CAPITOLUL VII

§1. Să cercetăm actim care sunt, pentru state în general şi pentru fiecare din ele în parte mijloacele de conservare. Un prim punct evident este că dacă cunoaştem cauzele care ruinează statele, cunoaştem şi cauzele care le conservă. Contrariul produce totdeauna contrariul şi ruina este opusul conservării.

§2. În toate statele bine constituite, grija dintâi pe eare trebuie s-o avem este să nu ne îndepărtăm în nimic de lege şi să ne ferim cu cea mai mare băgare de seamă de a-l aduce vreo vătămare cât de uşoară. Ilegalitatea sapă pe tăcute statul, după cum mici cheltuieli, repetate adesea, ruinează în cele din urmă averile. Nu se bagă de seamă pierderile încercate; pentru că oamenii nu le suferă deodată, ele scapă observării şi înşală cugetul, ca paradoxul acesta al sofiştilor: „Dacă fiecare parte este mică şi întregul trebuie să fie mic,. Or aceasta este o idee care este totodată o idee în parte adevărată şi în parte falsă, căci totalitatea, întregul nu este mic, ci numai se alcătuieşte din părţi care sunt mici. Trebuie deci să se prevină aici răul de la origine, în al doilea rând, nu trebuie să ne încredem în aceste înşelăciuni, în aceste sofisme ce se urzesc contra poporului; faptele sunt de faţă spre a le condamna necondiţionat. Am spus mai sus1 ce înţelegem prin sofisme politice.

§3. Dar ne putem convinge că multe aristocraţii şi cfiiar câteva oligarhii îşi datoresc durata lor mai puţin perfecţiunii Constituţiei lor, cât purtării prevăzătoare a guvernanţilor, atât în relaţiile lor cu cetăţenii, cât şi cu colegii lor; atenţi a evita orice nedreptate cu privire la aceia care sunt înlăturaţi din funcţii, ei nu uită niciodată să cheme pe şefii lor la mânuirea afacerilor, ferin-du-se de a jigni în prejudecăţile lor de consideraţie pe cetăţenii care o pretind şi masele, în interesele lor materiale; mai ales păstrând între ei şi printre toţi aceea care iau parte la administraţie

1. Carte^ VI, cap. X,§6.

Forme cu totul democratice; căci între egali, acest principiu al egalităţii, pe care democraţii cred că-l găsesc în suveranitatea majorităţii, nu este numai just, ci mai este şi util.

§4. Dacă deci membrii oligarhiei sunt numeroşi, va fi bine ca mai multe din instituţiile care o alcătuiesc să fie cu totul populare; ca, spre exemplu, magistraturile să dureze numai şase luni, pentru ca toţi oligarhii care sunt egali între ei să le poată exercita pe rând. Chiar prin faptul că sunt egali, ei formează un fel de popor; şi aceasta este într-atât de adevărat, încât se pot ridica, cum am spus, demagogi dintre ei. Această durată scurtă a funcţiilor mai este un mijloc de a preveni, în aristocraţii şi oligarhii, dominaţia minorităţilor violente1. Când cineva rămâne puţin timp în funcţii, nu îi este aşa de uşor de a face răul ca atunci când rămâne timp îndelungat. Numai durata prea mare a puterii aduce tirania în statele oligarhice şi democratice. Sau şi într-o parte şi într-alta, singuri cetăţenii puternici ţintesc la tiranie: aici demagogii, acolo membrii minorităţii ereditare; sau năzuiesc spre tiranie unii magistraţi învestiţi cu o putere mare, după ce au exercitat-o timp îndelungat.

§5. Statele se conservă nu numai fiindcă pricinile de ruină sunt îndepărtate, dar câteodată şi fiindcă ele sunt iminente; frica face atunci ca guvernanţii să se ocupe cu îndoită grijă2 de afacerile publice. Astfel, magistraţii care ţin la păstrarea Constituţiei trebuie câteodată, presupunând foarte apropiate primejdii îndepărtate, să deştepte temeri de felul acesta, pentru ca cetăţenii să vegheze ca o strajă de noapte şi să nu părăsească paza cetăţii. Pe lângă aceasta, trebuie să se încerce a preveni luptele şi neînţelegerile cetăţenilor puternici numai prin mijloace legale şi de a-l apăra pe aceia care sunt în afară de ceartă mai înainte ca ei să ia parte personal la ea. Dar a recunoaşte astfel simptomele răului nu e dat primului venit, ci pătrunderea aceasta o are numai omul de stat.

