Spunea mielului odată

Maica oaia: Fătul meu,

Eu sunt foarte întristată

Cugetând la traiul tău.

Ah, păstorul te va prinde,

Abia gras te-i face un pic,

Și la măcelar te-a vinde,

Ce călău altfeli i zic.

Depărtat de l-a ta mumă,

Acii cruzi și răi tirani

Te despoaie, te zugrumă

Și te vând apoi pe bani.

De-altă parte se învită

Lupul, ce-i cu dânșii văr,

Ca și el să te înghită

Cu ciolane și cu păr.

C-un cuvânt, fără-ndurare

Toți pre tine te urăsc,

Ș-abia traiul îți răsare,

Iacă-ndată îl răpesc!

Chiar în contra însuși firei,

Mai bătrână eu fiind,

Tocma-n mezul ominirei,

Tinerel te văd pierind.

Însă mielul, c-umelință,

Zis-au: Maică, al mieu odor,

Cea mai mare a mea dorință

Este tânăr ca să mor!

Decât asta, a mea soartă

Fi-v-atunce mult mai grea,

Dacă-ntâi aș vede moartă

Pe duioasa maica mea.