aristotel de eroare ori de rea credinţă în este Prea sever^ H P’aton’ S”ar Putea sPune mai curând că critica lui Aristotel ^ePubljCa carţe ‘ ar e’ nu-l atribuie lui Socrate decât ceea ce se găseşte în ă ‘-rateze chestin ‘^^e sa mai adăugăm că Socrate, adică Platon, nu pretinde nea intr-un mod didactic şi complet (Barthelemy-Saint-Hilaire).

Trebuie să admitem ca elemente ale statului şi pe unii şi pe ceila [ţ-dementul războinic este negreşit şi el o parte necesară a statului’§14. Adaug un al şaptelea, care ia parte cu averea sa la serviciile publice, bogaţii; apoi un al optulea, administratorii statului, aceia care se consacră magistraturilor, deoarece statul nu se poate lipsi de magistraţi şi fiindcă trebuie neapărat cetăţeni capabili să comande celorlalţi şi care se devotează acestui serviciu public fie pe toată viaţa, fie pe rând. Rămâne, în sfârşit, această parte a statului despre care am vorbit, care hotărăşte afacerile generale şi care judecă procesele particulare.

Dacă deci este o trebuinţă pentru stat organizarea aceasta dreaptă şi înţeleaptă a tuturor acestor elemente, va fi de asemenea ceva necesar ca printre toţi aceşti oameni chemaţi la putere să se afle un număr oarecare dintre ei înzestraţi cu virtute.

§15. Îndeobşte, se presupune că se pot cumula în mod cuvenit mai multe funcţii şi că acelaşi individ pote fi totodată războinic, agricultor, meseriaş, judecător şi senator. Mai mult, toţi oamenii pretind partea lor de merit şi se cred destoinici pentru toate slujbele. Dar singurele calităţi ce nu se pot cumula sunt sărăcia şi bogăţia; şi iată de ce bogaţii şi săracii par elementele cele mai deosebite ale statului. Pe de altă parte, deoarece de cele mai multe ori aceştia sunt în majoritate, iar ceilalţi în minoritate, ei sunt priviţi ca două elemente politice cu totul opuse. Prin urmare, conducerea unora sau altora face deosebirea Constituţiilor, care par deci a fi mărginite numai la două: democraţia şi oligarhia.

Am arătat1 deci că există mai multe feluri de Constituţii şi am spus cauza acestui lucru; vom demonstra acum că există mai multe feluri de democraţii şi oligarhii.