Cercând Vinerea odată pe Amorul fugător,

Zicea: Dacă oarecine întâlni-va pe Amor,

Vagabond acel e fiu-mi, care umblă-n rătăcire,

Al meu este mic fugarul; cine-mi dă de dânsul știre,

Va lua o sărutare de la Afrodita-n dar,

Iar acel ce mi-l aduce, să aștepte ș-un alt har.

Spre-a cunoaște pe rebelul, următoare semne fie

Ce descopăr a lui formă între alți copii o mie:

A lui față nu-i pre albă, ce cam roșă; ochii săi

Sunt sumeți, străbat departe, varsă rază cu scântei.

Mintea-i este șugubeață, vorba-i plină de plăcere,

Alte-n gând și alte zice, rostu-i curge chiar ca miere.

Dar îndată ce să mânie și să-nvită-a lui venin,

De o barbară urgie ș-artifiții este plin.

Niciodată adevărul a lui gură nu răsună,

De-i și prunc, înșală foarte, câte spune e minciună,

Și în miezul jucăriei se arată încruzit.

E bălan la păr, la aer e măreț și înmândrit,

Mici sunt degetele sale și mânuța-i delicată,

Însă-n departare-aruncă și împunge-a lui săgeată.

O aruncă-n departare, uneori peste Aheron,

Unde-n sânul se înfige a-ncruzitului Pluton.

Nici un strai Amorul poartă, dar secretă și ascunsă

A lui inimă trufașă la toți ochi e nepătrunsă.

Nesfiit de juni și fete, ca porumb înaripat,

De la unul cătră altul zboară-Amorul nencetat.

Veneticu-acela oaspe foișorul cu văpaie

Îi aprinde și-l așază în străine mănuntaie.

Un mic arc în mână duce și din micu-acela arc

Nevăzute la vedere mii săgeți tot se descarc.

De pe umăr i s-anină, pe cordele aurite,

Cucura ce este plină de săgeți foart-ascuțite

De respect lipsit Amorul, de mustrări netemător,

Chiar pe mine, a lui mamă, mă încruntă multe ori.

C-un cuvânt, el e sălbatic, purure-i plin de trufie,

Mai ales spr-altor osândă poartă-n mână o făclie,

Care-aprinde, arde toate, în bordei și în palat;

De puteți pe el aprinde, rog aduceți-l legat.

Nu cumva în a lui spaimă ca să-i dați vreo mângâiere,

De-ți vedea cu mii suspinuri vărsând lacrimi de durere;

Feriți cursa lui când râde, trageți-l făr-a-l scapa,

Apărați-vă de dânsul, de-a voi a săruta;

Sărutare-i este farmec, plâns-altor e bucurie,

Venin este a lui gură, ce nu are doctorie.

De va zice: Iacă arma, vi o dau cu jurământ!,

N-o atingeți, aveți teamă de-ndulcitul său cuvânt.

Vă feriți ca d-un balaur despr-a lui ademenire,

Foc ascuns a sale daruri ș-aduc inimei pieire!