§6. Pentru a împiedica, în oligarhie şi în republică, revoluţiile pe care le poate cauza cantitatea censului, când el rămâne

1. Vezi mai sus, cartea VI (4), cap. V,§1.

2. Vezi Montesquieu, L ‘Esprit des Lois, cartea VIII, cap. V, care face aceleaşi constatări.

Neschimbat în mijlocul creşterii generale a numerarului, se cuvine a revedea cotele, comparându-le cu trecutul fie în toţi anii, în statele în care censul este anual, fie, în statele mari, la fiecare trei sau cinci ani. Dacă veniturile au crescut ori au scăzut în comparaţie cu cele ce au servit la început de bază drepturilor politice, trebuie, în virtutea unei legi, să se ridice ori, respectiv, să se coboare censul; a-l ridica proporţional bogăţiei publice, dacă ea a crescut, iar în caz de micşorare, a-l scădea într-o măsură egală.

§7. Dacă se nesocoteşte această precauţie în statele oligarhice sau republicane, se stabileşte îndată în acestea o oligarhie, iar în celelalte guvernământul ereditar şi violent1 al unei minorităţi; sau demagogia ia locul republicii, iar republica sau demagogia ia locul oligarhiei.

Un punct deopotrivă de important pentru democraţie, oligarhie, într-un cuvânt pentru orice guvernământ, este de a veghea ca nici o superioritate disproporţionată să nu se ridice în stat, de a da funcţiilor puţină însemnătate şi o lungă durată, neatribuindu-le dintr-o singură dată o autoritate prea întinsă; căci puterea corupe pe cineva şi nu toţi oamenii sunt capabili de a suporta prosperitatea. Dacă nu s-a putut organiza puterea pe aceste baze, cel puţin trebuie să ne ferim de a o lua înapoi deodată, după cum s-a dat în mod neprevăzător; trebuie s-o restrângem puţin câte puţin.

§8. Dar mai ales chiar printre legi trebuie să se prevină formarea acestor superiorităţi de temut care se sprijină pe mărimea averii şi pe forţele unui partid numeros. Când n-a fost posibil a le împiedica să se formeze, trebuie a face astfel încât ele să se ducă în străini să-şi desfăşoare însemnătatea lor. Pe de altă parte, pentru că inovaţiile se pot introduce mai întâi în moravurile particularilor, trebuie să se creeze o magistratură însărcinată a supraveghea pe cei a căror viaţă nu este în acord cu Constituţia2:

1. Vezi mai sus, cartea VI (4), cap. V, ş 1.

2. Motivul acesta a creat la Roma cenzura. Aristotel a ghicit, fără a avea un exemplu înaintea ochilor, însemnătatea ce putea căpăta o asemenea magistratură într-o republică bine guvernată. Vezi Rousseau, Contractul Social, cartea IV, cap. VII. Platou a propus cenzura numai pentru magistraţi, dar el a organizat cu multă grijă responsabilitatea puterii, despre care Aristotel n-a vorbit deloc. Vezi Legile, cartea XII, pag. 945-6.

În democraţie, cu principiul democratic, în oligarhie, cu principiul oligarhic. Această instituţie s-ar introduce de asemenea în toate celelalte guvernăminte. Pentru motive de acelaşi ordin nu trebuie a se pierde niciodată din vedere creşterea prosperităţii şi a averii pe care o pot dobândi diversele clase ale societăţii; iar mijlocul de a preveni răul este de a încredinţa elementelor opuse din stat puterea şi mânuirea afacerilor; înţeleg prin elemente opuse pe de o parte pe oamenii de seamă şi plebea, iar pe de altă parte pe săraci şi bogaţi. Trebuie să avem grijă ori de a strânge într-o unire desăvârşită1 pe săraci şi bogaţi, ori mai bine să întărim clasa mijlocie; căci numai aşa se împiedică revoluţiile ce se nasc din inegalitate.

