În a vieței zile scurte, de suspin și grijă pline,

Fiilor de un părinte trai de frați ni se cuvine;

S-agiutăm unul pre altul sarcina a o purta,

Fiecare om nu poate să rădice partea sa;

Dușmani mii ni împresoară sub o mască ipocrită,

În o viață amărâtă, însă pururea dorită;

Ah, plăcerea iute fuge ca o umbră trecătoare,

Iar durerea, grija, dauna între noi sunt stătătoare.

Inima cea rătăcită, fără razim ș-agiutor.

De dorință vie arde, sau îngheață deseori.

Nime dintre noi trăit-au fără lacrimi și durere,

Farmecele societății ni-aduc scurtă mângâiere.

Să nu-nveninăm dulcimea ce-n picături ni se dă,

Medețină slabă foarte pentru pătimire grea.

Când urmează între oameni lupta cea răpuitoare,

Pare-mi-se a vede hoții, osândiți la închisoare,

În loc să-mblânzească soarta ce acolo i-au aruncat,

Între ii combat cu fere de care s-au ferecat.