CAPITOLUL X

ş 1. Să trecem la o chestiune care e foarte apropiată de toate acestea; anume aceea a speciei şi a naturii guvernământului după popoarele de guvernat. Un prim principiu general se aplică tuturor guvernămintelor: totdeauna partea cetăţii care ţine la păstrarea instituţiilor trebuie să fie mai puternică decât aceea care vrea răsturnarea lor. În orice stat trebuie să distingem două obiecte: cantitatea şi calitatea cetăţenilor. Prin calităţi înţeleg: libertatea, bogăţia, cultura, naşterea; prin cantitate înţeleg superioritatea numerică.

§2. Calitatea poate aparţine cutărei părţi a elementelor politice şi cantitatea se poate găsi la oricare alta. Astfel, oamenii fără naştere pot fi mai numeroşi decât aceia de naştere ilustră, săracii mai numeroşi decât cei bogaţi, fără ca totuşi superioritatea numărului să poată cumpăni diferenţa de calitate. Astfel, trebuie să se ţină bine socoteală de aceste raporturi proporţionale. Pretutindeni unde, chiar fiind păstrat acest raport, mulţimea săracilor este în majoritate, democraţia se stabileşte în mod natural cu diversele sale combinaţii’, după însemnătatea relativă a fiecărei părţi a poporului. Spre exemplu, dacă agricultorii sunt cei

1. Vezi mai sus, cap. IV,§1.

^ai numeroşi, aceasta este prima dintre toate democraţiile; dacă flieseraşii şi salariaţii sunt în număr mai mare, este cea din urmă (democraţie); celelalte specii se rânduiesc deopotrivă între aceste două extreme.

§3. Oriunde clasa bogată şi distinsă are preponderenţă mai mult cu privire la calitate decât în inferioritate relativ la număr, acolo este tărâm pentru o oligarhie şi, de asemenea, pentru fiecare fel de oligarhie, după tendinţa masei oligarhice. Insă legiuitorul nu trebuie să aibă niciodată în vedere decât proprietatea mijlocie. Dacă face legi oligarhice, la ea trebuie să se gândească; dacă face legi democratice, trebuie s-o rânduiască potrivit acestor legi.

§4. Constituţia este solidă numai acolo unde clasa mijlocie întrece ca număr cele două clase extreme sau cel puţin pe fiecare din ele. Bogaţii nu vor urzi niciodată împotriva ei comploturi de temut împreună cu săracii; căci bogaţii şi săracii se tem deopotrivă de jugul pe care şi l-ar impune reciproc. Dacă doresc o putere de interes general, nu o vor găsi decât în clasa da mijloc. Neîncrederea reciprocă ce o au laolaltă îi va împiedica de a se opri la o putere alternativă; încrederea o are numai arbitrul şi arbitrul este aici clasa mijlocie. Cu cât asocierea politică care formează statul este mai perfectă, cu atât Constituţia are mai mulţi sorţi de durată.

§5. Aproape toţi legiuitorii chiar cei care au vrut să fondeze guvernăminte aristocratice, au comis două erori aproape egale: mai întâi dând prea multe drepturi bogaţilor1, apoi înşelând clasele inferioare. Cu timpul, în mod necesar, dintr-un bine fals iese totdeauna un rău adevărat; căci ambiţia bogaţilor a ruinat mai multe state decât ambiţia săracilor.

§6. Artificiile amăgitoare cu care ei pretind a momi poporul în politică se aplică la cinci obiecte: adunarea generală, magistraturile, tribunalele, posesia armelor şi exerciţiile gimnaziuluiîn ce priveşte adunarea generală, se dă tuturor cetăţenilor dreptul de a asista le ele, dar au grijă să pună la o

1. După o afirmaţie aşa de categorică, este greu de înţeles cum a putut Rousseau să se înşele relativ la ideea lui Aristotel. Vezi Contractul Social, cartea HI, cap. V.

Amendă pe bogaţi dacă nu se prezintă, iar această amendă se îndreaptă numai contra lor, ori cel puţin ea este mult mai mare contra lor decât contra săracilor; cât priveşte magistraturile, li se interzice bogaţilor care au censul dreptul de a le refuza şi dau voia aceasta numai săracilor; cât priveşte tribunalele, se pronunţă o amendă contra bogaţilor care se abţin de a judeca şi se acordă impunitate săracilor; iar amenda este foarte mare pentru cei dintâi şi este aproape un nimic pentru aceştia din urmă, ca în legile lui Charondas.