§9. Iată o preocupare de căpetenie în orice stat: trebuie procedat astfel, prin legiuire sau prin orice alt mijloc tot aşa de puternic, încât funcţiile publice să nu îmbogăţească niciodată pe aceia care le deţin. In oligarhii mai cu seamă, lucrul acesta este de cea mai mare însemnătate. Masa cetăţenilor nu se revoltă atât din pricină că este înlăturată de la funcţii, înlăturare care se compensează pentru ei cu folosul de a-şi vedea de treburile proprii, cât se indignează la gândul că magistraţii fură banul public; căci atunci au două motive de a se plânge, pentru că ei sunt lipsiţi în acelaşi timp şi de putere şi de profitul pe care îl aduce.

§10. O administraţie cinstită, când se poate întocmi în stat, este chiar singurul mijloc de a face să coexiste în stat democraţia şi aristocraţia, adică a recunoaşte cetăţenilor de seamă şi mulţimii pretenţiile lor respective. Într-adevăr, principiul popular constă în facultatea dată tuturor de a ajunge în slujbe; principiul aristocratic constă în a le încredinţa numai cetăţenilor fruntaşi. Această combinaţie se înfăptuieşte când slujbele nu sunt lucrative. Atunci, săracii, care n-ar avea de câştigat nimic, nu vor năzui la putere şi

1. Astfel, în timpul revoluţiei franceze, starea a treia se îmbogăţise şi se luminase mult, fără ca clasele privilegiate ori regalitatea să fi prins de veste. Ar fi fost cuminte să i se recunoască o parte în conducerea afacerilor publice, iar sistemul acela început de departe şi urmărit statornic ar fi îndulcit desigur marea catastrofă, unde pieri monarhia şi nobilimea. Aceeaşi aplicaţie la revoluţia rusă din 1917. Guvernul ţarului, nefiind în stare să-şi cunoască clar interesele de a chema la viaţa publică treptat marea masă a poporului, s-a prăbuşit împreună cu monarhia în catastrofa uriaşă la care am asistat cu toţii.

Îşi vor vedea mai bine de interesele lor personale; bogaţii vor putea primi puterea, pentru că ei n-au trebuinţă să-şi mărească averea jefuind avuţia publică. În modul acesta, săracii se vor îmbogăţi văzându-şi de treburile lor, iar clasele de sus nu vor fi silite să asculte de primii veniţi.

§11. De altfel, spre a evita delapidarea banului public, să se hotărască a se da socoteală în faţa tuturor cetăţenilor adunaţi şi a se afişa copii1 după ele în fratrii, în cantoane şi în triburi; şi pentru ca magistraţii să fie integri, să fie răsplătiţi cu onoruri cei care se disting prin buna lor administraţie.

În democraţii trebuie a se împiedica nu numai faptul ca cetăţenii să ajungă a împărţi avuţia bogaţilor, dar şi uzufructul ei, ceea ce în câteva state are loc prin mijloace indirecte. Este de asemenea mai bine să nu se dea voie bogaţilor să ajute la cheltuielile publice însemnate, dar fără folos real, ca reprezentaţiile teatrale2, serbările făcliilor3 şi alte cheltuieli de felul acesta.

§12. În oligarhii, din contră, grija guvernului trebuie să fie foarte vie pentru săraci; iar dintre slujbe, trebuie să li se dea acelea care sunt plătite. Trebuie să se pedepsească orice injurie a bogaţilor contra lor mai aspru decât injuriile bogaţilor între ei. Sistemul oligarhic mai are şi un interes foarte mare ca moştenirile să se dobândească numai prin drept de naştere, iar nu cu titlu de donaţie şi să nu se poată cumula niciodată mai multe. Prin mijlocul acesta, într-adevăr, averile tind a se nivela şi mai mulţi săraci ajung la bună stare.

§13. O instituţie deopotrivă folositoare oligarhiei şi democraţiei este de a asigura egalitatea sau chiar întâietatea, în ce priveşte toate slujbele care nu sunt de primul rang în stat, cetăţenilor care deţin o mai mică parte din puterea politică: în democraţie, bogaţilor; în oligarhie, săracilor. Cât priveşte aceste

1. In Atena, conturile statului erau gravate pe piatră şi expuse în public, ca şi decretele poporului.

2. Se ştie că în Atena corurile de muzică şi dansurile erau întreţinute din cheltuiala cetăţenilor bogaţi.

3. Erau nişte serbări în care se tăceau curse cu făclii în mână, lampadoforiile. Vezi Cicero, De officiis, cartea II, cap. LIV.

I; înalte funcţii, ele trebuie să fie, toate sau cel puţin cea m ‘ parte, încredinţate numai în mâna cetăţenilor care se buc -drepturilepolitice.

