CAPITOLUL V

Hi*§1. În oligarhie, cauzele cele mai evidente de frământări sunt două: una este apăsarea claselor inferioare, care primesc anei pe cel dintâi apărător, oricare ar fi, care vine în ajutorul lor; cealaltă, mai frecventă, când şeful mişcării iese chiar din rândurile oligarhiei. Astfel a fost la Nanos, Lygdamis1, care ajunse mai târziu tiranul concetăţenilor săi.

§2. Cât despre cauzele exterioare care răstoarnă oligarhia, ele pot fi foarte diverse. Câteodată oligarhii înşişi, însă nu cei ce sunt la putere, împing la schimbări când dregătoriile sunt concentiate într-un număr foarte mic de mâini, ca la Marsilia, Istros, la Heracleea şi în mai multe alte state. Cei care erau înlăturaţi de la guvernământ se agitară până când obţinură folosinţa puterii deodată şi pentru tată şi pentru cel mai mare dintre fraţi, apoi pentru toţi fraţii mai mici. În câteva state, legea interzice într-adevăr tatălui şi fiilor de a fi în acelaşi timp magistraţi; în alte părţi, cei doi fraţi, unul mai vârstnic, celălalt mai tânăr, sunt supuşi aceleiaşi excluderi. La Marsilia2, oligarhia deveni mai republicană; la Istros, ea se schimbă în cele din urmă în democraţie. La Heracleea3, corpul oligarhilor se mări până la a cuprinde şase sute de membri.

§3. La Cnida4, revoluţia se iscă dintr-o răzvrătire aprinsă de către bogaţii înşişi în sânul lor; puterea era restrânsă acolo la câţiva cetăţeni; tatăl, cum am spus, nu putea să fie magistrat odată cu fiul, iar dintre fraţi, numai cel mai mare putea ocupa funcţii publice. Poporul profită de discordia bogaţilor şi, alegându-şi un

1. Către 510 a. Chr.

2. Aristotel analizase şi Constituţia Marsiliei. Ateneu o atestă în cartea XIII, pag. 576 şi, citând lucrarea lui Aristotel despre Constituţia Marsiliei, citează o familie aristocratică, a Protiazilor, coborâtoare din primii fondatori, care avea influenţă suverană. Vezi Strabon, cartea IV, cap. I,§5. Guvernământul Marsiliei era oligarhic pe când scria Strabon.

3. E vorba, probabil, tot de Heracleea din Pont. Vezi mai sus, cap. IV,§2 şi mai jos, cap. acesta,§5.

4. Colonia aceasta a Spartei era supusă unei oligarhii foarte puternice.

Şef dintre ei, acesta puse, îndată după biruinţa sa, stăpânire pe putere, căci menirea slăbeşte repede partidul pe care îl împarte. La Eritreea1, sub vechea oligarhie a Basilizilor, cu solicitudinea reală a şefilor guvernământului, a căror singură greşeală era că erau puţin numeroşi, poporul nemulţumit cu administraţia lor răsturnă oligarhia.

§4. Printre cauzele de revoluţii pe care le poartă oligarhiile în propriul lor sân trebuie să socotim şi agitaţia oligarhilor, care se fac demagogi; căci oligarhia are şi ea demagogii săi şi aceştia pot fi de două feluri. Mai întâi demagogul se poate întâlni chiar printre oligarhi, oricât ar fi de puţin numeroşi; astfel, la Atena, Caricles2 a fost negreşit un demagog printre cei treizeci, iar Frinicus3 a jucat acelaşi rol printre cei patru sute.

§5. Ori membrii oligarhiei se fac şefii claselor de jos; astfel, la Larissa4, păzitorii cetăţii se făcură linguşitorii poporului, care avea dreptul de a-l numi. Aceasta este soarta tuturor oligarhiilor în care membrii guvernământului n-au puterea exclusivă de a numi în toate funcţiile publice, dar unde aceste fucţii, deşi rămân privilegiul averilor mari şi al câtorva coterii, sunt totuşi supuse alegerii războinicilor sau a poporului. Se poate vedea, de exemplu, revoluţia din Abydos5. Acesta este pericolul care ameninţă şi oligarhiile în care tribunalele nu sunt formate chiar din membrii guvernământului; căci atunci însemnătatea hotărârilor judiciare aduce cu sine curtenirea poporului şi zguduirea Constituţiei, ca la Heracleea din Pont6.

