Pe când frigul domnea-afară,

Vizitele merg și vin,

Toată ziua, pănă-n sară,

Focu-ardea în un cămin, ⁸

Dar salonul fiind mare,

Era încă tot răcoare.

Oaspeții, deci, boieri, dame,

Bătrâni, tineri, fiice, mame,

Să se încălzească vin

Mai aproape de camin.

Cel ce nu-ncape se-mpinge

De-a-l pute macar atinge,

Și caminul împreună

Mai mulți curtezani ș-adună.

Șoptituri, străine zise

De la ii deș-auzise,

De-nteres au de amor,

Și de intrigi multe ori,

El, discret ⁹ , da vorbei drum

Pe-unde ieșea al său fum.

Înmândrit caminul dar

De-așa post de secretar,

Și căldura, har străin,

Socotind spirt de camin,

Cu dispreț el tot privea

Peste scauni, canape,

Ca pojâjie de casă

În ungherul ei rămasă.

Dar a lui orbire ține

Pănă primăvara vine.

Cald fiind în orice loc,

Nu se face-n camin foc;

La ferestrile deschise

Oaspeții se-ndesuise,

Și caminu-acum răcit

Se văzură părăsit.

Atunci, târziu, înțălege

Cele ce favorul drege,

Că acii ce-l cungiura

Focului se închina.

Când vei pierde-un har străin,

Vei păți c-acel camin!