Nu-i în lume fericire, nici plăcere mai dorită,

Decât s-aibi amic de suflet ș-o femeie-nduioșită.

De iubești pe mulți deodată, la mulți dacă te închini,

Agiutori nu afli în nime când nevoile îți vin.

Un sur iepure odată,

De o fire minunată,

Între iepuri filantrop,

Trăind viața în galop,

Cât putea pe fiecine cu ceva îndatorea,

Și pe vita mică-au mare văr și frate o numea.

Într-o zi de dimineață,

Sorbind roua din verdeață,

Iac-aude prin strâmtori

Buciumând pe vânători,

Și haliciul din seneață,

Îi trecu pe la musteață.

Cum că-i foarte slut la Prut

Sărmănelul acum vede;

Fără-a pierde un minut,

În călcăii lui se-ncrede.

Se rădică-n două, aleargă,

Tremură chiar ca o vargă,

Stă, răsuflă-un pic, ascultă,

Mânat iar de spaimă multă

Prin râpi fuge și tufari.

A lui urme ca să-nșele,

Face multe vârtejele,

Pănă scapă de ogari,

Ș-obosit de fugă, acum

Se lungește chiar în drum.

Ah, ce dulce bucurie

În cumplit-acela val

Au simțit, când pe câmpie

Alergând văzu un cal.

Zisu-i-au deci: Frățioare,

Ca să scap de vânătoare

Să te-ncalec puținel,

Sprinten tu, eu ușurel,

Este-a cailor virtute

Pe vecinul său s-agiute!

Nechezând calul îi zice:

Vei da gios de pe cerbice!

De aceea-alege-n urmă.

Călăuz mai bun din turmă.

Vinea taurul cel gras,

Însă cu mai iute pas.

Pre el iepurile giură

Ca să-l scape de friptură.

Cornoraticul vecin

I răspunsă c-un suspin:

În secretu-ți spun că-n luncă

Mă așteaptă-o mândră giuncă;

Și tu iepure galant

Datoria știi d-amant!

După taur vine-apoi

Un bătrân bărbos căproi,

Dar nici ista vra să-l ducă,

Zicând că la mers hurducă.

Iată că-ntre cii ce trec

Vinea ș-un lânos berbec;

Ce și el ceru iertare

Că de-agiuns povoară are,

Ș-apoi giocuri de noroc

Nu vra peste-al său cojoc.

Spre vițelul care rage

Bietul iepure se trage

Ș-agiutori ceru duios

De la vărul credincios.

Să mă-ncaier, zisă,-acum

L-așe certe de pe drum?

Sinior iepure, ț-oi spune

Razim în mine nu pune,

Când bătrânii din cireadă

Nu s-amestecă la sfadă.

Că sunt fraged, tu știi bine;

Plânge-voi deci după tine,

Și-n pieire timpurie

Mângâierea asta-ți fie!

Mă despart de tine greu,

Că ogarii vin, aleu!