Guzganul de cetate și cel de câmp

Dineoare un guzgan,

Politicos cetățan,

Pre guzganul de câmpie

L-au poftit la prânz să vie,

Că nu tot mereu lăcuste,

Ce mai bun ospăț să guste

Pe vărgat, frumos covor

Așternut-au masa lor;

Las să giudice oricine

Cât li-au fost atunci de bine

De confeturi și de pui

Fărmăturile adună,

Însă pănă a fi sătui

Deodată ușa sună;

Asta-i umple-atât de frică

Încât pofta li să strică

Cetățanul sprintinel

Scapă, ș-altul după el

Iată tropotu-ncetează

Și guzganii iar s-așază.

Cetățanul, mângâiet,

La țăranul spăriet

Zice: En apucă, frate,

Să mai roadem la bucate!

Dar acest-au zis: Destul

De astă masă eu-s sătul,

Vino mâne tu afară

De-i gusta ospăț de țară.

Tupilat într-un ungheri,

Nu am masă de boieri,

Nime însă ca aice

N-a veni ca să ni-o strice,

Și de fărmături sărace

Îndopa-ne-vom în pace.

Eu te las cu sănătate,

Eu voi șegi cu frica-n spate,

Nici mai delicată masă

Care-apoi pe nări să-mi iasă!

Share on Twitter Share on Facebook