Lângă-o curte boierească, în grădină minunată,

Un castor ș-a sa familie trăia-n apa cea curată,

De mănunți fii și fiice avea câte o păreche,

Casa lui era de bârne, dup-a țărei modă veche.

Ostenind cu ghibacie

Și păzind iconomie,

Spre nutreț ave-n camară

Tot producturi de la țară:

Frunză, scoarță, nuci și ghindă,

La prânz, cină și merindă.

Cu această rânduială

Trăiau fără de sminteală

În duratul foișor

Acii soți cu fiii lor

Fericiți, d-ar fi urmat

Cu cest metod măsurat,

Ce din neam în neam de fire

Li s-au dat spre moștenire,

Și-n repaos gios trăind,

Mai presus n-ar fi dorind.

Dar o pildă prea străină

De-a lor sistemă-i dizbină;

Din apoasa lor camară

Ieșia adeseori,

Pe răcoare, cătră sară,

Cu soția-cel castor,

Și primblându-se prin lac

Scotea-n aer a lor cap.

Lua aminte și vedea

Ce la curte se dregea,

Cât-armonie, lumină,

Se lățea prin cea grădină,

Cum prin înflorit parter,

Cu-nvățatul guverner,

Tineretul boierin

Dialect vorbea străin.

La aceste luând sama,

A castorului madama

Începu la soț să zică:

Oare știi de ce, frățică,

Firea e deosăbită

Într-un om și într-o vită?

Educația totdeauna

O preface în mai bună.

Pentru ce din castorași

Să nu facem cuconași?

Frate, să luăm, te rog,

Dupr-a modei reglement,

La copii de pedagog

Pe o vită cu talent!

Când în astă sfătuire

Stă să deie-o hotărâre,

Li s-arată lângă mal

Veneticul papagal,

Având pene verzi și mure,

Ce din gros scăpând afară

Și zburând din țară-n țară,

După multe avanture,

Parcă înadins chemat,

Prest-un ram s-au așezat.

Și s-arete că nu-i mult,

Vorovind aice cu sine

Cuvințele tot streine,

La castori mult au plăcut,

Că avea și o figură

Plină de învățătură.

Castoreasă, cu mirare,

Cătr-a ei bărbat au zis:

Papagalul mi se pare

Al său plisc când au deschis

Că așa au răsunat

Ca mentorul din palat.

Buna soarte mi-l trimete

Pentru fiii mei și fete;

Să luăm în casă-ndată

Astă pasăre-nvățată!

Ca bun foarte-au fost castorul, a ști încă să cuvine,

Câte-i propunea femeia, el la toate zicea: bine!

Încât, fără advocat,

Învoiala au urmat

Ș-un contract s-au iscălit,

Unde chiar s-au lămurit:

Datoria

Și simbria

Celui ce pre fii învață,

Hotărându-i pe viață

Și o pensie prea bună

De castană și d-alună.

Iată curs-acum începe

În principii să-l adăpe

Guvernorul papagal,

Dizvălind a lui moral.

În timp nu îndelungat

Pre castori au învățat,

Cu deplină sârguință,

Papagalilor știință:

Cum să salte, să se strâmbe,

Fără noime-a vorbi limbe,

Capu-ascunde sub aripe,

Cum să șuiere, să țipe,

Cum să de din cap, din coadă,

Și mii lucruri de plăcere

De bun ton și tot de modă.

Dar nu lungă mângâiere

Din metodul învățat

Cii părinți au fost gustat,

Căci îndată ce din mici

Au crescut castori voinici,

S-au văzut că ii o mie

Știau lucruri frumușele,

Numai nu știau acele

Ce castorii au să știe.

Căci de casnic interes

N-avea gust, nici înțăles.

Când părinții s-au trezit,

Au scăzut ș-au bătrânit,

N-avea cine să li deie

Bârne pentru-a lor bordeie;

La hambare nime cară

Provizioane de la țară.

Și părinții cii ușori

Pentru-aceea-au scăpătat,

Că pre fiii din castori

Papagali au înformat.