CAPITOLUL VI

§1. În aristocraţii, revoluţia poate proveni mai întâi, din cauză că funcţiile publice sunt partea unei minorităţi prea restrânse. Am recunoscut1 că acesta este un motiv de frământare şi în oligarhii, căci aristocraţia este un fel de oligarhie; şi în una şi în cealaltă, puterea aparţine unor minorităţi, deşi minorităţile acestea au în fiecare caractere dosebite. Tocmai faptul acesta face să se ia adesea aristocraţia drept o oligarhie. Speţa de revoluţie, despre care vorbim se produce aici în mod necesar mai ales în trei cazuri. Mai întâi, când se găseşte în afara guvernământului o masă de cetăţeni care, plini de mândrie, se simt prin meritul lor egalii tuturor celor ce-l încojoară, spre exemplu aceia care în Sparta se numeau parthenieni2 şi ai căror strămoşi erau deopotrivă de însemnaţi ca şi aceia ai celorlalţi spartani; s-a descoperit o conspiraţie printre ei şi guvernământul îi trimise să fundeze o colonie la Tarent.

1. Vezi mai sus, cap. V,§2.

2. In timpul primului război al Messeniei, 708 a. Chr. Vezi Strabon, cartea VI, cap. III.

§2. Apoi în al doilea rând, când oamenii eminenţi o mai prejos ca merit nimănui sunt nedreptăţiţi de către, ir sunt în situaţii mai înalte ca ale lor; astfel a fost Lysand 1°^ care-l nedreptăţiră regii Lacedemonei. În fine, când se rp ‘ Pe din orice funcţie un om de inimă, ca Cinadon2, care a în lovitura aceea îndrăzneaţă contra spartanilor sub domnia l Agesilau.

Revoluţia se mai naşte în aristocraţie şi din mizeria extrem” a unora şi din bogăţia nemăsurată a altora; iar acestea sunt urmările destul de obişnuite ale războiului. Tot asemenea a fost şi situaţia Spartei în timpul războaielor Messeniei, cum probează poemul lui Tirteu3, numit Eunomia. Câţiva cetăţeni ruinaţi de război ceruseră împărţirea pământurilor. Câteodată, revoluţia are loc în aristocraţie pentru că un anumit cetăţean care este putenic pretinde să devină şi mai puternic spre a uzurpa toată puterea în profitul său.

Aceasta a încercat în Sparta se spune, Pausanias4, general suprem al Greciei în timpul războiului mezic şi Hannon5 la Cartagina.

§3. Răul cel mai funest pentru viaţa republicilor şi a aristocraţiilor este călcarea dreptului politic aşa cum îl recunoaşte Constituţia. Ceea ce pricinuieşte revoluţia atunci este, pentru republică, faptul că elementul democratic şi elementul oligarhic nu se găsesc în proporţia cuvenită şi, pentru aristocraţie, faptul că aceste două elemente şi meritul sunt rău combinate. Însă neunirea se pronunţă mai ales între cele două elemente dintâi, vreau să spun democraţia şi oligarhia, pe care caută să le unească republicile şi cele mai multe aristocraţii.

§4. Contopirea totală a acestor trei elemente este tocmai ceea ce face aristocraţiile diferite de ceea ce se numeşte republică

1. Vezi mai sus, cap. I,§5 şi Viaţa lui Lysandru de Plutarh.

2. Xenofon, Helen. Cartea III, cap. III,§4.

3. Tirteu a fost trimis la Atena şi la Lacedemona în al doilea război a Messeniei, îr>684 a. Chr. Nu ne-a rămas poemul Eunomia.

4. Vezi mai sus, cap. I,§5 şi cartea IV, cap. XIII,§13. Vezi şi Tucidide, cartea 1, cap. 133 şi urm.

5. Vezi mai sus, cartea II, cap. VIII,§1 şi Justin, cartea XXI, cap. IV.

— Mai multă ori mai puţină stabilitate; căci se rânduiesc e aristocraţii toate guvernămintele ce înclină spre oligarhie intre republici, toate acelea ce înclină spre democraţie.

?’ rmele democratice sunt cele mai solide dintre toate, pentru că le majoritatea domină şi pentru că egalitatea aceasta de care ea se bucură în ele o face să ţină la Constituţia care le-o dă.

