Neaua-n pământ ascunsu-s-au

Și ceriu-i făr de nori,

Se-nvăsc din nou iar arborii

De frunze și de flori.

De-acum nu cade turbure

Apa din stânci în văi,

Râul cu line murmure

Curge pre-a sale căi.

Că-s toate-aice trainice

Anul ne-arată chiar,

Stelile apuindu-se

Din nou în ceri răsar,

Și în căzuta epohă

Se-nnoiesc toate iar,

Dar cii ce-nghite tartarul

Mai mult nu mai răsar.

Ori cine dintre oameni

Ursita a întors,

Ca să nu taie Lahesis

Ce Atropo a tors?

O, nebunii fantastice

Dorirea a-și ținti

În cugete nesigure,

Având toți a muri!

Deșerte-s măgulirile

Ce trec preste pământ

Ca o săgeată repede

Pe aripe de vânt!

Deci, la ceresc repaosul

Ținteasc-al nostru dor,

Precum la dulcea patrie

Gândește-un călător!