Trântorul

Spune, spune, mică-Albină,

Încotro mergi acum trează,

Când a soarelul lumină

Pe cest câmp, nu scânteiază?

Încă tremură pe foaie

În munți roua și prin râpe;

Nu te temi să ți se moaie

Delicatele aripe?

Încă florile-nmiite,

Stând în umbră tupilate,

Țin închise și-nvălite

Bobocelile plecate.

De ce zbori ca o săgeată,

Care aerul despică?

D-unde vii tu mânecată

Și-ncotro, Albino mică?

Lină-i viața mea și bună,

Fără multă osteneală;

Cele care alți adună

Prânz îmi dau, chivernisală.

Așa trântorii urmară,

Am trăit așa tot bine;

Nu căra la alții ceară,

Suge mierea ca și mine!

Albina

Zice-Albina-n repegiune:

Lucru toate-nvinge-n lume;

De voiești, zburând, ț-oi spune

A mea sistemă și nume.

Eu-s Albina românească,

Al meu doru-i și-a mea lege,

Pre câmpia pământească

Din flori miere a culege.

Ale mele surioare,

Când abia se luminasă,

Dulce pârgă de pe floare

O cărau de mult acasă.

Eu de farmăc amorțită

Zăcui timpuri multe-aice

Și abia mă simt trezită

În acest minut ferice.

Aleu, lucru mult m-așteaptă!

Multe câmpuri voi petrece;

Unde soarta te îndreaptă,

Mergi și tu, că timpul trece!

Și mă lasă-n a me cale

S-adun ceară, dulce miere,

Că de-a mele și de-a tale

Zile, samă ni vor cere!