§6. În fine, aceasta se întâmplă ori de câte ori oligarhia caută să se concentreze prea mult; acei dintre oligarhi care reclamă egalitatea pentru ei sunt siliţi să cheme poporul în ajutorul lor.

O altă cauză de revoluţii pentru oligarhii se poate naşte din reaua conduită a oligarhilor, care risipesc averea lor personală în

1. Colonie ateniană în lonia. Vezi nota 1571 din Susemihl:

2. Vezi Xenofon, Hellen., cartea II, cap. III,§2. Memor. Social cartea I, cap. II,§31.

3. Vezi Tucidide, cartea VIII, cap. 68 şi 90.

4. Oraş din Tesalia; vezi mai sus, cartea III, cap. I,§9.

5. Colonie a Miletului, pe Hellespont şi pe coasta Asiei Mici. Vezi mai sus. Acelaşi cap.,§9.

6. Vezi mai sus, cap. IV,§2, în cap. acesta,§10 şi cartea IV, cap. V,§7.

Destrăbălări. O dată ruinaţi, ei se gândesc numai la revoluţie şi atunci ori pun mâna pe tiranie pentru ei înşişi, ori o pregătesc pentru alţii, după cum Hipparinus1 o pregătea pentru Dionysios la Siracuza. La Amphipolis2, falsul Cleotim aduse în oraş coloni din Chalcida şi, o dată aşezaţi, îi porni împotriva bogaţilor. La Egina, acela care conduse complotul asupra lui Cares3 încercă să schimbe forma de guvernământ din aceeaşi pricină.

§7. Câteodată, în loc de a schimba Constituţia, oligarhii ruinaţi jefuiesc tezaurul public, iar atunci sau discordia se iveşte între ei, sau revoluţia iese din rândurile cetăţenilor, care gonesc cu forţa pe hoţi. Astfel a fost revoluţia din Apollonia din Pont4.

Când unirea domneşte în oligarhie, ea este puţin expusă5 să se distrugă ea însăşi. Se poate găsi proba în guvernământul de la Farsala6. Membrii oligarhiei, deşi într-o excesivă minoritate, se pricep acolo, mulţumită moderaţiei lor înţelepte, să comande unei mari mase de popor.

§8. Dar oligarhia este pierdută când o altă oligarhie se iveşte în sânul său. Aceasta are loc când, guvernământul întreg nefiind, compus decât dintr-o slabă minoritate, membrii acestei minorităţi n-au totuşi parte la magistraturile suverane; dovadă revoluţia din Elis7, a cărei constituţie foarte oligarhică nu îngăduia intrarea în senat decât, unui număr foarte mic de oligarhi, pentru că scaunele, în număr de nouăzeci, erau pe viaţă, iar alegerile, mărginite la familiile puternice8, nu erau mai bune ca la Lacedemona.

§9. Revoluţia atinge oligarhiile în timp de război ca şi în timp de pace. În timp de război, guvernământul se ruinează din neîncredere faţă de popor, pe care se vede silit a-l întrebuinţa spre a

1. Frate sau cumnat al Iui Dionysios bătrânul. Vezi Diodor Sicilianul, cartea XVI, cap. VI,§2 şi Plutarh, Viaţa lui Dionysos.

2. Vezi mai sus, cap. II, 11, revoluţia din Amphipolis.

3. Cares este generalul atenian care a fost bătut la Cheroneea în 338 a. Chr.

4. Vezi mai sus cap. II,§11.

5. Istoria oligarhiei din republica Veneţiei atestă această observaţie, făcută şi de Platon în Republica VIII, 545 c.

— 6. Vezi Xenofon, Hellen., cartea VI, cap. I.

7. Elis, capitala Elidei, la vestul Peloponesului. Guvernământul său se apropie mult de al Spartei. Vezi Tucidide cartea V, cap. 47.

