O, tu, pictură netedă

A mânei lui Apele,

Ce figurezi avidoma

Icoana feței mele!

O, mângâiere singură

De amorata zină,

De când o lege barbară

De dânsa mă dezbină!

Mergi-unde cu haritele

Dulce-Amor domnează,

Und-al meu cuget ș-inima

De-apurure viază.

Ascunsă sub aripele

Lui Cupidon, mergi iute;

El te-a scuti cu armele

Ce-n Olimp sunt temute.

Atinsă-i fi de mânele

Doritei doamne mele

Și te-or privi luminele

Acelor vie stele.

Pre tine vor să mângâie

Mii fericiri dorite;

De sărutări adapă-te,

Ce mie-mi sunt oprite.

Încunguirată-n negură

De un suspin fierbinte,

Martoră-i fi de gemete,

De tristele cuvinte.

În acel sân al crinului,

Când te-i afla ferice,

Zi-i: Ce nu poate-asemene

Să fie-Alvir aice?

Că el, cu dulce zicere

Ș-a inimei văpaie

Ar usca cele gemene

A plânsului pâraie.

Ar alina ursitelor

Neomenita lege,

Cu amorate buzele

Suspinul ar culege.

Și mie lin luceafărul

Din ceri va să-mi străluce,

Când dulce-a fi d-o patimă

Aminte a-și aduce.

Dar vor veni doritele

Zile d-o lină soartă,

Că, cu Amor, și muzele

De grijă mie-mi poartă!