CAPITOLUL XI

§1. Să reluăm acum studiul tuturor acestor guvernăminte în masă şi unul câte unul, suindu-ne cu privire la ce va urma până la principiile însele pe care se bazează toate guvernămintele.

În orice stat sunt trei părţi, de care legiuitorul se va ocupa, dacă e înţelept, să le rânduiască cât mai bine, având în vedere mai înainte de orice interesele fiecăruia. Aceste trei părţi o dată bine organizate, statul întreg este, în mod necesar, bine organizat el însuşi; iar statele nu se pot deosebi în mod real decât prin organizarea diferită a acestor trei elemente. Cea dintâi dintre aceste părţi1 este adunarea_generală. Care deliberează cu privire la afacerile publice; a doua este corpul magistraţilor, căruia trebuie să i se hotărască natura, atribuţiunilF şi moduIUe numire; a treia este corpul judecătoresc.

§2. Adunarea generală decide în mod suveran despre pace şi război, despre încheierea şi ruperea tratatelor; ea face legile, pronunţă pedeapsa cu moartea, exilul, confiscarea şi primeşte conturile magistraţilor. Aici trebuie să se apuce în mod necesar una din căile următoare: ori a lăsa toate deciziile în seama corpului politic întreg, ori a le încredinţa pe toate unei minorităţi, spre exemplu, uneia sau mai multor magistraturi speeiale, sau a le împărţi şi a le încredinţa pe unele tuturor cetăţenilor, iar pe altele numai unora dintre ei.

§3. Atribuirea tuturor funcţiilor la toţi (cetăţenii) este (un principiu) democratic; căci democraţia caută mai ales felul acesta de egalitate; însă aici se prezintă mai multe moduri de a admite universalitatea cetăţenilor la exercitarea drepturilor adunării publice. Mai întâi, ei pot delibera în secţiuni, ca în republica lui Tekcles2 din Milet, iar nu în masă. Adesea toate magistraturile se

1. Iată teoria celor trei puteri, legislativă, executivă şi judecătorească Montesquieu a schimbat-o puţin (cartea XI, cap. VI) şi n-a menţionat că o datorăm lui Aristotel. Vezi mai sus, cartea IV, cap. VI, ş 1.

2. Personajul nu este cunoscut decât din textul acesta.

Reunesc pentru a delibera; dar cum ele sunt temporare, toţi cetăţenii ajung la ele pe rând, până ce toate triburile şi fracţiunile cele mai mici ale cetăţii vor fi trecut pe acolo pe rând. Corpul întreg al cetăţenilor se reuneşte atunci numai spre a sancţiona legile» a regla afacerile relative la guvernământul însuşi şi a asculta promulgarea decretelor magistraţilor.

§4. În al doilea rând, se poate să se convoace reunirea în masă numai pentru alegerea magistraţilor şi pentru sancţiunea legislativă, pentru pace şi război şi pentru conturile publice. Restul afacerilor se lasă atunci magistraturilor speciale, ai căror membri sunt de altfel sau electivi, sau aleşi prin tragere la sorţi dintre toţi cetăţenii. Se mai poate, de asemenea, păstrând adunarea generală pentru alegerea magistraturilor ordinare, pentru conturile publice, pentru pace sau alianţe, să se lase celelalte afaceri, în care sunt necesare experienţa şi cultura, unor magistraţi special aleşi pentru a hotărî de ele.

§5. Rămâne, în sfârşit, un al patrulea mod în care adunarea generală are toate atribuţiile, fără excepţie şi în care magistraţii, neputând decide nimic în chip suveran, au numai dreptul de a propune legi. Acesta este cel din urmă grad al demagogiei, astfel precum există în zilele noastre, corespunzător, după cum am spus1, oligarhiei violente şi monarhiei tiranice.

Aceste patru moduri posibile de adunare generală sunt toate democratice.