8. Vezi cartea II, cap. VI,§18.

• IlUOTfCA

«NTRAU

UNIVEKSITAftA

LUCIAN BLAGAi alunga pe inamic. Atunci ori şeful unic, în mâinile căruia se încredinţează puterea militară, uzurpă tirania, ca Timofan’ la Corint, ori, dacă şefii armatei sunt numeroşi, ei îşi creează pentru ei înşişi şj prin violenţă o oligarhie dinastică2. Câteodată, de asemenea, de teama acestor două pericole, oligarhiile au dat drepturi politice poporului, ale cărui forţe ele erau datoare să le întrebuinţeze. In timp de pace, ca urmare a neîncrederii reciproce, încredinţează paza soldaţilor sub comanda unui şef care nu aparţine nici unui partid politic, dar care adesea ştie să devină stăpânul tuturor. Iată ceea ce făcu Simos la Larissa sub domnia Alevazilor3, care îi încredinţară conducerea şi ceea ce se văzu la Abydos4 sub domnia asociaţiilor, dintre care una era aceea a Iui Ifiade.

§10. Adesea, revoluţia are drept cauze violenţele oligarhilor înşişi unii faţă de alţii. Căsătorii, procese sunt pentru ei prilejuri suficiente ca să răstoarne statul. Am citat deja5 câteva fapte de primul fel. La Eretria6, oligarhia călăreţilor a fost răsturnată de către Diagoras, jignit în pretenţia sa de căsătorie. Sentinţa unui tribunal a pricinuit revoluţia din Heracleea7; o afacere de adulter pe aceea din Teba. Pedeapsa era meritată, însă mijlocul a fost revoluţionar, la Heracleea, contra lui Evetion, la Teba, contra lui Arhias8. Îndârjirea duşmanilor lor a fost aşa de violentă, încât au fost expuşi amândoi în piaţa publică, legaţi de stâlp.

§11. Multe oligarhii s-au pierdut prin excesul despotismului lor şi au fost răsturnate chiar de către membrii guvernământului care aveau să se plângă de unele nedreptăţi. Aşa este istoria oligarhiilor din Cnidos şi Chios. Câteodată, un eveniment cu totul întâmplător aduce revoluţia în republică şi oligarhii. În aceste

1. Timofan, fratele lui Timoleon, care a pus să-l asasineze.

2. Vezi accepţiunea acestui cuvânt la Aristotel, cartea II, cap. 7,§7.

3. Alevazii, mare familie din Tesalia, care ziceau că se trag din Hercule. Vezi şi mai sus,§5.

4. Vezi mai sus, cap. acesta,§5.

5. Vezi mai sus, cap. III,§3.

6. Eretria, oraş în Eubeea.

7. Vezi mai sus, cap. acesta,§5 şi cartea IV, cap. V,§7

8. Arhias, polemarh (comandant militar) al Tebei în 379; oligarh prieten al Spartei şi favorit al lui Agesilau. Evetion a răsturnat regimul oligarhic din Heracleea Pontică cam în acelaşi timp.

Sisteme, se impun condiţii de cens pentru intrarea în senat şi în tribunale şi pentru celelalte funcţii. Or, adesea primul cens s-a! FijJat după situaţia momentului, astfel ca să dea puterea în oligarhie numai câtorva cetăţeni şi claselor mijlocii în republică, însă când bunăstarea începe să se întindă în urma păcii ori a altor condiţii prielnice, proprietăţile, deşi-rămân aceleaşi, îşi măresc mult valoarea şi plătesc de mai multe ori censul, astfel că în cele din urmă toţi cetăţenii ajung în toate slujbele. Uneori, această revoluţie are loc treptat şi se întemeiază încetul cu încetul, fără să se bage de seamă; alteori ea se săvârşeşte mai repede.

§12. Acestea sunt cauzele revoluţiilor şi ale răzvrătirilor în oligarhii. Adaug că, în general, oligarhiile şi democraţiile se prefac în sisteme politice de aceeaşi speţă, mai curând decât în sisteme opuse. Astfel, democraţiile şi oligarhiile legale devin democraţii şi oligarhii violente; şi reciproc.