§7. Câteodată este de ajuns să fi fost înscris în registrele civice pentru a avea intrare în adunarea generală şi în tribunal; dar o dată înscris, dacă cineva nu răspunde acestei datorii se expune la o amendă mare. Ea are scopul de a-l face pe cetăţeni să se abţină de a se înscrie, iar cine nu este înscris nu face parte nici din adunare, nici din tribunal. Aceleaşi sisteme de legi în ce priveşte posesiunea armelor, exerciţiile gimnastice; se dă voie săracilor să nu fie armaţi, se pedepsesc cu o amendă bogaţii care nu sunt înarmaţi; în ce priveşte gimnaziile, nici o amendă contra săracilor, amendă contra bogaţilor care nu se duc acolo: aceştia se duc din teamă de amendă; ceilalţi nu se duc niciodată, pentru că n-au de ce să se teamă.

Acestea sunt vicleşugurile puse în mişcare de către legi în Constituţiile oligarhice.

§8. In democraţii, sistemul de înşelăciuni este cu totul opus: indemnizaţii săracilor care asistă la tribunal şi la adunarea generală, impunitate pentru bogaţii care nu se prezintă.

Pentru ca combinaţia politică să fie echitabilă, trebuie evident a lua ceva de la ambele sisteme contrare: salariu pentru săraci, amendă pentru bogaţi. Toţi atunci, fără excepţie, iau parte la afacerile statului; altminteri, guvernământul nu aparţine niciodată decât unora, cu excluziunea celorlalţi. Corpul politic nu trebuie compus decât din cetăţeni înarmaţi. Cât despre cens, nu este cu putinţă a-l fixa cantitatea într-un chip absolut şi invariabil, dar trebuie să i se dea baza cea mai largă ce o poate primi, pentru ca numărul celor care iau parte la guvernământ să întreacă numărul acelora care sunt înlăturaţi de la el.

§9. Săracii, chiar când li se refuză cinstea funcţiilor publice, u reclamă şi rămân liniştiţi, cu condiţia să nu vină ceilalţi să-l nedreptăţească şi să-l despoaie de puţinul ce-l posedă. Această echitate faţă de săraci nu este, de altfel, lucru cu totul lesne; căci şefii guvernămintelor nu sunt totdeauna cei mai blânzi dintre oameni. În timp de război, săracii, din cauza sărăciei lor, vor rămâne inactivi dacă statul nu îi hrăneşte, dar dacă acesta doreşte să le dea întreţinerea, vor merge bucuroşi la luptă.

§10. În câteva state, este de ajuns nu numai de a purta armele, ci chiar numai de a le fi purtat (odată) spre a te bucura de dreptul politic. La Malia, corpul politic se alcătuieşte din toţi ostaşii, iar magistraţii se aleg numai dintre cei care fac parte din oştire. Cea dintâi republică care a urmat în Grecia după regalitate nu era alcătuită decât din ostaşi purtători de arme. La început chiar, toţi membrii guvernământului erau călăreţi, căci cavaleria era toată forţa armatelor şi asigura biruinţa în lupte. De fapt, infanteria, când este fără disciplină, este de puţin ajutor. În timpurile acelea îndepărtate, nu se cunoştea încă din experienţă toată puterea tacticii pentru infanterişti, iar toată încrederea şi-o puneau în cavalerie.

§11. Dar pe măsură ce statele se întinseră şi pedestrimea căpăta mai mare însemnătate, numărul oamenilor ce se bucură de drepturi politice crescu în aceeaşi proporţie. Astfel, străbunii noştri numeau democraţie ceea ce noi numim astăzi republică. Aceste guvernăminte vechi erau, la drept vorbind, oligarhii ori regalităţi; oamenii erau prea puţini în ele pentru ca starea mijlocie să fie considerabilă acolo. Puţin numeroşi şi supuşi de altfel unei orânduiri severe, ei ştiau să rabde mai bine jugul ascultării.

§12. Am văzut pentru ce Constituţiile sunt aşa de multe, pentru ce mai există şi altele decât cele pe care le-am numit, am cercetat democraţia, precum şi celelalte guvernăminte având multe nuanţe deosebite; apoi am studiat diferenţele acestor Constituţii şi cauzele care le produc; în sfârşit, am văzut care este forma politică cea mai desăvârşită vorbind într-un mod general şi care este cea mai bună în relaţie cu popoarele de constituit.