§14. Exercitarea funcţiilor supreme cere de la cei ce le d trei calităţi: mai întâi, un patriotism sincer faţă de Constitut’ ‘ mare deşteptăciune în afaceri şi, în al treilea rând, o virtute î cinste potrivită, în fiecare speţă de guvernământ, cu principiul special pe care el se bazează; căci dreptul variind1 după diversei Constituţii, trebuie ca şi justiţia să se modifice după fiecare din ele. Dar aici se pune o întrebare. Cum trebuie să hotărâm şi să alegem când toate calităţile cerute nu se găsesc reunite în aceeaşi persoană? Spre exemplu, dacă cutare cetăţean, înzestrat cu mare talent militar, este necinstit şi puţin devotat Constituţiei şi dacă cutare altul, foarte cinstit şi partizan sincer al Constituţiei, nu are capacitate militară, pe care din doi să-l alegem?

§15. În acestea, se pare că trebuie să ne silim a cunoaşte bine două lucruri: care este calitatea vulgară şi care este calitatea rară. Astfel, pentru gradul de general, trebuie să ne orientăm mai mult după experienţa lui decât după cinste, căci cinstea se găseşte mult mai lesne decât talentul militar. Pentru paza tezaurului public, se cuvine să luăm cu totul altă hotărâre. Funcţiile de vistiernic reclamă mult mai multă cinste decât au cea mai mare parte a oamenilor, pe câtă vreme doza de pricepere necesară spre a le împlini este foarte comună. Dar, va putea zice cineva, dacă un cetăţean este totodată foarte capabil şi devotat Constituţiei, la ce să-l mai ceri pe deasupra şi virtute? Cele două calităţi pe care le posedă nu-l vor fi îndestulătoare spre a lucra bine? Nu, fără îndoială, fiindcă aceste două calităţi eminente pot fi reunite cu patimi neînfrânate. Oamenii, chiar în interesele lor proprii, pe care le cunosc şi le iubesc, nu se servesc totdeauna prea bine pe ei înşişi; cine garantează că nu vor face acelaşi lucru uneori şi când va fi vorba de interesul obştesc?

§16. În general, orice parte din legiuire care, după teoriile noastre, sprijină principiul însuşi al Constituţiei este esenţia’ conservării statului. Dar obiectul cel mai important este, precum 1. Vezi cartea III, cap. V,§8,§9 şi urm.

Netat acest lucru deseori1, de a face partea cetăţenilor care i năstrarea Constituţiei mai puternică decât aceea care vrea tin li P.

~a ea eiŞ’ mai Presus de orice, guvernanţii trebuie sa se

— Ască mai ales de a nesocoti ceea ce neglijează astăzi toate emămintele corupte, adică moderaţia şi măsura în toate ‘ rurileMulte instituţii în aparenţă democratice sunt tocmai elea care ruinează democraţia; multe instituţii care par oligarhice distrug oligarhia.

§17. Când se crede a se fi descoperit principiul unic al virtuţii oolitice, guvernanţii îl împing orbeşte până la exces2, dar greşeala este grosolană. Astfel, în obrazul omenesc, nasul, chiar de se depărtează de linia dreaptă, care este cea mai frumoasă, spre a se apropia de cel acvilin şi de cel cârn, poate totuşi să rămână destul de frumos şi plăcut; dar dacă s-ar împinge deformarea aceasta peste măsură, s-ar lua mai întâi părţii acesteia măsura justă ce trebuie să aibă şi, în fine, ea ar pierde orice aparenţă de nas, din cauza dimensiunilor sale proprii, care ar fi monstruoase şi din cauza dimensiunilor prea mici ale părţilor vecine. Această observaţie, care s-ar putea aplica deopotrivă la oricare altă parte a obrazului, se aplică necondiţionat şi tuturor speciilor de guvernăminte.

