Ursul care apoi vine

Foarte-i mulțămit cu sine

I se pare, după modă,

Pe elefant a-l reforma,

A-l lungi puțin la coadă

Și urechea a-i mai scurta.

Elefantul, ce se știe

Că e plin de-nțelepție,

Critică pe-a mării chit

Că mult pește au înghițit.

De altă parte o furnică,

Ce se crede un colos,

Chiar pe lindenea critică

Că n-aduce vrun folos.

După aceea s-au chemat

Din pământului popoare

Cât-un ales deputat

Ca să spuie ce le doare.

Dar ș-aici s-au înțăles

Că a fiecărui lege

Este propriul interes,

Pre care de bun alege.

Să văzu deci neputință

A preface vro ființă.

Că a lumei Împărat,

Când pre om au fabricat,

Celui tont și lui ghibaci

O păreche au dat desaci,

Ca zmintelele nebune

În acii desaci s-adune.

Dar omul a lui pacate,

Ca la ochii săi s-ascundă,

În desacul de la spate

Totdeauna le-acufundă,

Iar cele străine sminte

În desacul dinainte.