Un lemnar din cii sărmani,

Plin de grijă și de ani,

Cărând vreascuri grele-n spate

Din pădure pe la sate,

Se-nturna încetișor

La săracul foișor.

Obosit, neputincios,

Pune sarcina sa gios

Și-și aduce aminte-anume

Câte sufere pe lume.

Că de când el s-au născut

Rele numai au văzut.

Fără vipt de multe ori,

Fără somn adeseori,

Toată noaptea-n gânduri zace,

Ziua nicicum are pace,

Căci vatavul rău și tont,

Boierescul peste pont,

Birul greu și mii beilice,

Doi ficiori și patru fiice,

O soție sfăditoare

Viața-i umple cu lungoare,

Încât vrând a-și face seamă

Ca să vie moartea cheamă.

Nesățoasa deci bătrână,

Țiind săcerea în mână,

Repede s-au arătat

Și ce vra l-au întrebat.

Văzând fioroasa moarte,

Spământat lemnariul foarte

Zice: Rog agiută un pic

Ceste lemne să rădic!

Moartea curmă toate cele,

Omul însă-i mai dorit

A suferi mii de rele,

Decât a fi mântuit!