El petroasa ei icoană

Nu-ncetează a iubi,

Pre ea pune-a sa coroană

Nici se poate despărți.

Acea piatră chiar vioaie

De-aburi coperă-a ei sîn,

Din a ei plâns naște ploaie,

Tunet din al ei suspin.

O ursit-o priveghează,

Și Dochia deseori

Peste nouri luminează

Ca o stea peste păstori.