O zi oala de aramă

Pe-o vecină de lut cheamă,

Ca să facă ambe-un drum.

Însă aceasta au zis: Nu pot;

Las mai bine să m-afum,

Decât să mă stric de tot.

Dar tu în coaste chiar țistoasă,

Nu ca mine ticăloasă,

Pas ferice-oriunde-i vre.

La tot feliul de-ntâmplare,

Zis-au oala cea mai tare,

Protectoară mi-i ave.

Dac-un lucru colțuros,

Repede sau pre vârtos

Ar umbla ca să te sfarme,

Ver macar ca să te darme,

Eu la mijloc voi intra

Și de daună te-oi scăpa.

În asemene parolă,

Dată de-o lucită oală,

Biata oală se încrede,

Lasă vatra și purcede.

Merg ai noștri călători,

Târâindu-se cu spori,

Dar compania merge slut,

Alt-arama-i și alta-i lut.

Vrând ii pest-un hop să treacă,

Între sine se tot freacă

Ș-înc-o mie urme nu-s

Ce-n a lor voiaj s-au dus,

Când arama în moale pele

Așa foarte-un ghiont au dat,

Că-n mănunte hârburele,

Gemând, oala s-au stricat.

Cu acel mai tare foarte

Nu umbla, ci cu mai moale,

De nu vrei acestei oale

S-aibi în urmă trista soarte!