Boeatii, din contră, când Constituţia le asigură o superioritate oolitică, caută numai să-şi mulţumească orgoliul şi ambiţia.

§5. De altfel, în orice parte se aplică principiul guvernământului, el degenerează totdeauna, graţie influenţei celor două partide contrare, care cugetă totdeauna numai la creşterea puterii lor: republica, în demagogie; aristocraţia, în oligarhie. Or tocmai din contră, aristocraţia degenerează în demagogie, când cei mai săraci, victime ale apăsării, fac să predomine principiul opus şi republica în oligarhie; căci singura Constituţie stabilă este aceea care acordă egalitate în proporţia meritului şi care ştie să garanteze drepturile tuturor cetăţenilor.

§6. Schimbarea politică de care am vorbit s-a produs la. Thurium. Mai întâi pentru că condiţiile de cens puse funcţiilor publice fiind prea ridicate, au fost reduse, iar magistraturile înmulţite; şi apoi pentru că cetăţenii fruntaşi, în ciuda voinţei legii, acaparaseră toate proprietăţile publice, căci Constituţia cu totul oligarhică le îngăduia să se înavuţească după placul lor. Insă poporul oţelit în lupte deveni după puţină vreme mai tare decât soldaţii care îi apărau şi reduse proprietăţile tuturor celor care le aveau prea mari.

§7. Amestecul acesta de oligarhie pe care îl au toate aristocraţiile este tocmai ceea ce îngăduie cetăţenilor fruntaşi să facă averi Prea mari. In Lacedemona, toate proprietăţile s-au îngrămădit în câteva mâini şi acolo cetăţenii puternici pot să facă ce vor şi să contracteze legături de familie după interesele lor personale. Repusa din Locris s-a năruit fiindcă i-a permis lui Dionysios să se că-atorească acolo. O catastrofă asemănătoare nu s-ar fi întâmplat ni-• lQdată nici în democraţie, nici într-o aristocraţie înţelept temperată.

*Je cele mai multe ori, revoluţiile în aristocraţii se fac fără să age de seamă, printr-o distrugere nesimţită. Ne amintim că, vorbind despre principiul general al revoluţiilor, am spus1 că trebuie să mai numărăm printre cauzele care le produc deviaţiile Je principiu, chiar cele mai uşoare. Mai întâi se nesocoteşte un punct neînsemnat al constituţiei; apoi se ajunge fără greutate să se schimbe un altul, care este ceva mai grav, până ce, în cele din urmă, se ajunge să se schimbe principiul în întregime.

§8. Voi cita din nou exemplul din Thurium. O lege limita la cinci ani funcţiile de general; câţiva tineri războinici, care se bucurau de o influenţă mare printre soldaţi şi care, în dispreţul lor faţă de dregători, credeau că le pot lua lesne locurile, încercară mai întâi să modifice legea aceasta şi să dobândească prin voturile poporului, care era gata să le dea, perpetuitatea funcţiilor militare. Mai întâi, magistraţii pe care îi privea chestiunea aceasta şi care se numeau cosenatori, au vrut să se împotrivească; cu toate acestea, închipuindu-şi că această concesie va garanta stabilitatea restului legilor, ei cedară ca şi ceilalţi. Însă când, mai târziu, au vrut să împiedice schimbări noi2, n-au mai putut; şi republica deveni nu după mult timp o oligarhie violentă în mâna acelora care încercaseră cea dintâi inovaţie.

§9. Se poate spune în general despre toate guvernămintele că pier uneori din pricini lăuntrice de distrugere, alteori din cauze din afară; spre exemplu, când la porţile lor se află un stat constituit pe un principiu opus principiului lor3 sau când duşmanul acesta, oricât de depărtat este, are o mare putere. Vedeţi lupta Spartei şi a Atenei: pretutindeni atenienii răsturnau oligarhiile, pe când lacedemonienii răsturnau Constituţii democratice.

§10. Cam acestea sunt cauzele de răzvrătire şi de revoluţie în diversele speţe de guvernăminte republicane.

1. Vezi mai sus, cap. II,§3

2. Vezi mai sus, acelaşi cap.,§6.

3. Cauza aceasta a pus Franţa după revoluţie în conflict cu toată Europa, precum şi în zilele noastre pe Rusia sovietică în conflict cu toate celelalte state. Diferenţa de principii este astăzi obstacolul cel mai grav pentru pacea continentului.