§6. In oligarhie, deciderea tuturor afacerilor este încredinţată unei minorităţi; şi sistemul acesta admite, de asemenea, mai multe nuanţe. Dacă censul este foarte moderat şi un număr destul de mare de cetăţeni pot, datorită doar acestei reduceri (a censului), să ajungă (la putere), dacă se respectă cu sfinţenie legile, fără a le călca vreodată şi dacă orice cetăţean ce plăteşte censul ia parte la putere, instituţia este totdeauna oligarhică în principiul său, însă, din pricina blândeţii formelor sale, devine republicană. Dacă dimpotrivă, nu toţi cetăţenii pot lua parte la deliberări, ci toţi magistraţii sunt aleşi şi observă legile, guvernământul este oligarhic, ca şi cel dintâi. Dar dacă minolVezi mai sus, cap. IV,§5.

Ritatea, stăpână suverană a afacerilor generale, se recrutează singură şi pe cale de ereditate şi dacă ea se află deasupra legilor aceasta este în mod necesar cea din urmă formă a oligarhiei.

§7. Când hotărârea anumitor chestiuni, precum războiul şi pacea, este încredinţată câtorva magistraţi, drepturile de a verifica conturile generale ale statului fiind lăsate masei cetăţenilor şi când aceşti magistraţi au hotărârea celorlalte afaceri, fiind de altfel electivi sau traşi la sorţi, guvernământul este aristocratic sau republican. Dacă s-a recurs la alegeri pentru anumite afaceri, iar pentru altele la calea sorţilor, fie din masa cetăţenilor, fie dintr-o listă de candidaţi, ori dacă alegerea şi sorţii se aplică tuturor cetăţenilor, sistemul este în parte republican şi aristocratic şi în parte pur republican.

Acestea sunt toate modificările pe care le poate primi organizarea corpului deliberant, iar fiecare guvernământ îl organizează după condiţiile pe care le arătăm.

§8. În democraţie şi mai ales în acest fel de democraţie care se crede astăzi vrednic de acest nume cu mai mult drept decât toate celelalte, cu alte cuvinte în democraţia în care voinţa poporului este mai presus de orice, chiar mai presus de legi, ar fi mai bine, chiar în interesul dezbaterilor, de a adopta sistemul oligarhiilor pentru tribunale. Oligarhia se serveşte de amendă pentru a sili să vină la tribunal pe acei a căror prezenţă i se pare necesară acolo. Democraţia, care dă o indemnizaţie săracilor pentru funcţiile judiciare, ar trebui să urmeze de asemenea aceeaşi metodă pentru adunările generale. Deliberarea nu poate decât să câştige din faptul că toţi cetăţenii iau parte în masă la ea, mulţimea luminându-se prin cultura oamenilor de seamă, iar aceştia folosindu-se de instinctele mulţimii. S-ar mai putea încă cu mare folos să se ia un număr egal de votanţi de o parte şi de alta, procedând la alegerea lor prin alegere ori prin tragere la sorţi. În sfârşit, în cazul în care poporul ar întrece prea mult ca număr pe oamenii politici capabili, s-ar putea da indemnizaţia nu tuturor, ci numai atâtor săraci câţi bogaţi ar fi, iar restul să se înlăture.

§9. În sistemul oligarhic, trebuie ori a alege mai dinainte câţiva indivizi din mulţime, ori a constitui o magistratură, care de ufel există de mai înainte în câteva state şi ai cărei membri şi urnesc comisari, ori păzitori ai legilor. Adunarea publică se cupă atunci numai cu materia pregătită de către aceşti magistraţi.

Acesta este un mijloc de a da masei vot deliberativ în afaceri, fără ca ea să poată, din cauza aceasta, a aduce vreo atingere

Constituţiei. Mai este cu putinţă de a da poporului numai dreptul de a sancţiona astfel decretele care îi sunt înfăţişate, fără ca să poată hotărî vreodată în sens contrar. În fine, se poate da masei vot consultativ, lăsând hotărârea supremă magistraţilor.

§10. Cât priveşte condamnările, trebuie să se ţină calea opusă celei urmate acum în republici. Decizia poporului trebuie să fie suverană când achită şi nu trebuie să fie astfel când condamnă; şi în acest caz trebuie să hotărască magistraţii. Sistemul de acum este rău: minoritatea poate achita în mod suveran, dar când condamnă, ea abdică de la suveranitatea sa şi are totdeauna nevoie să se refere la judecata poporului întreg.

§11. Mă opresc aici în ce priveşte corpul deliberant, adică adevăratul suveran al statului.