Un filozof, ce aflasă

A științelor secret,

De pe lume adunasă,

Pentru public cabinet,

Dupre sistematic plan:

Scoice, pești din ocean,

Fiare, paseri cu verzi pene,

Bolovani și buruiene,

Crocodili de pe la Nil

Și tablo de Rafail.

Iar apoi cel învățat,

De un gust, de o capriță,

Pentru sine-au cumpărat

Mare, tânără momiță.

Care-i zic orangutan

Și-i de țărmul african.

În cărți ziua îngropat

Și-n negrală împlântat,

După lucru-ostenitor

Iubea șaga uneori,

Și, lăsând doparte tomul,

Învățatul meu, ca omul,

Să se poată răsufla,

Cu momița se giuca.

Deci, voios vrând să petreacă

Sara unui carnaval,

Pus-au straie ca să facă

Cei momițe pentru bal,

Ca s-o ducă acolo

Mascuită-n domino.

În costium înaurit

Contrabandu-au mistuit;

A ei ceafă-i învălită

Cu o freză încrețită,

Pune-n capul cel flocos

Un beret cu fiong tufos,

Mijlocul cu brâu încinge,

Și în scarpe talpa-i strânge,

Brânca-ascunde în mănuși;

Nasul, roș ca pipăruș,

Ș-a ei bot, să nu-l cunoască,

Le acopere cu mască.

Așa merg, fără ciocoi,

La teatru amândoi.

Filozoful intră-n sală

Și momița cu-ndrăzneală,

Ce cu grație cochetă

Ține-n brâncă o lornetă.

Aici află adunare,

Mii lumini și vuiet mare,

Sărituri, cacofonie,

Grații date cu chirie.

Fiecare, ca turbat,

Intră unde-i îndesat;

Unul altuia în pripă

Sub nas, la ureche țipă;

Multe masce sunt frumoase,

Dar ca lumea-s minciunoase;

Aici vezi pe un nălban,

Având portul și organ

Unui doftor la consult,

Latinește vorbind mult.

Vezi din școală un băiet

Cu cunună de poet;

Dama care-o lume-nșală

Vezi cu hohot de vestală;

Jidovul din Podul-Vechi,

Îmbrăcat ca erou grec;

Ș-advocatul cel limbut

Gioac-aice rol de mut.

Prin astfeli de iarmaroc

A mei oaspeți își fac loc.

Filozoful prin desime

Trece, dar nu-l caută nime;

A momiței pas mărit

Și străina ei figură

Asupra-i tot au țintit

Adunărei căutatură.

Cu zâmbire fiecare

I șoptea niscai cuvinte,

Dar momița cu-ngâmfare,

Tăcând, trece înainte.

O asemene tăcere

Și măreața ei vedere

Pe toți umple de mirare,

Încât sună întrebare

Cine masca cea să fie?

Și idei s-aud o mie.

Cu respect unii se-nchin,

Crezând că-i un prinț străin.

Unul zice: L-am aflat,

Il arăt a sale-odoare

Al Ungariei magnat.

Altu-apoi: O, frățioare,

Din tăcerea sa nu vezi

Că-i un milord irlandez?

Giură însă-a lui vecin

Că-i de Hina mandarin.

Fiecare-au socotit

Că pe mască au gâcit;

Pre ea toți în giur urmează

Și i se recomendează.

Iată, pentru rande-vu

I dă-actrița-un bile-du;

Poliță i dă bancheriul

Minunatul hap spițerul,

C-un cuvânt, pe cea momiță

Toți o cred d-aleasă viță.

I fac curte și-i să pleacă,

Ca protectoră s-o facă,

Iar pe omul învățat

Nici în samă l-au băgat.

El atunci, plin de mânie,

Ast-a lumei nebunie

Ca să rebde nu mai poate,

A momiței mască scoate

Ș-apoi zice asta vorbă:

Fără crier, turmă oarbă,

Tot e bun ce e strein,

Vezi la cine te închini!

Sistema ți-i părtinire,

Interesul și-ngiosire;

Meritul cel învățat,

Cugetul cel mai curat,

Sentiment de omenire

N-au la tine prețuire,

Și mai bine-ți place-o vită,

Ce-n minciuni îmbrobodită,

Neștiința și-nfoiere

Le ascunde prin tăcere!