Prin tăria cea azură

Trecând soarele de vară,

A lui rază-așa căldură

Săgetat-au preste țară,

Că apele a unui lac

Toate-n aburi se prefac.

Deci aceste-aburele

Agiungând la-naltul lor,

Uitând chiar, ca inimi rele,

Cui datoare-s cu noroc,

S-aduna, se îndesa,

Ca-nchegându-se în nor

Doar să poată-ntuneca

Pe-a lor binefăcător.

Însă-atuncea dreptul soare

La-ngiosita cea estime

Zisu-i-au: Uitat-ai oare

Cum agiuns-ai la-nălțime?

Pentru-asemenea trufie

Vei simți a me urgie!

Deci îndată a sale rază

Cu putere scânteiază,

Norul, umbra au pierit,

Negura iar se desface,

Și de unde s-au suit

În tinos lac iarăși zace.