La frumusețe și la minte

Nici o giună-i samana,

Vrednică de-a ei părinte;

De Decebal, ea era.

Dar când Dacia-au împilat-o

Fiul Romei cel mărit,

Pre cel care-ar fi scapat-o,

De-a iubi a giuruit.

Traian vede astă zână;

Deși e învingător,

Frumuseței ei se-nchină,

Se subgiugă de amor.