Pictori plini de sumeție,

Ce-aratați pe-a iernei zână

Sub figura d-o bătrână,

Tremurați de-a ei mânie!

De-nsuși Ercules, mai tare,

Prin ea râul zace-n fieră,

Ș-a ei singură suflare

Schimbă toate-n atmosferă.

Ea invită pre pământ

Pre turbatul ager vânt,

Lui Zevs tunetu-nfrânează

Și a fulgerilor rază.

Însă dac-a ei putere

Ne aduce-atâta frică,

Ea prin liniștea, ce-i fiică,

Ne revarsă mângâiere.

Ea d-ospețe-i dătătoare

Ș-alinează-a vieței haos;

Timpuri alte-s de sudoare,

Iarna-i timpul de repaos.

Ea din Olimp ni adună

Pe-Amor, Bahus și pre Gioc,

Și când viforile sună,

Ii ni-aprind în inimi foc

Că în van a verei doamna

De spici și de flori să-ncinge,

Ni surâde în van toamna,

C-a lor poame iarna strânge!