CAPITOLUL VI
§1. „Ne rămâne să ne mai ocupăm de două guvernăminte: de acela care se numeşte în mod obişnuit republică şi despre tiranie. Dacă aşez aici republica, deşi nu este, precum nici aristocraţiile <} e care am vorbit, un guvernământ degradat, pricina este că toate guvernămintele, fără excepţie, nu sunt decât forme de corupere ale guvernământului perfect. Dar de obicei republica se clasează împreună cu aceste aristocraţii; şi ea dă împreună cu ele forme şi mai puţin pure, cum am afirmat de la început. Tirania trebuie în mod necesar să primească locul din urmă, fiindcă ea este mai puţin decât orice altă formă politică un guvernământ adevărat, iar cercetarea noastră are ca scop studiul guvernămintelor.
§2. După ce am arătat motivele clasificării noastre, să trecem la examinarea republicii. Îi vom simţi mai bine adevăratul caracter după cercetarea făcută cu privire la democraţie şi oligarhie; căci republica nu este, la drept vorbind, decât un amestec al acestor două forme.
De obicei se dă numele de republică guvernămintelor care înclină spre democraţie şi acela de aristocraţie, guvernămintelor care înclină spre oligarhie; aceasta din cauză că nobleţea şi cultura sunt de cele mai multe ori partea bogaţilor; pe lângă aceasta, ei sunt încărcaţi cu avantaje pe care alţii şi le procură atât de adesea prin crimă şi care asigură posesorilor lor un renume de virtute şi o înaltă consideraţie.
§3. Fiindcă sistemul aristocratic are drept scop a da supremaţia politică unor cetăţeni de seamă, s-a pretins, ca urmare, că oligarhiile se alcătuiesc în majoritatea lor de către oameni virtuoşi şi respectabili. Or, pare imposibil ca un guvern condus de către cetăţenii cei mai buni să nu fie un guvernământ foarte bun, deoarece guvernele rele trebuie să apese statele conduse de oameni corupţi. Şi reciproc, pare imposibil ca acolo unde administrarea nu este bună statul să fie guvernat de către cei mai
Walt
Uf un
Hi buni cetăţeni. (Dar trebuie observat că, nişte legi bune nu ‘ constituie prin ele însele guvernământul cel bun şi că interesează foarte mult faptul ca ele să fie şi respectate. Deci mai întâi nu este un guvernământ bun decât acolo unde legea este respectată, apoi acela unde legea căreia i se supun toţi este întemeiată pe raţiune1’ căci s-ar putea ca cineva să se supună unor legi iraţionale Superioritatea unei legi se poate înţelege, de altfel, în două moduri deosebite: legea este ori cea mai bună posibilă relativ la împrejurări, ori cea mai bună posibilă într-un mod general şi absolut.
§4. Principiul esenţial al aristocraţiei pare a fi să atribuie virtuţii predominarea în politică, căci caracterul special al aristocraţiei este virtutea, după cum bogăţia este acela al oligarhiei şi libertatea acela al democraţiei. Toate trei admit de altfel supremaţia majorităţii, pentru-că, atât în unele cât şi în celelalte, hotărârea pronunţată de către numărul cel mai mare al membrilor corpului politic are totdeauna forţă de lege. Dacă cele mai multe guvernăminte iau numele de republică, pricina este că mai toate caută numai şi numai a combina drepturile bogaţilor cu ale săracilor, ale averii şi ale libertăţii; şi averea pare aproape peste tot că ţine locul meritului şi al virtuţii.
§5. Trei elemente în stat îşi dispută egalitatea: acestea sunt libertatea, avuţia şi meritul. Nu vorbesc de un al patrulea, care se numeşte nobleţe, căci ea nu este decât o urmare a celor două din urmă şi nobleţea este numai vechimea2 bogăţiei şi a talentului. Or, combinarea celor două dintâi dă republica şi combinarea celor trei dă aristocraţia mai mult decât orice altă formă. Clasez totdeauna aparte adevărata aristocraţie, de care am vorbit mai întâi3.
§6. Astfel, am arătat că alături de monarhie, de democraţie şi oligarhie, există şi alte sisteme politice. Am explicat natura acestor sisteme, diferenţele aristocraţiilor între ele şi diferenţele republicilor de aristocraţii; în sfârşit, trebuie să se vadă clar că toate aceste forme sunt mai puţin depărtate unele de altele decât s-ar putea crede.
1. Vezi cartea III, cap. VI,§13.
2. Vezi cârteai, cap. II,§19.
3. Vezi mai sus, cărţile IV şi V.