§18. Democraţia şi oligarhia, chiar de s-ar depărta de Constituţia perfectă, pot fi constituite destul de bine spre a se menţine; dar dacă se exagerează principiul uneia ori alteia, mai întâi se vor face din ele guvernăminte mai rele, pentru ca în cele din urmă să fie reduse a nu mai fi deloc guvernăminte. Trebuie deci ca legiuitorul şi omul de stat să ştie a distinge bine printre măsurile democratice sau oligarhice pe acelea care conservă şi pe acelea care ruinează democraţia sau oligarhia. Nici unul din aceste guvernăminte n-ar putea fi şi nu s-ar păstra fără a cuprinde m sânul său bogaţi şi săraci. Dar când egalitatea vine să niveleze averile, Constituţia se schimbă în mod necesar; şi voind să se ‘strugă anumite legi făcute în vederea anumitor superiorităţi Politice, se nimiceşte o dată cu ele şi însăşi Constituţia.

‘• Vezi cartea VI (4), cap. X,§1; vezi şi cartea [II, cap. XII,§5, unde se i ea VI «Pnmă idei analoge.

Vezi Platon, Legile, cartea III, pag. 698 şi urm.

§19. Democraţiile şi oligarhiile săvârşesc aici o deopotrivă de gravă. In democraţii, unde mulţimea poate f *” mod suveran legile, demagogii, cu atacurile lor neîntre ‘n” contra bogaţilor, împart totdeauna cetatea în două tabere «! Vreme ei ar trebui să pară în cuvântările lor preocupaţi num ‘ h interesele bogaţilor, după cum în oligarhii guvernământul ar treh i să pară că are în vedere numai interesul poporului. Oligarhi’ trebui mai ales să înceteze de a face jurăminte ca acelea pe care 1 fac astăzi1, căci iată jurămintele pe care ei le fac în zilele noastr în câteva state: „Voi fi duşmanul statornic al poporului; îj voi face tot răul ce i-l voi putea face”. Lucrul ar trebui conceput într-un mod cu totul opus şi, luând o mască cu totul diferită, să spună tare în jurămintele de acest fel: „Nu voi face niciodată nici un rău poporului”.

§20. Punctul cel mai important2 dintre toate acelea despre care am vorbit pentru stabilitatea statelor, deşi este nesocotit pretutindeni în zilele noastre, este de a conforma educaţia cu principiul însuşi al Constituţiei. Legile cele mai utile, legile sancţionate de aprobarea unanimă a tuturor cetăţenilor devin cu totul iluzorii dacă moravurile şi educaţia nu corespund principiilor politice: democratice, în democraţie; oligarhice, în oligarhie; căci trebuie să se ştie bine că dacă un singur cetăţean este fără disciplină, statul însuşi ia parte la această dezordine.

§21.0 educaţie conformă Constituţiei nu este aceea care ne învaţă a face tot ceea ce place fie membrilor oligarhiei, fie partizanilor democraţiei, ci este aceea care ne învaţă să putem trăi sub un guvern oligarhic sau sub un guvern democratic. In oligarhiile de acum, fiii oamenilor de la putere3 trăiesc în desfătare, pe când fiii săracilor se oţelesc în muncă şi în osteneli şi capătă dorul şi puterea de a face o revoluţie.

Listele

1. Stobeu, Sermo 41, jurământul tinerilor atenieni când erau înscrişi în cetăţeneşti.

2. Aristotel, convins de importanţa politică a educaţiei, îi consacră o carte Ş jumătate. Montesquieu, toată cartea a IV-a din L ‘Esprit des Lois. Rousseau a scris Emile. Convenţia organizează în Franţa întâia oară instrucţia publică. Vezi mai jo. Cap. IX,§2.

3. Vezi mai sus, în capitolul acesta,§8, câteva reflecţii asemănătoare.

§22. În democraţii, mai ales în acelea care par constituite în

J ce] mai democratic, interesul statului este iot aşa de rău tes pentru că lumea îşi face aici o idee foarte falsă despre rtate. După părerea comună, cele două caractere distinctive

I democraţiei sunt suveranitatea celui mai mare. Număr1 şi rbertatea. Egalitatea este dreptul comun, iar această egalitate onstă tocmai în faptul că voinţa majorităţii este suverană. Aşa fiind libertatea şi egalitatea se confundă în facultatea lăsată fiecăruia de a face tot ce voieşte: „Totul după plac”2, cum zice

Euripide. Acesta este un sistem foarte primejdios, fiindcă nu.

Trebuie ca ascultarea statornică de Constituţie să apară cetăţenilor ca o sclavie; din contră, ei trebuie să găsească în ea salvarea.

Deci am enumerat aproape complet cauzele de revoluţie şi de ruină, de mântuire şi stabilitate pentru guvernămintele republicane.