Urma ceartă dineoare între ochi ș-un nas vecin,

Cui din doi, după dreptate, ochelarii se cuvin?

Advocat se făcu limba și pe nas îl apăra,

Iar urechea, prezindentul, a ei ziceri asculta.

Atunci limba, cu talent,

Au zis cătră prezident:

Dreaptă pleacă-ni, ureche,

Să auzi dovezi o mie,

Prin înscris și mărturie,

Cum de epoca cea veche

Neam de nas, tot necurmat,

Ochelarii au purtat

Și-i să cade ca moșie

Trecută-n paragrafie.

O comisie de mazâli,

Rânduită chiar pe nas,

Au găsit între movili

Brazda ce-ochelarii au tras.

Tribunalul va ierta,

Se pot pilde arăta:

Fața dacă ar fi rămas

De-ntâmplări să n-aibă nas,

Cine ar fi acel magar

Ca să poarte ochelari?

Din aceste, lămurit,

După legi am dovedit

Cum că pentru nas anume

Ochelarii s-au urzit,

Ș-ochelarilor în lume

Post pe nas s-au rânduit!

La această limbuție

Bravo-n sală au răsunat,

Iar nasul de bucurie

De trei ori au strănutat.

Dar ghibace a noastră limbă

A ei sistimă o schimbă

Și chiar pentru altă parte

Paragrafuri tot din carte

Așa vederate au scos

Că au dovedit pe dos,

Fără nici un pic favor,

Nici prepus de strâmbătate,

Cum că ochii au dreptate

Preste ochelarii lor.

Dar urechea, care-n faptă

A limbei au înțăles

Mituirea în proces,

Hotărârea-ncheie dreaptă:

Nasul drit de proprietar

Aibe preste ochelari,

Ochii se vor mărgini

Prin ii numai a privi.