Socrat casa când zidea,

Din vecinii fiecare

Câte-o critică zicea:

Unul că proporție n-are,

Altul c-a ei împărțală

E făcută cu sminteală.

Pentru-un om de a lui clas,

N-avei unde a face-un pas;

Și s-uniră toți să zică

Cum că casa era mică.

Socrat spusă a sa dorință:

De-ar da zâna de Atină,

De amicii cu credință

Casa mea să fie plină!

Zicea Socrates cu minte și în astă întâmplare,

Pentru cii ce amici se cheamă, casa lui era pre mare.

Că tot omul și aice

După moda veche zice

Că-ți este amic prea bun,

Cine-l crede e nebun!

Nu-i nemică mai ușor

Decât de prietini nume,

Însă foarte rareori

Unul poți afla în lume!