Cătră un scop de iute alergi,

Nu agiungi, de-ncet nu mergi.

Iepurile ș-o țăstoasă

Ni dau prubă curioasă.

Zis-au broasca cea târzie

Iepurelui sprintinel,

Că ea, pășind cătinel,

Mult mai sigură a să vie

Și mai iute la un scop,

Decât dânsul în galop.

Încât pus-au rămășag

Ș-au ales de țântă un fag.

Iepurile, care crede

Că puterea-n călcăi șede,

I-au zis: Ți-ai ieșit din minte,

Soro, pas tu înainte!

De-oi purcede la asalt

Sunt la țântă într-un salt.

Văzând țânta apropietă

Și țăstoasa-ngreoietă,

Iepurele, după un pas,

Stă și rumigă-n popas,

Înainte face doi

Și atâția pași napoi.

Mai zburda,

Adulmeca,

Tot la umbra lui visa, ¹⁰

Își bătea de broască gioc

Că încet pășea din loc.

Când din a lui fantazie

Iepurele s-au trezit,

Nenea broască cea târzie,

Neabătută-n calea sa,

Pe încet, dar tot urma,

Ș-agiungând întăi la fag

Prinde a ei rămășag.

Apoi iepurelui zice:

Tinerel ești, vinetice,

Nu-i de-agiuns a fi ușor,

Mintea-n cap stă, nu-n picior!

Oare ce ai face, frate,

De ai purta ș-o casă-n spate?

Iași, 12 noiembrie 1857