CAPITOLUL III

§1. Pentru legiuitori şi pentru cei care vor să fundeze un guvernământ democratic, a institui acest guvernământ nu este nici singura, nici cea mai mare greutate, ci ea este mai curând aceasta: cum să-l facă să trăiască. Un guvernământ, oricare ar fi, poate oricând dura două sau trei zile, însă studiind, cum am făcut mai sus, cauzele ruinei şi salvării statelor, se poate încerca a scoate din cercetarea aceasta garanţii de stabilitate politică, îndepărtând cu grijă toate posibilităţile de destrămare şi făcând numai legi, formale sau tacite, care toate cuprind principiile pe care se bazează durata statelor. Mai trebuie să ne ferim mult de a lua drept democratic sau oligarhic tot ceea ce va fortifica în guvernământ principiul democraţiei ori al oligarhiei; va trebui mai întâi să ne preocupăm de ceea ce face să trăiască statul cât mai mult timp.

1. Clistene a întocmit zece triburi în loc de patru. Vezi mai sus, cartea III, cap. I,§10. Machiavelli dă aproape acelaşi sfat ca şi Aristotel în Discurs despre Decade, cartea I, cap. XXVI.

22S

§2. Astăzi, spre a plăcea poporului, demagogii pun să se pronunţe de către tribunale confiscări enorme. Când cineva iubeşte statul pe care-l conduce apucă căi tocmai opuse şi se hotărăşte prin lege că averile condamnaţilor pentru crimă de înaltă trădare nu vor intra niciodată în tezaurul public, ci vor fi consacrate zeilor. Acesta este mijlocul şi de a îndrepta pe vinovaţi, care oricum nu scapă nepedepsiţi şi de a împiedica mulţimea, care nu trebuie să câştige nimic din aceasta, să condamne atât de des pe acuzaţii supuşi judecăţii sale. Pe deasupra, trebuie a preveni înmulţirea acestor judecăţi publice, dând amenzi mari acelora care nu reuşesc în acuzaţiile lor; căci de obicei acuzatorii se leagă de clasa aleasă mai curând decât de oamenii din popor. Or, trebuie ca toţi cetăţenii să ţină cât mai mult la Constituţie sau cel puţin să nu-l privească ca pe nişte inamici tocmai pe cei ce deţin puterea în stat.

§3. Speciile cele mai vicioase ale democraţiei există în general în state foarte populate, în care este greu a reuni adunări publice fără să plăteşti pe cei ce iau parte la ele. Astfel, clasele înalte se tem de necesitatea aceasta când statul n-are venituri proprii; căci atunci trebuie să i se creeze resurse, fie prin contribuţii speciale, fie prin confiscări pe care le pronunţă tribunalele corupte, care adesea au fost pricina pieirii multor democraţii. Deci acolo unde statul n-are venituri, trebuie ca adunările publice să fie rare şi membrii tribunalelor foarte numeroşi, dar să ţină şedinţă numai câteva zile. Sistemul acesta are un îndoit folos: mai întâi, că bogaţii nu vor avea să se teamă de prea mari cheltuieli, deşi nu lor, ci săracilor li se dă salariul judecătoresc şi apoi aceasta va face ca dreptatea să se împartă mult mai bine, pentru că bogaţii nu vor niciodată să-şi părăsească afacerile lor pentru mai multe zile şi nu consimt să le lase decât câteva momente.

§4. Dacă statul este bogat, trebuie să ne ferim a-l imita pe demagogii de astăzi. Ei împart poporului tot excedentul veniturilor şi iau parte ca şi ceilalţi la împărţeală; însă nevoile rămân totdeauna aceleaşi, căci a da asemenea ajutoare săracilor înseamnă a vrea să umpli un butoi fără fund. Amicul sincer al ooporului va încerca să prevină pentru mulţime excesul de mizerie, care strică totdeauna democraţia şi el îşi va da toată osteneala să facă statornică bunăstarea. Este bine, chiar în interesul bogaţilor, a strânge excedentele încasărilor publice spre a le distribui o singură dată săracilor, mai ales dacă porţiile individuale sunt îndestulătoare la cumpărarea unui mic imobil ori cel puţin la întocmirea unei negustorii sau a unei exploatări agricole. Dacă nu se poate face să participe deodată masa întreagă la aceste distribuţii, să se procedeze pe triburi ori după oricare altă diviziune succesivă. Bogaţii trebuie, desigur, în cazul acesta, să contribuie la sarcinile necesare statului; dar să se înceteze de a mai cere de la ei cheltuieli inutile.

§5. La Cartagina1, guvernul a ştiut totdeauna, cu mijloace asemănătoare, să câştige dragostea poporului; el trimite fără încetare oameni din popor să se înavuţească în colonii. Clasele de sus, dacă sunt dibace şi inteligente, vor avea grijă să-l ajute pe săraci şi să-l îndrepte mereu spre muncă, creându-le venituri. Ele vor face de asemenea bine să imite guvernământul din Tarent2, unde, dând voie săracilor să se folosescă în comun de proprietăţi, guvernământul şi-a câştigat devotamentul mulţimii. Pe de altă parte, el a creat toate funcţiile duble, una bazată pe alegere, cealaltă prin sorţi; sorţii ca să poată şi poporul ajunge în funcţiile publice, alegerea pentru ca ele să fie mai bine împlinite. Se mai poate dobândi acelaşi rezultat, făcând ca membrii aceleiaşi magistraturi să fie numiţi unii prin sorţi, alţii prin alegere.

Acestea sunt principiile bune de urmat în instituţia democraţiei.