CAPITOLUL IV

ş 1. Să cercetăm acum căror specii de guvernăminte se aplică în mod deosebit fiecare din aceste cauze, după diviziunile pe care le-am făcut.

În democraţie2, revoluţiile se nasc înainte de toate din cauza agitaţiei demagogilor3. Cât priveşte pe particulari, ei constrâng prin denunţările lor perpetue pe bogaţii înşişi de a se reuni spre a. conspira; căci teama comună apropie pe oamenii cei mai duşmani. În afacerile publice, mulţimea este aceea pe care o împing la

1. Anul 411a. Chr. Vezi Tucidide, cartea VIII, cap. LXVII.

2. Vezi Montesquieu, L ‘Espril des Lois, cartea VIII, cap. II şi urm.

3. Vezi cartea VI (4), cap. IV,§5, portretul demagogului.

RâScoală. Ne putem convinge că lucrurile s-au petrecut de mii.de ori astfel.

§2. La Cos1, excesele demagogilor au dus la căderea democraţiei, silind pe cetăţenii fruntaşi a se coaliza contra ei. La Rodos, demagogii, care administrau fondurile destinate soldei, împiedicară să se plătească împrumutul datorat comandanţilor vaselor de război şi aceştia, ca să se scutească de vexaţiuni juridice, n-au avut altă scăpare decât să conspire şi să răstoarne guvernământul popular. La Heracleea2, puţin timp după colonizare, demagogii pricinuiră de asemenea distrugerea democraţiei. Prin nedreptăţile lor, ei au silit pe cetăţenii puternici să părăsească oraşul; însă exilaţii se uniră şi, venind contra poporului, îi smulseră toată puterea sa.

§3. Democraţia din Megara3 a fost nimicită aproape în acelaşi mod. Demagogii, spre a-şi crea confiscări largi, făcură să fie exilaţi mai mulţi cetăţeni fruntaşi, ceea ce mări în puţin timp numărul exilaţilor; ei se reîntoarseră în curând şi, după ce au învins poporul în luptă regulată, întemeiară un guvernământ oligarhic. Aceasta a fost şi la Cume4 soarta democraţiei pe care o răsturnă Trasimach. Observaţia multor fapte asemenea arată că mersul obişnuit al revoluţiilor în democraţie este acesta: uneori demagogii, vrând să se facă plăcuţi poporului, ajung a răscula clasele de sus ale statului din cauza nedreptăţilor ce le săvârşesc contra lor cerând împărţirea pământurilor şi încărcându-le cu toate cheltuielile publice; alteori, pentru a dobândi confiscarea averilor mari se mulţumesc cu calomnia.

§4. În timpurile vechi, când acelaşi personaj era şi demagog şi general, guvernământul se schimba repede în tiranie şi aproape toţi vechii tirani au început ca demagogi. Dacă acele uzurpări erau atunci mult mai frecvente decât astăzi, motivul este simplu: în epoca aceea trebuia să fi ieşit din rândurile armatei spre a fi dema-

1. Cos, patria lui Hipocrate. Vezi Herodot, Polymnia, cap. 163.

2. Vezi mai jos, cap. V,§5. Evenimentul de care e vorba aici poate să fi avut loc în anul 364 a. Chr. la Heracleea din Pont. (Vezi Susemihl, cap. II, nota 1555).

3. Vezi mai sus cap. II,§6.

4. E vorba de Cume din Eolida. Erau mai multe oraşe cu acelaşi nume şi de notat în special Cume de lângă Neapole. Vezi cartea II, cap. V,§12.

Gog; căci lumea nu ştia să se folosească cu dibăcie de cuvânt Astăzi, datorită progresului retoricii, este de ajuns să ştii să vorbeşti bine ca să ajungi a fi şeful poporului; însă oratorii nu uzurpă pe loc, din cauza neştiinţei lor militare, sau cel puţin lucrul este foarte rar.

§5. Ceea ce făcea ca tiraniile să fie mai numeroase în vremea aceea faţă de a noastră era faptul că se concentrau puteri enorme într-o singură magistratură; martor pritaneul din Milet’, în care magistratul învestit cu această funcţie întrunea atribuţii atât de numeroase şi de puternice. Se mai poate adăuga că în această epocă statele erau foarte mici. Poporul ocupat la câmp cu lucrările care-l hrăneau, îi lăsa pe şefii ce şi-l dăduse să uzurpe tirania, numai să fi fost militari destoinici. Numai câştigând încrederea poporului, toţi ajungeau totdeauna la scopul lor; iar mijlocul de a o câştiga era de a se declara duşmanul bogaţilor. Aşa a fost cu Pisistrate, la Atena, când aţâţă răscoala contra oamenilor de la şes2; tot astfel pe Teagene, la Megara, după ce a măcelărit turmele bogaţilor, cu care le-a prins pe malurile fluviului. Numai învinovăţind pe Dafneus3 şi pe bogaţi, Dionysios reuşi să facă să fie numit tiran. Ura pe care o jurase cetăţenilor bogaţi îi câştigă încrederea poporului, care îl luă drept amicul său cel mai sincer.

§6. Câteodată, o formă mai nouă de tiranie înlocuieşte pe una mai veche. Când funcţiile se dau cu alegerea poporului şi fără nici o condiţie de cens, oamenii care sunt la putere se fac demagogi şi îşi pun toate ostenelile să facă poporul suveran absolut, chiar al legilor4. Ca să se înlăture răul acesta ori cel puţin să-l facă mai rar, se poate face să se voteze pe triburi separate pentru numirea magistraţilor în loc de a se reuni poporul în adunare generală.

Acestea sunt aproape toate cauzele care duc la revoluţii în statele democratice.

1. Vezi Diodor Sicilianul, cartea XII, cap. XXVII.

2. Locuitorii Aticei se împărţeau în trei clase: ţărmurenii, câmpenii şi muntenii.

3. General siracuzan, asasinat de Dionysios.

4. Vezi cartea VI, cap. IV,§4.